Pricopie: Legea prevede în 2016 bacalaureat interdisciplinar, dar nu avem manuale interdisciplinare

Pricopie: Legea prevede în 2016 bacalaureat interdisciplinar, dar nu avem manuale interdisciplinare

Bac-ul de anul acesta rămâne neschimbat, promite ministrul Educaţiei    FOTO Adevărul

Bacalaureatul din 2013 va fi serios şi normal din punct de vedere al realizării şi gradului de dificultate, dar vom lansa ample dezbateri pentru cel din 2016, despre care legea spune că va fi interdisciplinar, în condiţiile în care nu avem manuale interdisciplinare, a spus joi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a participat la dezbaterea cu tema "Este timpul meu - campanie de orientare şi consiliere în carieră", organizată în "Săptămâna altfel" de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, împreună cu Universitatea Româno-Americană.

Pricopie a fost întrebat de liceenii prezenţi la dezbatere despre noutăţile pe care le va aduce examenul de bacalaureat.

"După sesiunea din acest an voi lansa o discuţie mai largă privind bacalaureatul, şi nu în 2014, pentru că nu sunt de părere să ne schimbăm aşa brusc, ci în viitor. Vom invita la discuţiile publice elevi din clasele a XI-a şi a XII-a, chiar şi tineri care nu au promovat examenul, iar toţi să spună cum ar fi bine să arate bacalaureatul. În momentul de faţă funcţionează o lege, şi mă bucur că sunteţi în clasa a XII-a, şi cei din clasa a IX-a rugaţi-vă să nu ajungem acolo, pentru că în actuala lege a educaţiei se vorbeşte despre bacalaureatul din 2016 interdiciplinar, în condiţiile în care nu avem manuale interdisciplinare. Vom încerca să corectăm aceste lcururi, dar nu am considerat oportun să deschid subiectul acum. O vom face după ce terminăm cu bacalaureatul în bune condiţii. În acest an, bacalaureatul va fi serios şi normal din punct de vedere al realizării, al gradului de dificultate. Vă urez lecturi plăcute", le-a răspuns ministrul Educaţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: