Profesorii vor primi un stimulent COVID-19 de 2.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii umează să primească bani în plus pentru COVID-19
Profesorii umează să primească bani în plus pentru COVID-19

Proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc pentru profesori din preuniversitar şi universitar, în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru orele predate în starea de urgenţă şi alertă, a fost adoptat de Parlament

Profesorii ar putea primi un stimulent de risc pentru COVID-19, în valoare de 2.000 de lei, dacă proiectul de lege în acest sens va fi promulgat de preşedinte. 

Stimulentul ar trebui acordat întrucât aceste categorii de salariaţi sunt implicate direct în lupta cu pandemia, se precizează în nota de fundamentare a proiectului depus de doi deputaţi şi trei senatori PSD. Este vorba de 2.000 de lei lunar, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, şi de 1.500 de lei lunar, pentru personalul nedidactic şi auxiliar.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat, cadrele didactice nu vor plăti taxe pentru aceste sume. „Stimulentul de risc astfel acordat nu se cuprinde în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv a contribuţiei asiguratorii pentru muncă”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Peste 220.000 de profesori şi aproximativ 70.000 de cadre auxiliare din Educaţie ar urma să beneficieze de stimulentul de risc pe perioada stării de alertă. Un mic calcul ne arată că, în fiecare lună, acest spor va scoate din bugetul de stat peste o jumătate de miliard de lei. 

Cadrele didactice nu au echipamente de protecţie

„Profesorii sunt în prima linie şi merită aceşti bani. Este un ajutor similar celui primit de medici care au totuşi şi echipamente de protecţie. Profesorii au numai o mască. Trebuie precizat că aceste sume vor fi primite de cadrele didactice numai pentru orele în care acestea stau cu elevii faţă în faţă, nu şi atunci când se intră în scenariul roşu, cu ore în regim online”, spune Simion Hăncescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. 

Liderul sindical susţine că dascălii nu dispun de echipamente de protecţie care să-i ferescă de o eventuală infectare şi că aceştia îşi cumpără singuri până şi măştile de protecţie. „Şi oficiali ai Guvernului au declarat că profesorii au intrat în linia întâi, în această perioadă, şi vedem ce se întâmplă în aceste zile. Sunt multe cadre didactice care s-au infectat cu noul coronavirus. Din păcate, pentru cadrele didactice nu s-au găsit fonduri pentru a le cumpăra echipamente de protecţie. Conform legii, angajatorul trebuie să ofere echipamente de protecţie pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii, însă, în acest moment, cadrele didactice sunt nevoite să le cumpere din banii lor. Pe de altă parte, nici echipamente pentru predarea online nu există. Sunt foarte mulţi profesori care nu au laptopuri sau alte echipamente pentru predarea online, iar această sumă le-ar fi de ajutor pentru achiziţionarea echipamentelor. Sperăm să nu fie sesizată Curtea Constituţională”, a precizat Simion Hăncescu. 

La rândul lui, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, consideră că acest stimulent de risc este practic o recunoaştere a pericolelor prin care trec profesorii în contextul epidemiei. „Copiii sunt asimptomatici, iar boala poate veni de oriunde. Chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii îi consideră pe cei din învâţământ ca fiind în categoria cu cel mai mare rist de infectare”, a precizat Marius Nistor.

Măsură populistă care poate arunca bugetul în aer

Sociologul Gelu Duminică nu vede însă cu ochi buni această lege. „Este un proiect de lege cu un profund iz populist. De fapt, e o măsură electorală pentru că, sunt convins, pe iniţiatori îi interesează prea puţin de soarta profesorilor. Însă trebuie să ne gândim că o astfel de lege, la fel ca şi cea cu creşterea pensiilor, poate arunca bugetul în aer. Subliniez, o astfel de lege poate afecta grav bugetul şi aşa «zdenţuit» de pandemie, poate «amaneta» chiar şi viitorul copiilor, pentru că ei vor achita aceste facturi. În plus, vom avea un precedent periculos dacă se aprobă aceste sporuri pentru profesori. De ce să nu beneficieze şi şoferii mijloacelor de trasport în comun, cei de la relaţii publice, de la paşapoate sau evidenţa populaţiei? De ce să nu aibă astfel de sporuri chiar şi poliţiştii? Şi uite aşa se poate porni un tăvălug extrem de periculos pentru economia ţării”, a precizat Gelu Duminică.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite