Profesorii trebuie să-şi pregătească planificările şi structura lecţiilor, funcţie de deciziile adoptate la nivelul ministerului.

Recuperarea materiei din semestrul al doilea al acestui an şcolar

Este absolut necesară recuperarea materiei nepredate din cauza închiderii şcolilor. Este de dorit ca anul şcolar viitor să înceapă la 1 septembrie, sau chiar mai devreme, pentru a avea timpul necesar recuperării materiei. Sunt discipline, matematică, fizică, gramatică, unde nu poţi merge mai departe cu predarea pentru că noţiunile se bazează pe cele anterioare, într-o construcţie etajată. N-ai parcurs materia din semestrul al II-lea, nu poţi merge mai departe. Lucru cu atât mai important de clarificat, cu cât se aşteaptă şi reducerea numărului de ore conform legii, care prevede 20, 25, 30 de ore/săptămînă la primar, gimnaziu, liceu.

Reluarea cursurilor în condiţiile în care pandemia persistă şi în septembrie

Prea multe nu sunt de făcut. Nu există spaţii pentru asigurarea distanţării fizice între elevi, şi nici nu pot fi găsite până la 1 septembrie. În plus, mai ales la elevii mici, nu se poate asigura distanţarea fizică în pauze, când nu pot fi supravegheaţi. Se joacă, vorbesc între ei, socializarea este extrem de importantă şi le-a lipsit prea mult timp. Aşa că este o iluzie să crezi că poţi relua şcoala respectând restricţiile din perioada cu pandemie. Idei aiuristice, cu corturi sau containere instalate în curtea şcolii, nu sunt de luat în seamă. Cum încălzeşti aceste spaţii, cum asiguri condiţii de igienă minime, cine îi supraveghează pe copii. Tot ce poate face ministerul, dar văd că nu face, este să solicite primarilor, şi să şi controleze, eventual să contribuie cu bani, asigurarea unor condiţii de igienă decentă pentru elevi. Grupuri sanitare cu săpun şi apă curentă, exclus în curtea şcolii, ca în evul mediu. Asigurarea acestor condiţii minime de igienă se poate realiza, dacă guvernul organizează o acţiune amplă, cu control permanent, pentru că mai sunt doar două luni până la începerea anului şcolar.

Reducerea numărului de ore, în special la gimnaziu

Situaţia prezentă, în care planurile cadru prevăd la gimnaziu 32, 34, 36 ore pe săptămână, adică 7 ore pe zi, nu mai poate fi tolerată. Există şi o lege, care trebuie respectată. Altfel, se atentează grav la sănătatea psihică şi fizică a elevilor de gimnaziu. Grav este că încadrarea profesorilor, în curând titularizarea, se fac pe baza actualelor planuri cadru, deşi există legea de reducerea orelor încă din noiembrie anul trecut. Indecizia ministerului, care a promis că pune noile planuri cadru în dezbatere în ianuarie, va costa scump organizarea noului an şcolar.

Ideea cu aplicarea legii doar la clasele a V-a şi a IX-a nu stă în picioare. Legea nu prevede aşa ceva, şi nu poate fi „păcălită”. Argumentul că legea se poate aplica doar pentru clasele de început de ciclu nu stă în picioare. Nu se schimbă structura planurilor cadru, nici programele şcolare. Se reduce doar numărul de ore de la unele discipline, la care materia este oricum prea stufoasă, prea multă şi prea sofisticată. Rezultatele de la Evaluarea Naţională, la care subiectele au fost oricum prea uşoare, ne demonstrează această afirmaţie. 12.000 de elevi înscrişi la Evaluarea Naţională nu s-au prezentat, nu se ştie de ce. 35% dintre elevi, iar în rural 46%, n-au luat 5 la matematică, deşi pentru nota 5 erau suficiente cunostiinte de clasa a IV-a. Ca să nu mai amintim de rezultatele la testele PISA. Până când mergem în felul acesta, cu ipocrizie, mistificare şi minciună, că totul este bine şi frumos în şcoala românească? Trebuie repus în cadrul legal şi util CDŞ (Curriculum la decizia şcolii), în cadrul căruia profesorii să se ocupe de performanţă şi remediere, pentru elevii care au nevoie de astfel de ore. În grupe mici de elevi, pentru ca orele să le fie de folos.

Digitalizarea este altceva decât şcoala online

Se discută despre continuarea cursurilor online şi în toamnă, deşi s-au dovedit ineficiente în trimestrul al doilea. Problema cu orele ţinute online este că nimeni nu poate verifica dacă se ţin, câţi elevi participă la ele, şi cu ce rezultate. Din triada predare-invatare-evaluare lipseşte tocmai evaluarea, cea mai importantă pentru a şti dacă aceste cursuri au vreun efect notabil. Cu această şcoală online ne furăm singuri căciula, singurii care câştigă sunt profesorii care stau acasă pe salariu întreg şi nu se poate şti ce fac pentru acest salariu. Este adevărat, unii profesori au ştiut şi şi-au dat interesul pentru aceste cursuri online. Dar în ce procent? 20-25%?

Nu putem ignora nevoia de socializare a elevilor. Ce să facă, să stea închişi în casă, cum au stat 3 luni de frica pandemiei? Unde ajungem cu tineri care cresc fără socializarea absolut necesară?

Digitalizarea înseamnă altceva. Înseamnă baze de date în sistem digital, biblioteci virtuale, lecţii ţinute şi apoi postate, realizate de cei mai performanţi profesori. Înseamnă şi abilităţi câştigate de elevi şi profesori de a căuta în oceanul de informaţii aflate pe internet. Tot profesorii trebuie să fie cei care să ştie fenomenul digitalizării şi să-i ajute şi pe elevi. Laptopuri şi tablete pentru elevii care nu le au sunt foarte bune. Pot înlocui kilogramele de manuale pe care elevii le cară în ghiozdane. Elevii primesc pe tabletă temele pentru acasă, le rezolvă şi le trimit profesorilor spre verificare. Dar ca să înţeleagă de ce nu pot rezolva unele probleme, exerciţii şi teme, este necesară prezenţa, faţă în faţă, a elevilor şi profesorilor. Această legătură fizică şi psihică, a profesorilor cu elevii, nu poate fi înlocuită de nimic în şcoală. Dacă nu vrem să ne furăm singuri căciula. Şi să luăm salarii fără să facem mare lucru pentru elevi.

Grade de libertate acordate şcolilor şi profesorilor pentru a-şi adapta procesele didactice la specificul local

Şcoala trebuie să se plieze pe nevoile, cerinţele, înclinaţiile elevilor. Pe specificul şi interesele comunităţilor în care acţionează. Nu invers. Profesorii ar trebui să aibă posibilitatea să aleagă între trei variante ale programei şcolare: minimă, medie şi de aprofundare, funcţie de specificul local. CDŞ poate diferenţia şcolile, pentru a ţine cont de specificul comunităţii pe care o deservesc. Una este în rural, în comunităţi refractare la educaţie, alta în urbanul mic, altceva la şcoli şi licee de prestigiu. A obliga toţi elevii să înveţe după aceeaşi programă înseamnă a-i împiedică să înveţe şi ce ar putea să înveţe. Elevii nu pot fi buni sau foarte buni la toate disciplinele. Şcoala trebuie să le dezvolte acele aptitudini şi talente cu care sunt înzestraţi.

Concluzie

Acestea sunt problemele mari şi importante de care trebuie să se ocupe ministerul Educaţiei. Există altă serie de probleme a căror rezolvare poate fi delegată Inspectoratelor Şcolare, care cunosc oricum situaţia din teren mai bine decât ministerul.

Nu sunt optimist că ministerul Educaţiei va rezolva toate aceste probleme în termen util, pentru a putea fi implementate în viitorul an şcolar. Ce înseamnă o şcoală care nu valorifică potenţialul elevilor? Muncitori necalificaţi, în ţară şi străinătate, muncitori sezonieri în agricultură din ţări care îi cheamă, un PIB/locuitor departe de media ţărilor din UE. Elevii buni şi foarte buni, care au resurse proprii şi ale familiilor pentru a se pregăti, circa 25-30%, pleacă în alte ţări, pentru a urma universitatea şi apoi să-şi găsească un job pe măsura competenţelor câştigate. Cât pierde dezvoltarea României din această politică oarbă? Cititorii ştiu răspunsul.