Radiografia şcolii româneşti: „Miza o reprezintă evaluările, nu viitorul elevului în viaţa reală”

Radiografia şcolii româneşti: „Miza o reprezintă
evaluările, nu viitorul elevului în viaţa reală”

Radiografia şcolii româneşti: „Miza o reprezintă evaluările, nu viitorul elevului în viaţa reală”. FOTO: Arhiva „Adevărul“

Sistemul educaţional este rigid, coercitiv şi nu îi pregăteşte pe elevi să devină cetăţeni activi. Acestea reprezintă unele dintre principalele motive care îi determină pe copii să abandoneze şcoala, procentul lor fiind extrem de mare: 18,5%, potrivit Eurostat.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Specialiştii explică că numai un învăţământ bazat pe caracteristicile individuale ale elevului, diversificat şi compatabil cu cererea de pe piaţa muncii îi va atrage pe cei mici înapoi la şcoală.

„Şcoala se focusează prea mult pe valori precum impunerea şi coerciţia. Foloseşte un sistem de constrângere a elevilor pentru a se prezenta la anumite teste, iar în baza rezultatelor pe care le iau, eventual, să intre la o facultate. Şcoala îţi lasă impresia că de fapt singura ei miză o reprezintă evaluările,  nu viitorul elevului în viaţa reală“,  este de părere Darius, elev în clasa a XI-a la Colegiul „Gheorghe Lazăr“ din Capitală.

De altfel, reprezentanţi ai ONG-urilor, instituţiilor statului şi ai elevilor au discutat ieri despre problemele cele mai importante din Educaţie în cadrul dezbaterii „Rolul Şcolii Obligatorii“.

Şcoala îţi lasă impresia că de fapt singura ei miză o reprezintă evaluările, nu viitorul elevului în viaţa reală

Astfel, psihologul Mihai Copăceanu spune că nemulţumirea elevilor are mai multe cauze, printre care şi lipsa unei  oferte educaţionale. „Trebuie să eliminăm din sistem ideea că şcoala este doar pentru a primi note care îţi dictează viitorul. Şcoala trebuie să devină un spaţiu al comunicării umane, atractiv, care să ofere alternative de descoperire şi valorificare a abilităţilor elevilor. În acest scop, ei ar trebui să fie testaţi încă din primii ani de studiu pe tipuri de inteligenţă, aşa cum se aplică în ţările mai dezvoltate. Poate unul dintre elevi are o inteligenţă mai analitică sau matematică iar altul are o inteligenţă mai orientată spre domeniile artistice.

Alte propuneri

O altă soluţie ar fi comunicarea mai bună cu mediul privat. Dacă şcoala ar facilita mai multe programe de practică, eventual plătite, normal că şcolarul va fi mai atras de mediul educaţional“, a explicat psihologul. De aceeaşi părere este şi consilierul pe probleme de Educaţie Vlad Ştefan care dă ca exemplu de urmat o şcoală din Braşov dezvoltată pe model german. „Şcoala Germană Profesională Kronstadt a repus pe harta României învăţământul profesional de calitate cu ajutorul agenţilor economici germani. Aceasta reprezintă un model de bună practică în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat prin care sute de tineri urmează cursuri de specializare într-un anumit domeniu, fiind plătiţi pe durata studiului si având un loc de muncă asigurat după absolvire. Cifrele de şcolarizare ale instituţiei ne indică faptul că în doar 4 ani, numărul elevilor a crescut de 5 ori“, a explicat Ştefan.

La rândul său, responsabilul pe Departamentul de Educaţie al Administraţiei Prezidenţiale Ligia Deca a relatat despre o altă metodă care se practică în câteva ţări din Occident. „Şcolile de top ar putea adopta câte o şcoală din mediul defavorizat. Mai exact profesorii celor două şcoli ar putea, periodic să facă schimb de catedre. În plus, şcoala de top ar putea pune la dispoziţia elevilor din şcoala din mediul defavorizat metodele sale pedagogice cât şi materialele didactice“, a subliniat Deca.

Sute de mii de copii, în afara sistemului şcolar

Peste 390 de mii de copii nu merg la şcoală, potrivit celor mai recente date transmise de Unicef România. Ţara noastră se află pe locul III în UE în privinţa abandonului şcolar, cu o rată de 18,5%. „Degeaba aplicăm programe sociale (Masă Caldă, Şcoală după Şcoală şi altele) dacă nu ţinem cont de componenta calităţii procesului pedagogic, dacă nu avem un învăţământ atractiv şi profesori bine formaţi. Calitatea şi echitatea sunt două componente vitale, complementare, dar profund neglijate de autorităţile din România“, a explicat specialistul în Educaţie de la Unicef România Luminiţa Costache.

La rândul său, preşedinta Coaliţiei pentru Educaţie Daniela Vişoianu atrage atenţia asupra faptului că în şcolile din România nu se face consiliere. „Pentru început, ar trebui să ne uităm mai atenţi măcar la elevii din ciclul liceal care sunt mai maturi. Să îi întrebăm ce îşi doresc de la viaţă, ce le place. Un elev de 15-16 ani poate să facă un efort intelectual mai intens, inclusiv mai multe teme acasă, cu condiţia să fie vorba de un domeniu care îl pasionează. Acum, însă, de multe ori şcoala nu-l face pe elev decât să îşi piardă orice interes pentru cunoaştere“, a afirmat Vişoianu.

O altă cauză a abandonului şcolar: sărăcia

Aproximativ 40% dintre copiii din România trăiesc în risc de sărăcie. Prin urmare, nu îşi permit să meargă la şcoală pentru că nu au bani de haine, rechizite, servicii de asistenţă medicală şi transport. O altă cauză de natură financiară este migraţia părinţilor în străinătate. Din cauza constrângerilor materiale aceştia au fost nevoiţi să îşi părăsească copiii, lăsându-i în grija altor rude sau chiar singuri. Aici intervine, însă, şi o componentă de tip psihologic, care îi determină pe copii să se lase de şcoală.

„Un copil are nevoie de suportul moral al familiei, fără de care cel mic nu poate să îşi construiască o grilă de valori. Spre exemplu, un copil nu percepe şcoala ca fiind importantă, după cum o consideră un adult, iar asta pentru că el nu se află la maturitatea vârstei la care îşi poate proiecta planuri de viitor. Acesta este şi motivul pentru care copilul se poate aventura în diverse anturaje periculoase şi să nu mai simtă nevoia de interacţiune cu prietenii de la şcoală. Mai există şi situaţia în care, efectiv, copilul suferă de depresie şi de aceea nu este capabil să găsească suportul energetic şi motivaţia de a-şi continua viaţa, inclusiv de a merge la şcoală. Afectaţi de plecarea părinţilor nu sunt doar copii sau adolescenţii care rămân singuri, ci şi cei care sunt lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude. Depinde de la caz la caz în funcţie de relaţia afectivă dintre copil şi cel care ar trebui să îi poarte de grijă“, a explicat psihologul Anca Elena Boalcă.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările