Programa şcolară de biologie. Rigoare ştiinţifică sau bucuria descoperirii?

La redactarea acestui articol am beneficiat de sprijin de specialitate din partea d-nei Dr. Oana Lupu. Şi la această programă autorii vor să demonstreze că stăpânesc rigoarea ştiinţifică a disciplinei lor. Dar cu sacrificarea bucuriei elevilor de a afla lucruri noi, de a descoperi, de a-şi satisface curiozitatea.

Nu rigoarea ştiinţifică este atracţia învăţării la 11-14 ani. Elevii de gimnaziu sunt motivaţi, mai degrabă, de aflarea unor adevăruri despre natură şi viaţă la nivelul înţelegerii lor. Nu la nivelul elevilor de liceu sau al studenţilor. Aceasta este eroarea pe care o fac actualii autori de programe, funcţionari în birouri ministeriale, care n-au predat la clasă de mulţi ani de zile. Au uitat în ce constă bucuria învăţării la elevii mici.

Culmea este că nici rigoarea ştiinţifică nu este asigurată, atât timp cât se amestecă concepte cu grade diferite de complexitate, fără asigurarea bagajului de cunoştinţe necesar inţelegerii lor.

Disciplina Biologie este prevăzută în programa şcolară ca „având un buget de timp de 1 oră/săpt. pentru clasele a V-a şi a VIII-a, respectiv 2 ore/săpt. pentru clasele a VI-a şi a VII-a”.

Din simpla rulare a planurilor „Conţinut” pentru toate clasele de gimnaziu se poate observa cu uşurinţă faptul că materia la Biologie este un „amestec” de noţiuni ce provin din disciplinele specializate (botanică, zoologie, anatomie umană, fiziologie vegetală şi animală, ecologie, genetică etc.) intercalate în aşa fel încât produc mai multă confuzie, decât limpezesc mintea copiilor. Cei care suntem acum părinţi de copii de gimnaziu, am învăţat Biologia structurată pe ani de studiu în Botanică, Zoologie etc., acum planurile „Conţinut” sunt structurate complet diferit. Nu ar fi o problemă, dacă în acest mod s-ar simplifica înţelegerea fenomenelor studiate, dar nu este cazul.

Să luăm pe rând în discuţie planurile „Conţinut”.

Clasa a V-a

Ecosistem (biotop, biocenoză), factorii de mediu şi variaţia lor, categorii trofice, lanţuri trofice, bacterii, protiste, ciuperci, plante (muşchi, ferigi, gimnosperme, angiosperme), animale (spongieri, celenterate, viermi, moluşte, artropode, peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere).

(...) prevenirea unor infestări/infectări cu paraziţi din mediul apropiat şi a degradării mediului

Noţiunea de Ecosistem este una foarte precisă, este bine a fi explicată copiilor, însă la o vârsta fragedă (11-12 ani) este foarte dificil de înţeles. Sunt foarte mulţi adulţi care folosesc denumirea de Ecosistem în contexte improprii. De exemplu, cum le explici copiilor diferenţa dintre termenii „infectare” şi ”infestare”, astfel încât să nu le mai încarci memoria cu alte definiţii şi să şi înţeleagă?

La vârsta aceasta, înţelegerea vieţii şi a lumii vii, căci până la urmă aceasta este menirea disciplinei, ar fi mai uşoară şi mai plăcută copiilor ce sunt la vârsta curiozităţii, dacă ar fi îndrumaţi să aibă grijă de o plantă, de un animal de casă, să-şi asume îngrijirea acestora, să le cunoască şi să le descopere singuri. N-am văzut o asemenea abordare în programă. Doar noţiuni seci, ale căror definiţii trebuiesc memorate. Exact tipul de învăţare care sperie elevii şi îi îndepărtează de şcoală. Şi ne mai mirăm de unde provine abandonul şcolar!

Clasa a VI-a şi a VII-a

La clasa a VI-a:

Fotosinteza, frunza – rolul cloroplastelor şi al stomatelor, influenţa factorilor de mediu, importanţa fotosintezei în natură;

Sistemul digestiv şi digestia la om, Adaptări ale digestiei şi organelor digestive la diferite vertebrate în funcţie de regimul de hrană (ierbivore, carnivore, omnivore – dentiţie, stomac, intestin subţire);

alte tipuri de hrănire în lumea vie: saprofită şi parazită, plante carnivore.

Sau la clasa a VII-a:

Sensibilitatea şi mişcarea la plante, Sistemul nervos la om: clasificare; alcătuire, funcţii (encefalul, măduva spinării, nervii); neuronul - alcătuire şi proprietăţi.

Reproducerea la plantele cu flori (...), Modificări hormonale, somatice, afectiv-emoţionale şi comportamentale la vârsta pubertăţii, Reproducerea şi sistemul reproducător la om, Autocunoaştere şi responsabilitate în concepţie şi contracepţie, Particularităţi ale reproducerii sexuate la vertebrate: peşti - fecundaţia externă; amfibieni - dezvoltarea cu metamorfoză (…).

Conceptele acestea sofisticate, care pun probleme şi la pronunţare, sunt nerelevante pentru elevii mici. Cum să reţină un elev de 12 ani termeni de genul: cloroplaste, stomate, saprofită, metamorfoză, modificări hormonale, somatice etc., când nu aud aceste noţiuni acasă, în societate, în discuţiile cu colegii. Sunt termeni străini mediului în care trăiesc, în consecinţă vor fi respinşi, în cel mai bun caz ignoraţi, pentru că nu-i ajută în relaţionarea cu ceilalţi membri ai comunităţii lor.

S-a ales modalitatea de predare după funcţii (în ex. de mai sus, de nutriţie, de relaţie şi de reproducere), dar dacă urmărim planurile „Conţinut”, observăm că definirea acestor funcţii nu este introdusă, ca noţiune premergătoare, în anii de studiu de clasa a V-a şi eventual început de clasa a VI-a. Sunt luate ca un dat, deja ştiut, şi se încarcă apoi noţiuni ale căror complexitate rivalizează cu programa universitară.

Or, şi numai explicarea noţiunilor despre aceste funcţii, şi respectiv înţelegerea lor de către un copil de 12-13 ani, necesită o atenţie deosebită şi o aplecare mai atentă în studiu, chiar şi pentru un adult.

Cum să explici fotosinteza la clasa a VI-a, fără noţiuni de chimie şi biochimie, respectiv dioxid de carbon, compuşi organici, descompunerea substanţelor, metabolism?

„Bombardarea” cu termeni de specialitate (însăşi definirea lor este complexă), totul sub umbrelă „Funcţiilor fundamentale ale vieţuitoarelor” (clasa a VI-a şi a VII-a), reduce copilul la memorare tip DEX a cunoştinţelor. Dar nu-l ajută să progreseze în cunoaşterea lumii în care trăieşte.

Clasa a VIII-a

Ereditatea şi variabilitatea.

Materialul genetic: noţiuni generale despre cromozomi, gene, ADN, cariotip (număr cromozomi, autozomi, heterozomi); Transmiterea materialului genetic: rolul gameţilor şi al fecundaţiei, caractere dominante şi recesive, transmiterea ereditară a unor caractere normale şi patologice, factori mutageni şi consecinţele mutaţiilor;

Boli influenţate de factori de mediu şi de propriul comportament: alergii, astm, boli nutriţionale, cancer (de piele, pulmonar, de colon) – cauze, prevenţie, comportament sănătos

Importanţa păstrării biodiversităţii; Dezvoltarea durabilă.

Clasa a VIII-a pare a fi „cu de toate”: şi genetică, şi biologie medicală, şi ecologie, terminând cu noţiunea generală şi la modă: „dezvoltare durabilă”, ce are definiţii şi în industrie, economie, energie, ecologie, societate.

Nu cred că există prea mulţi absolvenţi de gimnaziu care să fi înţeles concepte complicate precum: cariotip (număr cromozomi, autozomi, heterozomi), factori mutageni şi consecinţele mutaţiilor, concepte care îi sperie şi pe adulţii cu studii superioare, darămite pe nişte copii de 12-14 ani.

Concluzie

Copiii sunt nevoiţi să-şi însuşească noţiuni care, într-adevăr, se coagulează în disciplina Biologie, dar care au un pregnant caracter interdisciplinar şi pot fi asimilate doar prin adăugarea de informaţii de la alte discipline specializate (chimie, biochimie, fiziologie etc.), foarte complexe, care şi-ar găsi locul în anii de liceu, dar mai degrabă în colegiile universitare.

Se distruge ideea de evoluţie în acumularea de cunoştinţe, de la simplu la complex, de exemplu începând în clasa a V-a cu Ecosisteme, când acestea compun mediul de viaţă împreună cu fiinţele vii, deci totalul, complexul, şi terminând în clasa a VIII-a cu evoluţionismul şi factorii de mediu, care în mod logic ar fi fost necesari pentru a explica Ecosistemul din clasa a V-a.

De ce nu ar învăţa copiii de gimnaziu la disciplina Biologie despre diversitatea lumii vii, despre cum a evoluat, despre care sunt pericolele în lumea în care trăiesc, despre cum să trăiască sănătos, despre cum să respecte natura şi s-o protejeze, despre cum să descopere singuri misterele ştiinţei vieţii, astfel ca în liceu să le poată înţelege pe deplin, având atunci o structură a programei şcolare adaptată vârstei?

Programele şcolare se menţin prea stufoase, încărcate cu noţiuni care nu ţin cont de vârstă, nu se pliază pe nevoile şi cerinţele elevilor de gimnaziu. Se preocupă mai ales de rigoarea ştiinţifică, de dragul de a ilustra competenţa autorilor. Nu de aşa ceva are nevoie gimnaziul românesc.