Războiul ONG-urilor pe educaţia sexuală. Tabăra religioasă contraatacă cu o nouă scrisoare: „Părinţii, cei mai buni educatori în materie de viaţă intimă”

În societatea civilă s-au conturat două curente de opinie ferme cu privire la oportunitatea introducerii educaţiei sexuale în şcoli: pro şi contra. Astfel, de câţiva ani, activiştii din ambele tabere se luptă în scrisori deschise adresate Ministerului Educaţiei. Ultima lovitură este dată de un grup de 18 ONG-uri religioase care susţin că „părinţii sunt cei mai buni educatori ai copiilor în materie de viaţă intimă şi de familie”.

„De câtva timp, voci numeroase dar nereprezentative din societatea civilă solicită periodic şi insistent introducerea în materia obligatorie de studiu în şcolile publice a disciplinei <<educaţie sexuală>>. După cum ştiţi, subiectul este de prim interes şi pentru noi, ca dovadă memoriile anterioare remise ministerului Educaţiei, indiferent dacă am reacţionat cu prilejuri precum cel menţionat mai sus sau dacă iniţiativa dialogului cu dumneavoastră ne-a aparţinut.

Nu dorim să reluăm argumentaţia, expusă anterior, privind eşecul <<educaţiei sexuale>> acolo unde ea este practicată. Repetăm doar concluzia, anume că <<educaţia sexuală>> nu şi-a atins scopurile declarate întrucât pleacă de la premise complet greşite în abordarea sexualităţii, considerată un simplu act <<mecanic>> din care trebuie eliminate conotaţiile moral-etice. Ca atare, o astfel de materie nu îşi are locul în programa şcolară”, sunt de părere cele 18 ONG-uri semnatare ale scrisorii deschise adresate ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu, dar şi altor instituţii de stat precum Ministerul Sănătăţii sau Parlamentul.

Mai mult, în argumentaţie, asociaţiile semnatare i-au invocat pe dictatorii Lenin şi Hitler:

„Legislaţia drepturilor omului nu a intenţionat niciodată să acorde Statului putere prin uzurparea autorităţii părinţilor. Interpretările contrare sunt forţate de cercuri ideologice care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generaţii, iar acest deziderat este cel mai bine servit lipsind de putere părinţii şi luând controlul şcolilor. Nici măcar nu este o noutate, la scara istoriei. Lenin spunea: <<Daţi-mi un copil de 8 ani şi vă garantez că va fi bolşevic toată viaţa>>, iar expresia <<Când un oponent declară: nu voi fi de partea ta, eu îi răspund calm: Copilul tău deja ne aparţine” îi este atribuită lui Hitler>>”.

Scrisoarea a fost lansată ca reacţie la o altă scrisoare publicată la finalul lunii septembrie, alături de o petiţie care militează pentru introducerea orei de educaţie sexuală în şcoli, a fost adresată Ministerului Educaţiei de un grup de 67 de ONG-uri.

„La început de an şcolar, semnalăm situaţia critică din România în care tinerii din învăţământul preuniversitar continuă să fie privaţi de informaţii cu privire la educaţia sexuală, care ar putea preveni o multitudine dintre problemele cu care fetele şi băieţii se confruntă în zilele noastre, de la apariţia de sarcini nedorite, infecţii cu transmitere sexuală, până la manifestări sexiste şi homofobe şi acte de violenţă sexuală.

Trăim într-o societate în care se transmit masiv informaţii distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce ţin de responsabilitate, înţelegerea funcţionării propriului corp şi respectul în relaţiile intime. Statul român, prin educaţia pe care o oferă generaţiilor tinere, are datoria de a cultiva respectul şi egalitatea între femei şi bărbaţi, acceptarea diversităţii şi cunoaşterea despre afecţiune şi sexualitate, care să-i facă pe copii şi tineri să se înţeleagă pe sine şi pe cei din jur.

Cerem elaborarea unui plan strategic pentru educaţie sexuală, care trebuie inclusă în curriculum-ul naţional obligatoriu şi care să fie accesibilă tuturor elevilor”, susţineau ONG-urile.

Educaţie sexuală în şcoli: 67 de de ONG-uri îi cer ministrului Cîmpeanu să introducă o nouă disciplină obligatorie

Mai mult, în această vară, consilierul ministrului Educaţiei, Romeo Moşoiu, a fost nevoit să demisioneze din board-ul Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie după ce a semnat o altă scrisoare adresată Ministerului Educaţiei care propunea promovarea în şcoli a abstinenţei sexuale până la căsătorie. Scrisoarea era o reacţie la propunerea ministrului Sănătăţii, de introducere în şcoli a unei ore obligatorii de „Educaţie pentru sănătate”, care ar urma să conţină şi noţiuni de educaţie sexuală.

Educaţie sexuală pentru elevii din Segarcea speriaţi de cazul tânărului care a murit de HIV.  Copiii vor să ştie totul despre sex

Concret, în solicitare se arată că "Elevii, copiii noştri, trebuie educaţi spre înfrânarea trupească şi amânarea relaţiei intime până la vremea căsătoriei". ONG-urile, printre care se numără şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (coordonată de Romeo Moşoiu, consilier al ministrului Educatie – n.r.), mai subliniază că educaţia despre alte orientări sexuale şi promovarea toleranţei faţă de persoanele LGBT nu are ce căuta în şcoli.

„Discursurile despre <<homofobie>> nu-i ajută nici ele cu nimic, atâta timp cât caută să normalizeze un comportament care, din punct de vedere medical şi moral, prezintă riscuri multiple şi majore. A promova diminuarea riscurilor e un lucru bun, dar eliminarea lor, prin educarea şi promovarea abstinenţei până la căsătorie, este cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor", se arată în scrisoarea deschisă. De asemenea, semnatarii mai spun că valorile „revoluţiei sexuale” nu sunt compatibile cu o educaţie în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii faţă de sine şi respectului pentru ceilalţi.

Ce lipsea din programa şcolară - abstinenţa sexuală până la căsătorie, ca lecţie de viaţă pentru liceeni

Şi tot aşa, cu doar o lună înainte, un grup de 13 ONG-uri a publicat o scrisoare deschisă miniştrilor Educaţiei, Sănătăţii şi Externelor, prin care le cere să introducă educaţia sexuală în şcoli, aşa cum a recomandat anul trecut şi Comitetul ONU. De asemenea, Guvernul ar trebui să faciliteze accesul adolescentelor la avorturi şi să reducă numărul de medici care refuză să facă avorturi.

Reprezentanţii societăţii civile au amintit de raportul despre România emis în 28 noiembrie 2014 de Comitetul ONU pentru drepturi economice, sociale şi culturale, care recomandă Guvernului român să introducă educaţia sexuală obligatorie în şcoli, să faciliteze accesul adolescentelor la avorturi şi să reducă numarul de medici care refuză să execute avorturi.

Raport. Peste 23.000 de tinere sub 19 ani nasc anual. Dintre acestea, aproape 4.000 sunt la a doua naştere

„Cu toate acestea, statisticile arată că România mai are un traseu lung de parcurs până la realizarea acestor obiective: 69% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 49 ani utilizează o formă de contracepţie, iar doar 53% utilizează metode moderne de contracepţie. De asemenea, dintre femeile din intervalul de vârstă menţionat anterior, 12% declară că nevoia lor de contracepţie nu este satisfacută. Îngrijorător este şi numărul ridicat de sarcini în rândul adolescentelor: România ocupă prima poziţie în UE la numărul de fete sub 15 ani care devin mame şi locul doi privind sarcinile în rândul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani. Credem că una dintre cauzele principale ale acestor probleme este lipsa unui program naţional coerent, strategic şi de lungă durată de educare a tinerilor privind sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive”, se arată în scrisoare.

Educaţie sexuală în şcoli. 13 ONG-uri cer ministrului Educaţiei să introducă materia în trunchiul comun de studiu

Ma jos, redăm integral ultima scrisoare deschisă lansată de grupul de asociaţii, majoritatea religioase declarat.

„Domnule Ministru,

De câtva timp, voci numeroase dar nereprezentative din societatea civilă solicită periodic şi insistent introducerea în materia obligatorie de studiu în şcolile publice a disciplinei „educaţie sexuală” . După cum ştiţi, subiectul este de prim interes şi pentru noi, ca dovadă memoriile anterioare remise ministerului Educaţiei, indiferent dacă am reacţionat cu prilejuri precum cel menţionat mai sus sau dacă iniţiativa dialogului cu dumneavoastră ne-a aparţinut.

Nu dorim să reluăm argumentaţia, expusă anterior, privind eşecul „educaţiei sexuale” acolo unde ea este practicată. Repetăm doar concluzia, anume că „educaţia sexuală” nu şi-a atins scopurile declarate întrucât pleacă de la premise complet greşite în abordarea sexualităţii, considerată un simplu act „mecanic” din care trebuie eliminate conotaţiile moral-etice. Ca atare, o astfel de materie nu îşi are locul în programa şcolară. 

În prezenta scrisoare dorim în schimb să accentuăm faptul că în mult discutata şi spinoasa ecuaţie a „educaţiei sexuale” în şcoli există o parte ignorată de cei care susţin această materie: părinţii.

Şi nu pentru că ei nu ar fi interesaţi de problema în discuţie, ci pentru că în jurul acestui subiect nu a existat niciodată o dezbatere publică, solicitarea introducerii „educaţiei sexuale” fiind exclusiv un subiect pus în scenă - cu crescânde accente de bâlci - de interese private, reprezentate prin ONG-uri care nu au avut şi nu au cea mai mică intenţie de a lua în considerare părerile sau opţiunile părinţilor.

În campaniile pro-educaţie sexuală părinţii lipsesc sau, dacă li se dă atenţie este doar pentru a li se comunica, pe un ton savant, că nu sunt abilitaţi să îşi educe propriii copii cu privire la chestiunile de sexualitate, deoarece… nu au cunoştinţe experte în materie de sexualitate. Din fericire, spectacolul vulgar , cu chiloţi şi prezervative întinse pe sfoară, montat luni 28 septembrie 2015 în faţa sediului Ministerului pe care îl conduceţi de susţinătorii „Coaliţia pentru Egalitate de Gen”, lămureşte cine sunt „experţii” şi în ce constă „expertiza” celor care contestă capacităţile părinţilor!

Ne permitem să reamintim, domnule ministru, că, legal vorbind, drepturile părinţilor în alegerea educaţiei pentru copiii a căror răspundere le revine se numără printre drepturile fundamentale ale omului . Mult invocatele „drepturi sexuale şi reproductive”, care ar servi ca suport legal demersului pro-„educaţie sexuală”, în schimb, NU . De unde rezultă aşadar obligaţia pe care statul român ar avea-o de a include în curiculă o materie predată într-un mod care promovează practici sexuale imorale, un stil de viaţă promiscuu şi plin de riscuri pentru sănătatea şi viaţa copiilor?

Legislaţia drepturilor omului nu a intenţionat niciodată să acorde Statului putere prin uzurparea autorităţii părinţilor. Interpretările contrare sunt forţate de cercuri ideologice care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generaţii, iar acest deziderat este cel mai bine servit lipsind de putere părinţii şi luând controlul şcolilor. Nici măcar nu este o noutate, la scara istoriei. Lenin spunea: „Daţi-mi un copil de 8 ani şi vă garantez că va fi bolşevic toată viaţa”, iar expresia „Când un oponent declară: nu voi fi de partea ta, eu îi răspund calm: Copilul tău deja ne aparţine” îi este atribuită lui Hitler .

De altfel, promotorii „educaţiei sexuale” „uită” să menţioneze că există deja un opţional intitulat „educaţie pentru sănătate”, care cuprinde şi un capitol de sexualitate şi care poate fi solicitat de părinţi, dacă aceştia apreciază ca potrivit.

Un alt aspect demn de semnalat este acela că, în urmă cu câţiva ani, cadrul legal privind protecţia drepturilor copilului a fost ajustat cu o prevedere destinată a conferi protecţie împotriva uneia din cele mai agresive şi distrugătoare pericole: pornografia. Legiuitorul a identificat corect faptul că disponibilitatea fără oprelişti a pornografiei online este o mare ameninţare pentru copii. Din păcate însă, firavele încercări de a traduce în practică acest drept au eşuat. Două propuneri legislative  care vizau restricţionarea accesului minorilor la website-urile pornografice au fost respinse de către Parlament pe motiv că ar fi inaplicabile şi ineficiente. Deşi este adevărat că ele erau deficitare, vă rugăm să remarcaţi faptul că unii dintre susţinătorii vehemenţi ai „educaţiei sexuale”, care îşi motivează demersurile prin supra-saturarea cu informaţii despre sexualitate a canalelor de comunicare s-au opus, în timpul dezbaterilor, adoptării propunerilor legislative, pe motiv că deficienţele din acestea ar fi dus la limitarea libertăţii de expresie!  Cu alte cuvinte, ei susţin indirect răspândirea acestei adevărate „maladii a secolului XXI”, pornografia, pentru a avea apoi motive să aplice un „panaceu” otrăvit rănilor pe care maladia le provoacă.

Adăugăm la acest tablou faptul că mulţi dintre semnatarii apelurilor pentru introducerea „educaţiei sexuale” obligatorii luptă obsesiv, de mulţi ani, pentru îndepărtarea din şcoli a orei de religie, faţă de care a existat dintotdeauna posibilitatea opţiunii părinţilor. Această „contra-pondere” şi opţiune disjunctivă, ea însăşi, poate da de gândit.

Campaniile pro-educaţie sexuală sunt coordonate la nivel internaţional şi tot astfel se manifestă şi opoziţia. De la ultima noastră adresă pe această temă (martie 2015) în Canada, Italia  şi Polonia  au avut loc manifestaţii de stradă ample ale asociaţiilor de familii. În Ontario, părinţii îşi retrag copiii din şcolile publice din cauza orelor de „educaţie sexuală” după ce creatorul programei a fost condamnat penal pentru trei capete de acuzare legate de pornografie infantilă , ! Conform curiculei, elevii de clasa a opta trebuie să aibă un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge la şase „genuri”!

Aşadar, ne întrebăm ale cui interese le servesc, prin aceste „jocuri de glezne” deloc subtile, organizaţiile susţinătoare ale orei de „educaţie sexuală” din România şi de aiurea?

Nu este suficientă tensiune în societate? Oare cui foloseşte accentuarea ei încă şi mai mult? Copiilor? Familiilor? Procesului educaţional? Autorităţilor statului? Nu: ele servesc exclusiv promotorilor „educaţiei sexuale”, organizaţii a căror finanţare şi ale căror acţiuni pot constitui, în opinia noastră, puncte de atenţie inclusiv pentru serviciile însărcinate cu protejarea siguranţei naţionale.

Domnule ministru,

Căsătoria şi familia sunt bunuri sociale indiscutabile, al căror declin este corelat cu stagnarea şi declinul social şi economic . Cu toate acestea, viziunea promovată de promotorii „educaţiei sexuale” tratează cu dispreţ şi retrogradează familia şi căsătoria la statutul de „şi altele”. Homosexualitatea este pusă la egalitate cu relaţiile intime fireşti, căsătoria este egală cu concubinajul, iar avortul este menţionat ca prima opţiune în caz de sarcină la adolescente. La rândul lor, iubirea si prietenia curată, castitatea pe perioada şcolarizării, ale căror virtuţi educative şi preventive sunt indiscutabile, este cu nimic mai bună decât relaţiile sexuale pasagere. Exemple în acest sens abundă în programul Sexul vs. Barza , văzut ca un „model” de susţinătorii „educaţiei sexuale”.

Criza refugiaţilor şi efectele pe termen lung ale venirii acestora în Europa au pus şi mai mult în lumină situaţia demografică dezastruoasă de pe continentul nostru - şi din România în particular. Ca şi Europa, România are nevoie de o cultură a familiei pentru revigorarea structurilor sociale îmbătrânite. Dezvoltarea şi egalitatea invocate de propunătorii „educaţiei sexuale” pot fi atinse doar acolo unde autorităţile recunosc, protejează şi promovează drepturile părinţilor şi ale familiei, fără a interveni inutil asupra exercitării lor.
Repetăm cererea noastră respectuoasă, făcută de altfel de fiecare dată când acest subiect a fost adus în discuţie: nu permiteţi încălcarea drepturilor naturale ale familiei la solicitarea unor organizaţii ideologice, indiferent cât de agresive în discurs şi comportament ar fi ele sau cine le-ar finanţa. Nu permiteţi ca educaţia românească să preia, doar pentru că „aşa e în Occident”, modele eşuate, care au avut şi au efecte ce amplifică şi aşa grava criză a Europei şi Americii de Nord. Nu permiteţi minorităţii să decidă pentru majoritate!

Sexualitatea reprezintă o predispoziţie naturală ce poate fi uşor instrumentalizată şi ideologizată; sub controlul unor interese străine, ea devine distructivă, de natură să perturbe grav relaţiile sociale fireşti. Unica autoritate care poate aprecia corect interesul copilului, nevoile şi gradul acestuia de dezvoltare emoţională şi psiho-fizică, pentru a-i furniza informaţii despre viaţa intimă şi de familie, este părintele. Faptul că unii părinţi nu vor sau nu pot să o facă nu este nicidecum un motiv pentru a preda, la scară naţională, această responsabilitate unor persoane dubioase.

Vă rugăm aşadar ca dumneavoastră, autorităţile să cooperaţi corespunzător cu părinţii, ca împreună să găsim o soluţie adecvată pentru copiii noştri.

Cu preţuire deosebită,

SEMNATARI

• Alianţa Familiilor din România
• Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR)
• Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
• Asociaţia Familia Tradiţională
• Asociaţia Familiilor Numeroase din România
• Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
• Asociaţia Dascălilor din România
• Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă
• Asociaţia PROVITA Media, Bucureşti
• Asociaţia PRO VITA pentru Născuţi şi Nenăscuţi – filiala Bucureşti
• Asociaţia HomeSchooling România
• Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”, Galaţi
• Asociaţia Bărbaţilor Creştini din România
• Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei (ART), Bucureşti
• Asociaţia pentru Toleranţă în Spaţiul Public
• Asociaţia „Darul Vieţii”, Timişoara
• Asociaţia Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău
• Asociaţia Profesorilor de Religie Iaşi – PRORELIS”