PSD cheamă francezii să ne salveze educaţia şi să ne înţeleagă obiceiurile şi nevoile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazanciuc Henry Mathias Berthelot

Senatorul Robert Cazanciuc i-a scris de 14 iulie preşedintelui Franţei. Într-o scrisoare dezlânată şi pompoasă, îi cere acestuia o "armată" de 1200 de profesori francezi care să vină să predea în România.

Proiectul se cheamă "a doua armată Berthelot", de data aceasta francezii ar trimite profesori să predea timp de 10 ani, în toate judeţele ţării. 

Cireaşa de pe tort este următoarea frază "După 2 ani de proiect şi 200 de profesori care vor trăi alături de români, le vor înţelege obiceiurile şi nevoile, " care arată perfect mentalitatea feudală a baronilor PSD. Fix nevoie de francezi care să ne "înţeleagă obiceiurile şi nevoile" avem, politicienii români de la PSD nu se aventurează să cunoască oamenii de rând. 

Intreabarea se pune de ce am avea nevoie de un asemnea desant de educatori? Răspunsul este simplu: pentru că PSD a distrus, sistematic, educaţia. Practic Cazanciuc recunoaşte acest lucru, prin scrisoarea sa. Suntem ţara din UE cu cei mai mulţi doctori în ştiinţe, cu cele mai multe academii, singura în care puşcăriaşii scriu lucrări ştiinţifice. Învăţământul privat a devenit o fabrică uriaşă de diplome. 

Toate aceste măsuri catastrofice pentru educaţie au fost luate de PSD. Acum să vină francezii să ne salveze, cum s-or pricepe. Frumoasă soluţie...

Textul este amuzant pentru că nu înţelege diferenţele de epocă între perioada de început de sec XX şi cea de acum. Franţa are astăzi un deficit mare de cadre didactice, în nici un caz nu ar găsi disponibil un număr atât de mare de profesori. Care ar preda cui, în ce limbă, după ce program? Iar paralela cu micul corp de armata Bertholot arată o neînţelegere profundă a istoriei. 

Practic această scrisoare este doar un fel de a se băga în seama a micului Ponta. Dar acest om a fost ministru şi este şef de comisie  senatorială. Să ne gândim cum arătau politiceni români la 1900, ce studii şi ce experienţă profesională aveau. Cazanciuc ar fi fost un funcţionar modest si slugarnic, nu ar fi ajuns niciodată demnitar. 

Emmanuel Macron nu a răspuns, încă, acestei propuneri miltaro-pedagogice. Textul integral al scrsorii poate fi citit aici: La deuxième armée de Berthelot en Roumanie

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite