Rată de angajare de peste 90% în rândul primei generaţii de absolvenţi ai şcolii profesionale în sistem dual de la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala Profesională Germană Kronstadt, de la Braşov, prima instituţie de acest tip în sistem dual din România, a anunţat că 104 din cei 111 absolvenţi ai primei generaţii vor fi angajaţi de companiile unde au făcut practică în timpul şcolii.

Anul acesta vor intra pe piaţa muncii primii absolvenţi ai primei şi singurei şcoli profesionale de doi ani cu personalitate juridică, construită pe modelul german, după ceremonia de absolvire care va avea loc vineri, la Braşov, se arată într-un comunicat de presă al Şcolii Profesionale Germane Kronstadt.

Astfel, 111 elevi vor deveni prima generaţie de tineri şcoliţi în acest sistem dual profesional, în care teoria se îmbină cu stagiile de practică în companiile partenere, iar 104 dintre ei au primit şi contracte de angajare în aceste firme.

Iar alţi 129 de elevi, din cea de-a doua generaţie, au terminat primul an la Kronstadt.

În perioada 4-12 august are loc angajarea absolvenţilor în companiile în care s-a desfăşurat pregătirea lor practică. Şcoala Profesională Germană Kronstadt din Braşov este prima şcoală profesională în sistem dual german din România. Cu susţinerea a 10 companii de renume mondial din regiunea Braşovului, şcoala oferă elevilor o formare profesională sub îndrumarea atentă a companiilor. Tinerii învaţă meserii tehnice căutate pe piaţa muncii, în condiţiile cele mai moderne şi performante. După 2, respectiv 3 ani de pregătire preponderent practică, elevii ies de pe băncile şcolii cu competenţele necesare pentru a începe o carieră profesională, având prioritate la angajare în cadrul firmelor partenere”, arată reprezentanţii Şcolii Germane.

Elevii acestei şcoli trec la admitere printr-un proces de testare şi intervievare, la care participă atât şcoala, cât şi companiile partenere, unde tinerii fac şi stagiile de practică.

Reprezentanţii şcolii au mai anunţat că urmează reabilitarea şi dotarea atelierului şcolii la standardele europene din domeniu, de către Primăria Braşov şi companiile partenere.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite