Pricopie: Procesul nu va fi ţinut pe loc, în septembrie o să avem noile manuale

Pricopie: Procesul nu va fi ţinut pe loc, în septembrie o să avem noile manuale

Primele manuale digitale licitate de stat ar trebui să ajungă la elevi în această toamnă

Licitaţia pentru noile manuale se derulează pentru prima dată după Legea achiziţiilor publice şi în conformitate cu normele europene, iar editorii nemulţumiţi pot sesiza problemele şi vor primi clarificări, însă procesul nu va fi stopat astfel încât noile manuale pentru clasele a II-a şi a IV-a să ajungă în şcoli în septembrie, a spus joi ministrul Educaţiei Remus Pricopie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Remus Pricopie a explicat că eventualele probleme la caietele de sarcini vor fi remediate, se vor trimite clarificări dacă e cazul, dar modernizarea manualelor va continua, chiar dacă "anumiţi agenţi comerciali" nu doresc înnnoirea manualelor şcolare, proces început cu cele pentru clasele I şi a II-a care ar trebui să fie gata, în format tipărit şi digital, pentru anul şcolar 2014/ 2015.

"Anul trecut am fost de acord să amânăm procesul cu un an pentru că programele şcolare au fost aprobate în martie. Dar, ulterior s-au identificat şi alte motive pentru a ţine în loc procesul. Procesul nu va fi ţinut pe loc. Anul acesta vom merge în direcţia în care trebuie să mergem pentru ca în septembrie să avem manunale noi. Este pentru prima dată când acest proces se derulează după Legea achiziţiilor publice, pentru prima dată când vorbim de licitaţie conform normelor europene", a declarat ministrul joi.

În ceea ce priveşte nemulţumirea editorilor vizavi de preţul prea mic stabilit pentru un manual în ambele variante, tipărit şi digital, Pricopie a precizat că în momentul de faţă se plătesc 2 - 3 lei pentru un manual tipărit, iar un manual în format digital va costa 8 - 10 lei, explicând că este doar o estimare.

„Nu ne putem apleca toţi în faţa intereselor comerciale ale editorilor”

El a mai spus că sunt edituri care vând manunale din 1990 şi care ar vrea să le mai vândă zeci de ani, deşi ele nu mai pot fi de folos elevilor, de aici interesul de a bloca procesul de licitaţie.

"În acest moment, în sistemul de educaţie există manuale din anii 1991, 1998, 1999. Nu se poate. Chiar nu înţelegem că un manunal produs în 1990 şi pe care unii ar vrea să ni-l vândă încă 40 de ani nu mai poate fi un instrument prin care să ajuţi copilul, ci prin care distrugi şansele unui copil să performeze? Nu ne putem apleca toţi în faţa intereselor comerciale ale editorilor", a spus Pricopie.

Reacţii pe condiţiile din licitaţia lansată de minister

Documentele pentru licitaţia de noi manuale şcolare la clasele I şi a II-a au fost publicate pe SEAP în Ajunul Paştelui şi prezintă câteva schimbări faţă de forma pusă în dezbatere pe 14 martie. Spre exemplu, editurile care vor să participe la licitaţie trebuie să aibă cifre de afaceri de milioane de euro, iar preţul unui manual nou, tipărit şi digital, este prea mic, atrag atenţia editorii.

Licitaţia pentru noile manuale favorizează marile companii, având în vedere cifrele mari de afaceri pe care aceste companii trebuie să le aibă pentru a participa la licitaţia pentru noile manuale şcolare de clasa I şi a II-a, acestea fiind condiţii noi faţă de cele publicate iniţial, susţin editorii.

Licitaţia valorează peste 30 de milioane de lei, Ministerul Educaţiei punând preţuri foarte mici pe manuale, mai atrag ei atenţia.

În schimb, reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că singurul lucru care s-a schimbat este termenul limită pentru depunerea de către ofertanţi, la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), a documentelor necesare procedurii de achiziţi. Astfel, documentele se vor putea depune pe 3 în loc de 2 iunie. "În rest, condiţiile sunt aceleaşi cu cele publicat în martie", au spus reprezentanţii Ministerului.

Ministerul nu a alocat timp suficient pentru realizarea de manuale digitale calitative

Reprezentanţii uneia dintre firmele româneşti care produc manuale digitale, Ascendia Design, au estimat că editurile nu vor oferta pentru cel puţin 12 din cele 24 de pachete de manuale scoase la licitaţie, iar dacă vor oferta, atunci manualul digital propus va fi foarte slab din punct de vedere calitativ.

"Considerăm că specificatiile tehnice cerute de Minister pot trece ca imposibile pentru unele companii, totuşi tehnologia există. Cerinţele Ministerului sunt juste în ceea ce priveşte partea tehnică a licitaţiei, foarte greu de îndeplinit ce-i drept, dar realizabile şi pertinente. În ceea ce priveşte timpul de lucru alocat de Minister pentru dezvoltarea manualelor, de la lansarea licitaţiei până la termenul ei limită, acesta este foarte mic. Dacă o editură are partea pedagogică terminată, grafica pentru print şi tehnologia software ce stă la baza manualului digital dezvoltate, atunci un manual poate fi digitizat în 3-4 luni. Această perioadă este necesară pentru  dezvoltarea părţii interactive a manualului", a declarat CEO Ascendia Design, Cosmin Mălureanu.

În schimb, spune el, este aproape imposibil să fie gata pana la 3 iunie 2014 dacă nu s-a început deja lucrul de mai bine de 2-3 luni, companiile riscând să lucreze greşit în condiţiile “draft” date de Minister anterior lansării specificaţiilor finale ale licitaţiei. Mălureanu a mai spus că bugetul oferit de Minister pentru pachetul print+digital este foarte mic.

"Ar trebui să fie cel puţin dublu. Ministerul cere manualul tipărit, un CD aferent cu varianta digitală, iar manualul digital trebuie să conţină cel putin 30 aplicaţii interactive şi 60 de animaţii, precum şi alte tipuri de materiale digitale support. Având aceste cerinţe, Ministerul oferă aproximariv doi euro pentru pachetul dorit. Nu este normal să fie oferit un maxim de doi euro/pachet pentru materiile esenţiale, când cea mai ieftină aplicaţie în magazinele online pentru smart phones şi tablete costă aproximativ un euro. Cred că la 3 iunie 2014, pentru cel puţin 12 din cele 24 de pachete de manuale scoase la licitaţie, editurile nu vor oferta, iar dacă vor oferta, atunci manualul digital propus va fi foarte slab din punct de vedere calitativ", a spus el.

La rândul său, Paul Balogh de la firma Read Forward, care realizează manuale digitale, spune că timpul de execuţie este nerealist. "Salutăm faptul că au revenit explicit la tehnologia html, doar că timpul de execuţie este nerealist (şase săptămâni). Criteriile de participare la licitaţie sunt prohibitive şi vor elimina majoritatea concurenţilor legitimi de pe piaţa educaţională. Licitaţia nu este echilibrată", este de părere Balogh.


Licitaţia pentru primele manuale digitale, lansată oficial de minister. Editorii susţin că nu pot fi digitalizate toate manualele până la toamnă

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat vineri că a demarat procedura de evaluare şi licitaţie pentru noile manuale de clasa I şi a II-a, care ar trebui să ajungă pe băncile elevilor, atât în variantă tipărită, cât şi cea digitală, până pe 15 septembrie 2014. Editorii spun că timpul acordat realizării de manuale nu este suficient şi că se poate finaliza noul manual digital doar pentru o materie.

Manualele digitale, o intenţie bună pusă în practică pe genunchi

Ministerul Educaţiei a lansat săptămâna trecută, cu o întârziere de peste trei luni, calendarul şi documentele pentru licitaţia de manuale noi, care ar trebui să ajungă până pe 15 septembrie pe băncile elevilor din clasa I şi a II-a. Este vorba despre deja celebrele cărţi care vor fi disponibile în paralel în format clasic şi digital pentru Religie, Matematică, Ştiinţele Naturii şi Comunicare.

VIDEO Mario Demezzo, de la Uniunea Editorilor din România: „De şapte ani, piaţa editurilor de manuale a stagnat“

În studioul Adevărul Live s-a dezbătut situaţia noilor manuale, care vor ajunge pe băncile şcolilor din septembrie 2014 împreună cu varianta lor digitală. Ministerul Educaţiei a lansat, săptămâna trecută, licitaţia pentru acestea, însă editurile vor avea la dispoziţie în jur de şase săptămâni pentru realizarea lor, în loc de şase luni, cât au cerut editorii.

Editorii ameninţă cu procese Ministerul Educaţiei dacă vor păstra condiţiile actuale de licitaţie pentru noile manuale

Editorii ar putea acţiona în instanţă Ministerul Educaţiei dacă păstrează documentele de licitaţie în forma postată pe site, la mijlocul lunii. Documentele respective nu sunt încă semnate de ministru, deci mai pot suferi modificări până pe 14 aprilie, când acestea vor fi postate pe SEAP. Aceştia au atras atenţia că elevii din gimnaziu învaţă pe manuale vechi de 17 ani.

Publicarea pe SEAP a documentelor privind licitaţia pentru noile manuale întârzie

În data de 15 aprilie, documentele privind licitaţia pentru noile manuale trebuiau postate pe SEAP, însă nici până acum nu s-a întâmplat asta. Editorii de manuale critică lipsa de punctualitate a Ministerului Educaţiei (MEN), însă, Remus Pricopie spune că documentaţia a fost trimisă. Astfel, procedura birocratică întârzie publicarea documentelor pe SEAP, însă cel mai probabil acestea vor fi postate vineri, spun reprezentanţii MEN.

Documentaţia privind licitaţia pentru noile manuale a fost respinsă, joi, de ANRMAP

Joi, 17 aprilie, documentaţia de atribuire a licitaţiei pentru noile manuale a fost respinsă de către ANRMAP în urma procesului de evaluare. Ministerul Educaţiei a remediat problemele întâlnite şi a trimis înapoi documentaţia la ANRMAP în aceeaşi zi, urmând ca documentele să fie postate pe SEAP în termen de maxim trei zile de la data retransmiterii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările