Profesorul care a desfiinţat obligativitatea Religiei insistă ca decizia CCR să fie aplicată imediat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva personală/Emil Moise
FOTO: Arhiva personală/Emil Moise

Emil Moise, profesorul care a sesizat Curtea Constituţională (CCR) cu privire la faptul că e neconstituţional ca elevii să facă cerere ca să nu participe la ora de Religie, a depus o a doua petiţie la Ministerul Educaţiei în care cere ca decizia CCR să fie respectată şi să se aplice imediat.

Profesorul Emil Moise a depus, la Cabinetul Ministrului Educaţiei, o a doua petiţie, cu peste 250 de semnături, prin care cere ca autorităţile să respecte decizia CCR care spune că elevii sau părinţii acestora trebuie să depună o cerere pentru a participa la ora de Religie. Reamintim că până la decizia CCR, părinţii trebuiau să depună cerere pentru ca elevii să nu participe la ora de Religie, inclusă în trunchiul comun, alături materiile obligatorii.

De când a fost dată decizia CCR Emil Moise a mai depus o petiţie care se referea la afirmaţiile ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a declarat că decizia Curţii Constituţionale va intra în vigoare abia din septembrie 2015, şi nu de acum, aşa cum prevede legea. Nici până acum, Moise nu a primit un răspuns de la ministrul Cîmpeanu şi este pregătit să depună plângere penală împotriva acestuia şi a directorului general Liliana Preoteasa, pentru afirmaţiile făcute.

"Încă nu a decis în mod oficial ce se întâmplă cu predarea religiei după adoptarea deciziei Curţii. În fapt, a creat haos în sistem pe aceasta problemă. În a doua petiţie i-am scris noi cum trebuie facut, conform Constituţiei. Să sperăm că măcar acum va acţiona corect. Dacă nu, urmează încă o petiţie, de fapt o scrisoare deschisă a mea. Am trimis această a doua adresă şi către toate inspectoratele şcolare. Dacă nici după aceasta, Ministrul Educaţiei nu va reacţiona oficial şi corect, voi iniţia un nou demers, către Primul Ministru al României, solicitând demiterea Ministrului Educaţiei, după care vom depune plângerea penală la care m-am referit la primul demers", a spus Moise.

"Nu înţeleg cum de Ministrul Educaţiei nu realizează că nu are decât o singură variantă, cea legală, prevazută în Constituţia României. Orice ar face, domnia sa şi oricine altcineva, decizia Curţii Constituţionale nu poate fi schimbată şi nici nu poate fi încălcată", a declarat Moise.

El a mai explicat că directorii şi inspectorii care nu aplică decizia CCR, care a intrat în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial (23 ianuarie), sunt în ilegalitate, ei fiind obligaţi să nu mai lase niciun copil la ora de Religie fără cerere de participare. "Răspunderea nu este numai a directorilor, ci şi a fiecărui inspector general, care poate să răspundă inclusiv penal pentru neglijenţă în serviciu, dacă nu le transmite şcolilor ce trebuie să facă", a spus Moise.

Adresa Ministerul Educatiei, Emil Moise

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis pe 12 noiembrie 2014 că obligaţia părinţilor de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională. Mai mult, aceştia au hotărât cu unaimitate de voturi ca o astfel de cerere să fie făcută de acum doar de către cei care vor să studieze această disciplină. Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie.

Cum a fost învins sistemul 

Totul a pornit în 2009, când fata lui Emil Moise, pe atunci elevă în clasa a IX-a la Liceul de Artă din Buzău, a hotărât că nu mai vrea să urmeze orele de Religie la şcoală. Tatăl ei a hotărât să o susţină şi atunci şi-a dat seama de situaţia anacronică perpetuată de sistem.

„Normal ar fi să depui o cerere de înscriere la orele respective, în loc să depui cerere ca să îţi scoţi copilul de la Religie. Am întocmit atunci primul dosar, care a ajuns la CCR acum doi ani, însă a fost respins. Apoi am ales o altă abordare ca să dovedesc în instanţă că articolul din Legea Educaţiei privind predarea Religiei în şcoli este neconstituţional, pentru că încalcă alte legi organice care asigură drepturi fundamentale ale omului“, povesteşte Moise.

Victorie pe cont propriu

Periplul legislativ a fost unul de durată şi l-a dus singur, fără avocaţi, profesorul de Filosofie fiind şi absolvent de Drept.

„Dosarul meu a fost disjuns în alte trei dosare. În primul, am arătat că Legea Educaţiei Naţionale (LEN) încalcă Legea pentru Combaterea Discriminării şi am primit un verdict favorabil din partea instanţei pe 29 septembrie 2014, iar pe 10 noiembrie am primit o a doua decizie favorabilă în dosarul în care instanţa judeca dacă LEN încalcă Legea libertăţii religioase. Mai rămăsese un al treilea dosar, cel care a şi ajuns la CCR. Aici am încercat să arăt cum Legea Educaţiei încalcă drepturi constituţionale şi am reuşit“, a explicat profesorul Moise.

Despre decizia CCR de miercuri a aflat de la un prieten, nimeni altul decât preşedintele Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR), Toma Pătraşcu. „Credeam că o să pierd procesul şi când am aflat că de fapt am câştigat a fost un şoc foarte puternic. Fata mea, care este studentă acum şi care m-a susţinut în toată lupta, m-a felicitat şi ei îi dedic această victorie, dar şi copiilor care au suferit de pe urma predării Religiei la şcoală“, a mai mărturisit Moise.

„Decizia CCR este înţeleaptă şi susţine punctul nostru de vedere deja exprimat: era o discriminare să fii obligat să depui cerere nu pentru a participa, pentru a-l retrage pe elev de la ora de Religie“, susţine şi Csaba Asztalos, preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).


Profesorul care a desfiinţat impunerea mascată a Religiei în şcoli ameninţă Ministerul Educaţiei cu plângere penală

Povestea profesorului care a învins binomul Stat-BOR şi a anulat metodele de impunere a Religiei în şcoli

Şcoala fără religie. Efectele deciziei Curţii Constituţionale

Patriarhia: Profesorii de religie şi părinţii trebuie să sesizeze cazurile în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie

Curtea Constituţională schimbă regula orei de Religie în şcoli: părinţii trebuie să depună cerere pentru ca elevii să participe la această materie

Patriarhia se zbate să păstreze Religia obligatorie în şcoli

VIDEO Adevărul Live. Dispută între Remus Cernea şi preoţi pe statutul orei de Religie în şcoli: e sau nu obligatorie?

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite