Război pe variantele de planuri-cadru din preuniversitar

Din toamnă, anumite ore ar urma să se facă o reconfigurare a orelor predate la clasă

Silit de lege, Ministerul Educaţiei trebuie să elaboreze până în toamnă noi planuri-cadru pentru învăţământul preuniversitar. Patru astfel de variante discutate în grupul de lucru au provocat vii reacţii de nemulţumire

Ultima reacţie negativă pe marginea celor patru variante de planuri-cadru vine din partea Academiei Române. În opinia academicienilor, diminuarea orelor de ştiinţe, inclusă în cele patru variante, compromite „competitivitatea înaltă”, într-un context internaţional în care domeniile ştiinţelor de vârf stau la baza economiei mondiale. „Constatăm cu surprindere şi cu îngrijorare că toate cele patru variante prevăd înjumătăţirea numărului de ore - de la două la una pe săptămână - pentru limbile moderne, pentru istorie, fizică, chimie şi biologie, precum şi eliminarea completă a limbii latine şi a orelor de dirigenţie. Orele de educaţie muzicală, educaţie plastică şi religie rămân şi ele cu un statut incert, mai degrabă tolerate în noile programe decât aşezate la locul care li se cuvine“, se arată într-un comunicat al Academiei Române.

În plus, adaugă academicienii, reducerea numărului de ore de ştiinţe este cu atât mai paradoxală cu cât în Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 se spune că învăţământul românesc urmăreşte să formeze o resursă umană tânără, înalt competitivă, în acord cu noile cerinţe derivate din statutul României de ţară membră a UE.

De unde a pornit scandalul

În octombrie 2019, Parlamentul României a votat o lege care scade numărul de ore din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, începând cu anul şcolar 2020-2021. Astfel, legea prevede „în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV, faţă de 19 -22 de ore în prezent, 25 de ore la gimnaziu, faţă de 26-34 în prezent, şi 30 de ore la liceu.

Statisticile instituţiilor europene arată că, într-adevăr, ca număr de ore pe zi, elevii din România se plasează la limita de sus, ba chiar o depăşesc, dar, pe de altă parte, unele ţări ale UE cu ore mai puţine au un număr mai mare de săptămâni de şcoală într-un an. Cei care susţin fără rezerve reducerea numărului de ore petrecute la şcoală sunt părinţii. Asta pentru că, spune Eugen Ilea, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, FNAPIP, noi depăşim cu siguranţă cu două-trei ore pe fiecare categorie de elevi şi mai avem şi parte de teme pentru acasă care mai adaugă două-trei ore la programul celor mici şi se ajunge la o depăşire nepermis de mare a timpului alocat unei pregătiri. „Aceşti copii ajung să muncească mai mult decât noi, părinţii”, atrage atenţia Eugen Ilea.

Sistemul nu mai poate fi cârpit, trebuie schimbat

Profesorul de matematică Marian Staş, expert în educaţie, apreciază că primul lucru de la care trebuie plecat este cu siguranţă prezenţa unui număr mai mic de ore pentru că asta cere legea. „Aceasta este constrângerea principală. Fie că ne place, fie că nu ne place, ajustarea planurilor-cadru este obligatoriu să înceapă în 25 de ore pe săptămână, la gimnaziu, şi în 30 de ore, la liceu”, punctează profesorul. Inevitabil, vor fi zone care vor trebui ajustate. 

Staş propune schimbarea paradigmei dinspre discipline spre arii de învăţare – în număr de opt – egal de importante şi care să ocupe echilibrat numărul de ore din fiecare ciclu de învăţământ. Pentru că şi zona de limbă şi literatură este importantă, ca şi zona de matematică, ca şi zona de ştiinţe. Ce înseamnă arie de învăţare? De exemplu: limbă, literatură, latinitate, cultură. Alt exemplu: Ştiinţele naturii şi ale pământului. Alt exemplu: Matematică, statistică, informatică aplicată. Alt exemplu: Om, societate, spiritualitate. Aşa funcţionează toate modelele educaţionale sănătoase, la ora actuală”, mai spune Marian Staş.

Altminteri, întregul demers al planurilor-cadru devine unul contabilicesc. „Discuţia eşuează în tăieri de ore. Viciul pe care îl avem de depăşit la ora actuală este cel în care planurile-cadru sunt proiectate pentru normele şi salariile profesorilor”, adaugă expertul în educaţie.

Ca soluţia să fie inteligentă, este nevoie şi de o normare flexibilă a normei didactice. „Este permisă de lege. Cu alte cuvinte, construcţia unui model de normă didactică care să nu mai conţină plata şi salarizarea exclusivă pe prezenţa la catedră pentru că, evident, atunci vor apărea probleme. Dar dacă îţi construiesc o normă didactică în care 40% reprezintă predarea la catedră, 30% îndrumare pentru profesorii debutanţi/tutorat şi 30% consilier de carieră pentru copii. Şi am rezolvat problema”, conchide Marian Staş.