Recurs la integritate. Trei jurnale de front. EDU online

Repet: EDU online. Nu ONLINE edu. Când uneltele pe care le aveam la îndemână erau condeiul şi tăbliţa de ardezie, foloseam condei şi ardezie să facem EDUCAŢIE. Acum, folosim teleşcoală şi internet, să facem tot EDUCAŢIE. Cu condei şi ardezie, ori cu teleşcoală şi internet, exerciţiul de integritate pentru noi toţi este şi rămâne acelaşi. Nenegociabil. ŞCOALA PE BUNE.

I. Firul ierbii. Trei jurnale de front

Primul jurnal. Manuela Plăpcianu, distinsă voce a cetăţii, cu credenţiale incontestabile în business şi antreprenoriat social, scrie, printre altele, despre #şcoalăîntimpulCoronavirusului:

"Acum, fiecare profesor e pe cont propriu, fiecare descoperă apa, focul, cuadratura cercului… Fiecare se descurcă cum poate, fiecare descoperă Skype sau WeSchool, ori Zoom, ori EduWeb, ori Google Classnuştiucum, ori Adobe Connect, ori WhatsApp... Fiecare are un văr IT-ist, în toată clasa se găseşte mereu un părinte IT-ist, fiecare se descurcă cum poate. Nu e peste tot la fel. La Spiru Haret pare că s-au organizat foarte bine. La Sfântu Sava nu prea se face şcoală în vremurile astea... Nici la Tonitza... Universităţile şi ele după posibilităţi, după infrastructură; Grădiniţele mai mult nu decât da... Depinde de directorul şcolii, de profesori, fiecare cum îi vine, cum poate, cât îl duc resursele, cât îl duce capul ori creativitatea. La unii este cu predat, ascultat, notat, şi teme... pe bune! La alţii nu e deloc. La unii e aşa şi aşa. Unii directori au trimis în eter clarificări cum că cursurile online nu ţin loc de şcoală şi materia se va relua după ce trece urgia... Aşa, ca să fie acoperiţi şi tot aşa ca să-i demobilizeze pe elevi, nu cumva să ia în serios şcoala pe net... […] În acelaşi timp, chiar şi unde nu e internet sunt profesori, în România aia tăcută în care trăiesc peste 400000 de copii fără acces la internet sau jucării digitale, care continuă şcoala pe sms-uri, pe telefoanele amărâte ale părinţilor şi mai amărâţi... Poate un parteneriat MEC–furnizori de net, care să adauge pe abonamentele părinţilor din rural un firişor de net, de criză, vreo două luni... cât pentru un grup pe whatsapp ori un Skype... ori cine ştie ce aplicaţie, ce-o duce netul... […]"

Şi, încă, citând sursa primară (mesajul unui elev), pe care şi eu am păstrat-o needitată gramatical, cu excepţia diacriticelor:

„În prima săptămână n am făcut nimic deoarece profesorii credeau că nu vom sta prea mult acasă. Apoi când şi au dat seama că o stăm mai mult acasă unii profesori au zis că ne dau teme pe care să le trimitem sau ne-au dat lecţii pe care să le transcriem ca să facem ceva. Unii profesori au vrut să şi facă ora şi ne au rugat să căutam o platforma unde să ne poată predea şi aşa am ajuns să facem ora de mate pe discord doar cu audio. Doamna de germană a făcut o altă chestie şi ne a pus să ne loganmpe un site unde ea a pus câteva teste online şi ce ar trebui să lucrăm. Apoi şcoala noastră s a mobilizat şi au făcut o platformă pe office cred ca la teams şi au făcut mail uri pentru fiecare elev şi i au băgat în clasele din care fac parte cu profesorii pe care îi aveau, şi acolo încă nu s a întâmplat nimic înafară de doamna de info care a făcut o clasă separată pe aceeaşi platforma ca să nu fim deranjaţi de ceilalţi profesori şi am făcut ora video."

Al doilea jurnal. Profesorul Mircea Bertea, prezenţă de forţă în comunitatea pedagogică din România, tot în aceste zile de foc, scrie şi domnia-sa, acut şi la obiect:

"A face din copil un zeu înainte de a face din el un om este greşeala fundamentală a familiei după 1990 în România. Aşa am ajuns să desfiinţăm şcolile profesionale, pentru că, vezi doamne, copiii noştri nu sunt de şcoli profesionale…aşa am ajuns să cheltuim o groază de bani cu meditaţiile încă din clasele primare. Aşa am ajuns să avem copii în şcolile de stat care n-au circulat niciodată cu transportul în comun şi nu pot spune două cuvinte inteligente despre troleu sau tramvai (ce să mai spunem despre cei din şcolile scumpe, particulare). Aşa am ajuns să avem copii stresaţi de mici, pentru că-i obligăm să facă ceea ce ei nu înţeleg (şi, prin urmare, nici nu pot şi nu doresc să facă), timp de 10 ore pe zi (4-5 ore la şcoală şi încă pe atâtea acasă!).[…] Şi totuşi, cum a fost posibil să fie posibil scenariul descris mai sus (chiar dacă acceptăm că e doar parţial real)? Explicaţia se află nu în cecitatea noastră referitoare la căile şi modalităţile succesului social şi profesional, ci în chiar trăsătura fundamentală a educaţiei de bază şi a celei profesionale. Anume, în faptul că roadele ei (ale educaţiei şi formării profesionale) nu se văd imediat, ci, în medie, după două decenii. Suficient timp pentru iluzii şi căutări deşarte, uneori ireversibile."

Pentru completarea tabloului educaţiei “la urgenţă”, vă invit să citiţi şi prima parte a radiografiei de sistem, făcută de profesorul Bertea aici.

Al treilea jurnal. La rândul său, scriitorul, profesorul şi publicistul Horia Corcheş oferă raportul său de stare, din perspectivă proprie, “faţă în faţă”, asupra acestor timpuri ale educaţiei:

"[…] O colegă din alt judeţ îmi scrie că în şcoala ei presiunea a devenit incredibilă, pentru că direcţiunea a „înrolat“ cu fermitate profesorii şi elevii, obligîndu-i să facă lecţii digitale. Din alte părţi îmi vin semnale despre adrese ale inspectoratelor şcolare şi ale direcţiunilor care solicită monitorizarea timpului petrecut online şi a activităţilor online realizate de profesori. Culmea a reprezentat-o solicitarea acestor activităţi în şcoli în care sînt instituţionalizaţi elevi cu deficienţe asociate grave, iar pentru cine nu ştie ce înseamnă asta, spun doar să îşi imagineze copii de 16 ani cu intelect de 3-4 ani care mai sînt şi deficienţi de auz sau de vedere, avînd de asemenea şi alte disfuncţii organice.

S-a generat astfel o formă de cyber-bullying la adresa profesorilor, cum bine observa, într-un mesaj de pe Facebook, Şerban Iosifescu. Aş spune chiar abuziv şi neprincipial, în plus extrem de riscant în orizontul unei reale şi eficiente implementări în sistem a abilităţilor de a lucra cu şi în mediul online. Profesorii, în loc să devină treptat prietenii noilor oportunităţi, ajung să fie terorizaţi şi speriaţi: dacă vor ajunge să nu îşi mai ia salariile sau să li se desfacă contractele de muncă? Şi aici deschid o nouă discuţie: cît e de legală această presiune pusă pe profesori? Există precizări în contractele de muncă şi în fişele posturilor despre faptul că ei trebuie să pregătească lecţii online? Că trebuie să se priceapă la asta? […]

Profesorii nu vin din facultate cu aceste competenţe, iar formările făcute sînt irelevante în practică. Nu mai spun că pentru pregătirea unor astfel de lecţii ai nevoie, chiar familiarizat fiind cît de cît cu platforme şi avînd competenţe digitale, ai nevoie deci de mult mai mult timp decît pentru pregătirea unor lecţii normale. Nu mai spun că sînt foarte, chiar foarte mulţi profesori lipsiţi de aceste competenţe, unii de vîrstă medie, alţii aproape de pensie. Nu mai spun că multe discipline n-au decît variante vag apropiate de posibilitatea unor lecţii online. Nu mai spun că, oricum am lua-o, nimic, dar absolut nimic nu poate înlocui tradiţionala situare faţă în faţă a profesorului cu grupul de elevi, aşa cum nimic, dar absolut nimic nu poate înlocui statul faţă în faţă cu oamenii care îţi sînt dragi.

[…]

Aş putea fi întrebat ce soluţie văd. Să nu facem deloc încercări de menţinere a unui ritm de învăţare chiar şi aşa, online? Ba da! Să facem! Dar să o facă fiecare după puteri, fără nici un fel de presiune, şi să fim conştienţi că nu putem vorbi despre o parcurgere a programelor şcolare în acest fel. Să se spună clar şi răspicat că ce se pierde în acest timp va trebui recuperat într-un fel sau altul, mai concentrat sau nu, tot faţă în faţă, încercînd să oferim şanse egale celor care în format digital online nu au posibilitatea să facă ceva. Să fim smeriţi şi realişti, nu să umblăm după coroniţe de premianţi."

Vă invit să citiţi până la capăt toate cele trei "jurnale de front" propuse şi să trageţi propriile concluzii.

II. Estimp. Chişinău, mon amour. Studiu de caz

Peste Prut, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a aprobat Metodologia privind continuarea la distanţă a procesului educaţional în condiţii de carantină, a cărei structură este următoarea:

I. REPERE METODOLOGICE

1.1. Noţiuni de bază

1.2. Principii specifice

1.3. Proceduri de securitate online

II. MANAGEMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LA DISTANŢĂ

2.1. Atribuţiile Ministerului Educaţiei, Cercetări şi Culturii

2.2. Atribuţiile Organelor locale de specialitate în domeniul învăţământului

2.3. Atribuţile personalului de conducere

2.4. Atribuţiile personalului didactic

2.5. Atribuţiile diriginţilor

2.6. Atribuiţiile părinţilor / reprezentanţilor legali ai copiilor

III. DESFĂŞURAREA PROCESULUI EDUCAŢIONAL LA DISTANŢĂ

3.1. Prevederi generale

3.2. Activitatea cadrului didactic

3.3. Colaborarea cu familia / reprezentantul legal al copilului

IV. SUPORTUL TEHNIC AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LA DISTANŢĂ

DISPOZIŢII FINALE

ANEXE

Anexa 1. Resursele informaţionale digitale

Anexa 2. Scenarii orientative pentru o lecţie bazată pe comunicarea la distanţă

Anexa 3. Tehnologia instruirii la distanţă

Pentru conformitate, dar şi pentru referinţă, reproduc secţiunea ce încheie Metodologia citată, care sună aşa:

DISPOZIŢII FINALE

Art. 39. Responsabilitatea pentru organizarea învăţământului la distanţă pe durata suspendării procesului educaţional revine conducerii instituţiei de învăţământ de comun cu cadrele didactice, elevii şi părinţii / reprezentanţii legali ai elevilor.

Art. 40. Către revenirea la programul regulamentar de activitate, instituţia de învăţământ:

• este obligată, în decurs de 5 zile lucrătoare, să asigure transcrierea în cataloagele şcolare a tuturor înregistrărilor efectuate în cataloagele provizorii / electronice pe durata procesului de învăţare la distanţă: datele şi subiectele lecţilor, notele, calificativele, descriptorii, alte înregistrări în conformitate cu Instrucţiunea privind completarea catalogului (înregistrarea absenţelor elevilor se realizează în modul strabilit la nivel de instituţie, ţinând cont de situaţia concretă)
• este în drept să decidă cu referire la instituţionalizarea unor mecansime / forme de organizare a activităţilor de învăţare suplimentare.

Art. 41. În cazul prelungirii la nivel naţional a termenului de suspendare a procesului educaţional, instituţiile de învăţămînt publice şi private se vor conforma deciziilor organelor ierarhic superioare privind organizarea procesului educaţional în funcţie de specificul orarului / regimului de activitate etc.

Art. 42. Aplicarea prezentei metodologii nu presupune recuperarea suplimentară a orelor de curs după finalizarea perioadei de carantină.

III. Recurs la integritate

Acum trăim – şi vom mai trăi o bună bucată de vreme – timpurile unei Educaţii zgâlţâite intens din toate încheieturile sale mai mult ori mai puţin înţepenite în cutume şi prejudecăţi gata să se prăbuşească de pe soclurile lor bine împământenite. Sunt timpuri fără precedent pentru noi. Avem, aşadar, a face istorie acum. Avem obligaţia de a pune în loc un registru educaţional ale cărui sintaxă şi semantică de-abia de-acum încolo învăţăm a le desluşi şi practica, până la măiestria profesională cu care suntem datori atunci când facilităm învăţare autentică. De ce? Ca să ne împlinim menirea aşa cum se cuvine, pentru generaţia elevilor de acum şi pentru generaţiile ce vor veni peste ani. Şi să nu ne fie ruşine când ne uităm în oglindă.

Când uneltele pe care le aveam la îndemână erau doar condeiul şi tăbliţa de ardezie, foloseam condei şi ardezie să facem EDUCAŢIE. Acum, folosim teleşcoală şi internet, să facem acelaşi lucru: EDUCAŢIE.

Cu condei şi ardezie, ori cu teleşcoală şi internet, exerciţiul de integritate pentru noi toţi este şi rămâne acelaşi. Nenegociabil.

ŞCOALA PE BUNE.

p.s. p.s. În context, o analiză a stării curente, realizată de echipa Didactic.ro, aici. Şi, tot în context, raportul de stare SMART la zi, oferit de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, aici şi aici.