Prima generaţie de absolvenţi ai unui curs de diplomaţie digitală pentru elevi a primit dimplomele la MAE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Educaţional Laude-Reut, una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii de învăţământ privat din ţară, a găzduit pe 4 iunie ceremonia de absolvire a primei ediţii a unui curs de diplomaţie digitală pentru elevii de clasa a XI-a, prima iniţiativă de acest tip organizată într-o şcoală din România, parte a unui program de cursuri de diplomaţie şi relaţii internaţionale pentru elevii claselor IX-XI.

Coordonatorul cursului a fost ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga. În anii trecuţi, printre profesori s-a numărat Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, care în acest an nu a putut participa din cauza restricţiilor impuse de pandemie.

Programul de diplomaţie şi relaţii internaţionale al Complexului Educaţional Laude-Reut este organizat pe baza unui parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român şi Ambasada statului Israel la Bucureşti. Pentru absolvire, elevii s-au organizat în patru echipe, fiecare dintre acestea având de realizat un proiect de diplomă.

În cele peste două decenii de existenţă, complexul Laude-Reut şi-a dezvoltat un profil orientat spre discipline extracurriculare precum diplomaţie, business, comunicare şi media, în ultimii ani dublate de cursuri şi activităţi educaţionale din sfera ştiinţelor, matematicii şi tehnologiei. Astfel, un grup de elevi ai şcolii au participat recent la un proiect de cercetare pentru detecţia asteroizilor, organizat de International Astronomical Search Collaboration.

Din cauza restricţiilor încă în vigoare, ceremonia de absolvire s-a desfăşurat online şi a fost difuzată live pe internet, într-o transmisiune multiplex. O parte dintre elevi au fost prezenţi la sediul MAE pentru a-şi primi chiar acolo diplomele, iar liderii echipelor de proiect au avut intervenţii live online. 

La ceremonie au mai luat parte, tot prin intervenţii în direct, ambasadorul David Saranga, coordonatorul cursului de diplomaţie digitală, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, Luca Niculescu, ambasador la Paris, şi Lazăr Comănescu, fost ambasador şi ministru de Externe. Au mai participat  Daniela Gîtman, Secretar de stat pentru relaţii interinstituţionale în MAE, şi Dragoş Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Imagine indisponibilă

„Şcoala Laude-Reut este un pod între Israel şi România. Şi faptul că majoritatea elevilor nu sunt evrei şi că Israelul e atât de prezent în tot ce faceţi înseamnă că avem de fapt mai mulţi ambasadori aici, în România, cu fiecare an şcolar care se încheie”, a declarat ambasadorul David Saranga.

„Este un an atipic. Am fost obligaţi să ne adaptăm la circumstanţe nemaiîntâlnite, niciodată trăite de vreunul dintre noi. Pe lângă lecţiile de la clasă, tinerii diplomaţi au primit şi lecţiile vieţii, despre rezistenţa la frustrare, adaptabilitate, răbdare, încredere şi speranţă”, a spus Tova Ben Nun-Cherbis, preşedinte şi fondator al Complexului Educaţional Laude-Reut.

În intervenţia sa, Emil Hurezeanu a povestit că de acest program tradiţional al şcolii în leagă o colaborare veche de ani de zile. „În acest an al pandemiei este pentru prima oară, într-un deceniu şi jumătate, că nu ne-am revăzut primăvara. Vă felicit pentru absolvirea unui program foarte interesant, care are multe proiecţii în România şi în afara ţării. Complexul Laude-Reut a avut întotdeauna grijă să radieze şi în exterior un spirit de invitaţie la dialog, pentru că primăvara, de fiecare dată, îi întâlneam în acest program şi pe elevii altor şcoli din România. Sunt legat de această şcoală de experienţe de neuitat. Elevii şi profesorii au fost, de altfel, oaspeţii mei la Berlin, într-un curs similar de diplomaţie, cu patru ani în urmă.”

Programul de diplomaţie şi relaţii internaţionale Laude-Reut se adresează claselor IX-XI şi cuprinde în prezent 48 de elevi. Dintre aceştia, 22 elevi din clasa a XI-a au absolvit ediţia din acest an a cursului de diplomaţie digitală.

Aproximativ 600 de elevi au parcurs programul în cei 14 ani de existenţă a acestuia. O parte dintre ei şi-au continuat studiile în domeniu la facultăţi de prestigiu precum The Lauder School of Government, Diplomacy and Strategy din cadrul IDC Herzliya, una dintre cele mai selective universităţi din Israel. După obţinerea licenţei universitare, foştii absolvenţi au ajuns să lucreze în aparatul diplomatic al MAE, la Parlamentul European sau în administraţia de stat.

Programul cuprinde 108 ore de curs pe o perioadă de 3 ani (clasele IX-XI), cu profesor specializat, şi include lecţii teoretice, activităţi de cercetare, realizare şi prezentare de proiecte şi discursuri. Activităţile practice includ internshipuri la ambasadele străine din Bucureşti, participarea la evenimente precum 2Day Ambassador, Conferinţa anuală internaţională Laude-Reut de diplomaţie şi afaceri globale (cu nouă ediţii până în prezent), vizite de studiu la Parlamentul European şi reprezentanţe diplomatice ale României în străinătate (Paris, Berlin etc.), întâlniri motivaţionale şi de mentorat cu ambasadori, diplomaţi, reprezentanţi ai aparatului diplomatic al MAE sau al altor instituţii similare.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite