RAPORT Bugetele pentru educaţie din 8 ţări UE, în scădere din cauza crizei; România, creştere în 2011-2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetele alocate educaţiei în România au fluctuat în anii de criză
Bugetele alocate educaţiei în România au fluctuat în anii de criză

Investiţiile în educaţie au scăzut, ca urmare a crizei, în opt dintre statele UE, printre care Ungaria, Italia, Spania şi Portugalia, în timp ce România se numără printre ţările unde bugetele pentru învăţământ s-au micşorat în perioada 2010-2011 şi au crescut apoi, în 2011-2012, potrivit unui raport publicat joi de Comisia Europeană.

România este şi pe lista celor 10 ţări ale Uniunii Europene (UE) în care scăderea bugetului a dus la reducerea personalului didactic. Informaţiile sunt cuprinse într-un studiu al Comisiei Europene (CE) privind impactul crizei asupra bugetelor pentru învăţământ începând din 2010, dat publicităţii joi.

Potrivit studiului, au fost impuse reduceri de peste 5% în Grecia, Ungaria, Italia, Lituania şi Portugalia, în timp ce în Estonia, Polonia, Spania şi Regatul Unit (Scoţia) s-au înregistrat scăderi de 1 până la 5%.

Cu toate acestea, cinci state membre şi-au crescut cheltuielile pentru învăţământ cu peste 1%: Austria, Danemarca, Luxemburg, Malta şi Suedia, precum şi zona germanofonă din Belgia. Germania şi Ţările de Jos nu au furnizat date pentru perioada începând din 2010, se precizează într-un comunicat de presă de joi.

Tendinţele cheltuielilor variază în alte state membre, unele crescându-şi bugetele într-un an pentru ca apoi să le scadă în următorul sau invers.

Belgia (comunitatea francofonă), Cipru, Letonia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Slovenia şi Regatul Unit (Ţara Galilor), precum şi viitorul stat membru Croaţia au mărit bugetul alocat educaţiei în perioada 2010-2011, dar l-au redus apoi în perioada 2011-2012.

În Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia, situaţia a fost inversă, bugetele pentru învăţământ scăzând în perioada 2010-2011, ca să crească în perioada următoare. Comunitatea flamandă din Belgia şi-a păstrat buget stabil în ambii ani, conform sursei citate.

"Este o perioadă dificilă pentru bugetele naţionale, dar avem nevoie de o abordare coerentă a investiţiilor publice în educaţie şi formare profesională, pentru că acestea sunt esenţiale pentru viitorul tinerilor noştri şi pentru o redresare economică durabilă pe termen lung. Dacă statele membre nu reuşesc să investească în mod corespunzător în modernizarea educaţiei şi a competenţelor, vom rămâne şi mai mult în urma concurenţilor noştri la nivel mondial şi va fi şi mai greu să combatem şomajul în rândul tinerilor", a declarat Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, citată în comunicat.

Studiu în 35 de sisteme de învăţământ

Acelaşi studiu a analizat finanţarea la toate nivelurile de învăţământ, de la educaţia preşcolară la învăţământul terţiar, în 35 de sisteme de învăţământ naţionale şi regionale.

Acesta arată că, în 2011 şi 2012, salariile şi indemnizaţiile profesorilor au fost reduse sau îngheţate în 11 ţări (Bulgaria, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia şi Spania). Salariile profesorilor reprezintă peste 70 % din bugetele pentru învăţământ.

CE mai menţionează în studiu că micşorarea bugetelor a dus, de asemenea, la reducerea personalului didactic în 10 state membre (Bulgaria, Cipru, Estonia, Franţa, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, România şi Regatul Unit).

"În egală măsură cu impactul crizei, şi scăderea numărului de studenţi a fost un factor determinant pentru reducerile de personal. Există însă şi veşti bune; astfel, finanţarea pentru formarea cadrelor didactice a crescut în 18 ţări europene, o evoluţie importantă, dată fiind legătura dintre calitatea predării şi rezultatele studenţilor", se mai arată în comunicat.

Alocaţii menţinute pentru elevi

Conform aceleiaşi cercetări, în majoritatea ţărilor, în 2011 şi 2012, sprijinul acordat de sectorul public elevilor şi studenţilor sub formă de subvenţii, împrumuturi şi alocaţii familiale nu a fost afectat.

Opt state membre (Austria, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg şi Portugalia) oferă sprijin financiar specific pentru şomeri sau pentru persoanele cu un nivel scăzut de calificare, pentru a le ajuta să-şi îmbunătăţească sau să-şi actualizeze calificările. În majoritatea cazurilor, aceste investiţii sunt cofinanţate prin Fondul social european.

CE a evaluat în acest studiu 25 de state membre. Germania şi Olanda nu au furnizat date pentru perioada începând din 2010.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite