Raluca Turcan: „Am clarificat procedura prin care se pot suspenda cursurile şcolare în situaţie de extindere epidemiologică în comunitate”

Raluca Turcan: „Am clarificat procedura prin care se pot suspenda cursurile şcolare în situaţie de extindere epidemiologică în comunitate”

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care a clarificat procedura ”prin care se pot suspenda cursurile şcolare în situaţie de extindere epidemiologică în comunitate”. ”Solicităm Parlamentului României ca acest proiect de lege să fie dezbătut şi aprobat în regim de urgenţă”, a spus Turcan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raluca Turcan a declarat, miercuri seară, că Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se deblochează posturile pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ, pentru medicii şi asistenţii de medicină şcolară şi de asemenea pentru asistenţii comunitari.
 
”Tot în acest proiect de lege am clarificat procedura prin care se pot suspenda cursurile şcolare în situaţie de extindere epidemiologică în comunitate. Aş vrea să tragem un semnal de alarmă şi să solicităm Parlamentului României ca acest proiect de lege să fie dezbătut şi aprobat în regim de urgenţă.
 
Este un proiect de lege extrem de important. Guvernul a apelat la această modalitate de a emite acte normative tocmai pentru a nu exista pretexte de neconstituţionalitate invocate de către cei cu care ne-am obişnuit că ne blochează activitatea guvernamentală şi Parlamentul sperăm că va da dovadă de responsabilitate”, a spus Turcan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările