Direcţiile principale după care ne ghidăm sunt:

  • Egalitate de şanse: acces la educaţie de calitate pentru fiecare copil din România;
  • Centrarea educaţiei pe elevi: rolul educaţiei este de a creşte copii, nu de a menţine şi de a finanţa aparatul birocratic;
  • Libertate de gândire: respectarea dreptului la opinie al elevilor;
  • Descentralizare: trecerea de la un sistem de învăţământ centralizat la unul descentralizat, în care deciziile se iau de către actorii implicaţi direct în proces (inclusiv de către părinţi);
  • Demonopolizare: desfiinţarea monopolului de stat în planificarea educaţiei, monopol care duce la stagnarea calităţii.

Situaţia actuală

  • 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi[1];
  • potrivit evaluării PISA 2012 (studiu în care au fost analizate 65 de ţări) elevii români prezintă cea mai scăzută motivaţie dintre copiii care au luat parte la cercetare[2];
  • 39% este procentul tinerilor cu vârsta de 15 ani care au un nivel scăzut de cunoştinţe în citit, matematică şi ştiinţă (în comparaţie, media la nivel de UE este de 21%)[3];
  • sub 30% dintre cadre didactice expun în mod frecvent o problemă din viaţa de zi cu zi pentru a demonstra de ce sunt utile cunoştinţele noi[4];
  • aproximativ 40% dintre şcolile din mediul rural au toaletă exterioară[5];
  • peste 25% dintre şcoli, cu precădere cele din zonele rurale, utilizează sobele ca principală sursă de încălzire[6];
  • aproape o treime dintre elevii înscrişi la Evaluarea Naţională au obţinut note sub 5 (în realitate, dacă luăm în calcul „Fenomenul Brăila”, vom observa că situaţia este mai rea de atât)[7].

Măsuri

Învăţământ public

1. Autonomia reală a şcolilor publice

Autonomie organizaţională, funcţională, bugetară şi curriculară.

2. Număr de ore mai mare în CDŞ (Curriculum la decizia şcolii)

Măsură inspirată din sistemul finlandez de educaţie. Un procent mai mare al orelor în CDŞ permite corelarea mai rapidă a educaţiei cu schimbările din piaţa muncii, conectarea şcolii la nevoile din comunitate şi duce la diminuarea inegalităţilor şcolare.

3. Număr de ore mai mare la decizia elevilor

Creşterea autonomiei elevilor în alegerea orelor - în funcţie de competenţe, abilităţi şi aspiraţii. Autonomia acestora în alegerea traseului şcolar trebuie să crească de la an la an, pe măsură ce avansează în şcolaritate.

4. Susţinerea sistemului de învăţământ profesional dual

Atragerea unui număr mai mare de agenţi economici în sistemul de învăţământ profesional dual, cu precădere în zonele defavorizate.

Măsura va duce la reducerea şomajului în rândul tinerilor.

5. Reducerea examenelor obligatorii

Aşa cum se procedează în sistemul de învăţământ finlandez, unde elevii din învăţământul preuniversitar susţin un singur examen - la vârsta de 16 ani.

6. Mobilitate în susţinerea examenelor

Măsură inspirată din practica internaţională. Un elev - şcolit acasă, în şcoala publică sau privată - să se poată înscrie oricând la oricare dintre examenele naţionale, cu condiţia să fi trecut examenul inferior.

7. Autonomia profesorilor

La fel ca în sistemul finlandez, profesorii trebuie să aibă libertate în ceea ce priveşte procesul de învăţământ (predare, învăţare, evaluare).

8. Desfiinţarea titularizării

Această măsură oferă stimulente profesorilor pentru a se dezvolta constant personal şi profesional, pentru a îşi da interesul în pregătirea şi în ţinutul orelor. Totodată, desfiinţarea titularizării va duce la atragerea constantă a celor mai competente resurse umane în educaţie.

9. Salarii în funcţie de rezultate

Salariile profesorilor nu mai trebuie acordate în funcţie de vechime sau titluri birocratice. Acestea trebuie corelate cu performanţele de la clasă.

10. Administrarea privată a şcolilor publice defavorizate

Avem şcoli în care niciun elev de clasa a VIII-a nu a dat Evaluarea Naţională.

Aceste instituţii de învăţământ trebuie puse în mâinile antreprenorilor sau organizaţiilor non-guvernamentale (însă să rămână proprietatea statului).

11. Desfiinţarea Inspectoratelor Şcolare

În realitate, inspecţiile şcolare sunt birocratice şi ineficiente.

De asemenea, menţionăm aici şi influenţa politică existentă în Inspectorate.

12. Regândirea ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar)

La fel ca în cazul Inspectoratelor Şcolare, cerinţele ARACIP fac profesorii să se concentreze pe îndeplinirea condiţiilor birocratice (completarea de hârtii) şi nu pe copii. Este necesară regândirea ARACIP, astfel încât să devină o instituţie de suport pentru profesori - un centru de resurse şi schimb de experienţă.

13. Posibilitatea de a redirecţiona o parte din impozitul pe venit/profit către şcoli publice/private

Permiterea acestei redirecţionări din impozit va duce la creşterea bugetului instituţiilor de învăţământ.

14. Alocarea a 6% din PIB pentru educaţie

Pentru a nu se risipi aceste resurse financiare suplimentare, sunt absolut necesare adoptarea măsurilor de mai sus.

Învăţământ privat

1.Liberalizarea de facto a învăţământului privat

Şcolile şi grădiniţele private să nu mai fie obligate să îndeplinească condiţiile impuse de stat (cu precădere în ceea ce priveşte curriculumul).

2. Liberalizarea certificărilor

Desfiinţarea obligativităţii acreditării de către stat a instituţiilor de învăţământ şi a programelor de studii va conduce la creşterea diversităţii educaţiei şi înlăturarea modelării tuturor şcolilor după chipul şi asemănarea celor de stat. În absenţa liberalizării certificărilor, continuăm sistemul comunist de planificare centralizată caracteristic monopolului de stat.

3. Finanţarea să urmeze elevul prin vouchere şcolare

Din anul 2017 finanţarea urmează elevul şi în învăţământul preuniversitar privat, respectându-se astfel un principiu din Legea Educaţiei Naţionale, anume „resursa financiară urmează elevul“. Este necesar ca această finanţare să se realizeze prin vouchere şcolare.

4. Încurajarea serviciilor sociale private

Un exemplu în acest sens este Asociaţia „Teach for Romania“ - iniţiativă privată care reuşeşte să aducă educaţie de calitate copiilor din medii defavorizate (copiii/părinţii nesuportând nici un cost). Astfel de iniţiative trebuie încurajate prin debirocratizare şi dereglementare.

5. Eliminarea taxelor şi impozitelor în acest domeniu

Astfel asigurându-se costuri mai mici pentru părinţi (sau chiar deloc) şi calitate mai mare pentru copii (datorită concurenţei sporite). Şi nu doar beneficiarii direcţi - copiii şi părinţii - au de câştigat în urma eliminării taxelor, ci întreaga societate, datorită externalităţilor pozitive ale educaţiei.

6. Legalizarea homeschooling-ului şi unschooling-ului

„I am a fan of homeschooling“ ne spune celebrul Sir Ken Robinson.

Nu politicienii, ci părinţii deţin stimulente mai bune pentru o educaţie de calitate oferită copiilor. Este necesar ca părinţii să aibă această libertate în educaţia propriilor copii.

7. Revizuirea condiţiilor de acreditare a instituţiilor de învăţământ superior

Este absurd ca instituţii care oferă educaţie de calitate precum Universitatea Alternativă, Entrepreneurship Academy, Maastricht School of Management Romania să nu aibă acreditare de la Ministerul Educaţiei Naţionale.

8. Permiterea, prin lege, a instituţiilor private de învăţământ de a obţine profit.

Pe o piaţă concurenţială profitul revine celor care aduc cel mai mare plus de valoare societăţii. Pentru a atrage investiţii în educaţie şi pentru a creşte calitatea este necesară această măsură.

---

(I) Partidul care îşi va însuşi acest program de guvernare/va susţine măsurile de mai sus va avea, cu siguranţă, votul meu.

(II) Pentru cei interesaţi să studieze mai în detaliu măsurile propuse, las următoarea bibliografie:

  • Alex Vesa - Avem şcoli în care niciun elev de clasa a VIII-a nu a dat Evaluarea Naţională. Ce putem face pentru instituţiile de învăţământ defavorizate din România, disponibil online.
  • Alex Vesa -  Dezastrul socialismului educaţional. Şi ce ar trebui să conţină o adevărată reformă a educaţiei, disponibil online
  • Alex Vesa - Sistem de vouchere pentru învăţământul din România, disponibil online
  • Alex Vesa - Sunt universităţile private un eşec? „Fabricile de diplome“ de la privat au satisfăcut o uriaşă „cerere de diplome“ de la instituţiile de stat, disponibil online
  • Bogdan Glăvan – Cu ce ar trebui să înceapă reforma educaţiei?, disponibil online
  • David Friedman - o abordare liberală a educaţiei, disponibil online
  • David Greenwald - Educaţie liberă (Laissez-Faire), disponibil online
  • EdChoice – How does school choice work in other countries?, disponibil online
  • EdChoice – What are School Vouchers?, disponibil online
  • Ionuţ Sterpan şi Laurenţiu Ciurea - Costul monopolului statului asupra sectoarelor publice. Cazul educaţiei, disponibil online
  • Joshua Steimle - How will I educate my children, disponibil online
  • Learn Liberty – What You Should Know About School Choice, disponibil online
  • Marcel Capraru - Nimeni nu s-a născut adult. Despre invatamantul obligatoriu, disponibil online
  • Milton Friedman: Educational Vouchers, disponibil online
  • Pakistan’s lessons in school reform. What the world’s sixth most populous state can teach other developing countries, disponibil online
  • Vlad Topan - Părinţii sau statul?, disponibil online

[1] Salvaţi Copiii - „Bullying-ul în rândul copiilor“, disponibil online
[2] PISA (2012) – PISA 2012 Results in Focus, disponibil online
[3] Monitorul Educaţiei şi formării profesionale 2017, disponibil online
[4] TALIS – Analiza mediului educaţional din România (2013) - OECD, disponibil online
[5] Analiza multidimensională a educaţiei şi formării profesionale – Banca Mondială, disponibil online
[6] ibidem
[7] Human Catalyst – Semnal de alarmă. Fenomenul Brăila, disponibil online