Reforma învăţământului profesional şi pe agenda actualului ministru al Educaţiei

Reforma învăţământului profesional şi pe agenda actualului ministru al Educaţiei

Remus Pricopie a mai propus şi organizarea unui Congres naţional al profesorilor în care să se dezbată problemele actuale ale şcolii româneşti   FOTO: Arhiva Adevărul

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, propune regândirea învăţământului profesional şi tehnic, lucru care a mai fost în agenda miniştrilor Daniel Funeriu şi Ecaterina Andronescu.

Remus Pricopie şi-a arătat îngrijorarea pentru nivelul ridicat al ratei de abandon şcolar - 18-19% în rândul tinerilor cu vârsta de 16 ani, care nu se pot integra social şi profesional, din cauza lipsei unei specializări. Drept urmare, ministrul Educaţiei spune că pe agenda sa se află şi regândirea învăţământului profesional.

De asemenea, ministrul Educaţiei şi-a mai exprimat îngrijorarea faţă de lipsa interesului pentru formarea continuă, structura învăţământului preuniversitar şi examenul naţional de bacalaureat.

Remus Pricopie a mai propus şi organizarea unui Congres naţional al profesorilor în care să se dezbată problemele actuale ale şcolii româneşti.

Declaraţiile ministrului au fost făcute joi, la Sinaia, în contextul Conferinţei Extraordinare a Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret" şi a Federaţiei Educaţiei Naţionale, prin care s-a oficializat procesul de fuziune dintre cele două organizaţii sindicale.

Învăţământul profesional în România

Remus Pricopie nu este primul ministru al Educaţiei care atrage atenţia asupra reformei învăţământului profesional.

"Soluţia corectă este reînfiinţarea învăţământului profesional, pe care am făcut-o. Începând cu anul 2012-2013 avem din nou, în România, învăţământ profesional. Soluţia corectă este să dai o meserie copiilor, nu să le dai o diplomă fără valoare, ca de exemplu bacalaureatul profesional", declara Daniel Funeriu anul trecut.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu spunea în noiembrie 2012 că şcolile profesionale şi liceele tehnologice ar trebui "regândite" şi racordate la nevoile de pe piaţa muncii, întrucât tot mai mulţi angajatori se plâng de lipsa meseriaşilor.

Şcoala profesională germană „Kronstadt" din Braşov a fost prima din România în care mai multe societăţi comerciale s-au implicat alături de Primărie şi Inspectoratul Şcolar, în pregătirea profesională a unor potenţiali viitori angajaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările