PNL va plăti din greu în alegeri dacă nu opreşte dezastrul din educaţie. Câteva idei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sper ca liderii PNL să fie conştienţi de preţul pe care-l vor plăti în alegeri dacă nu pun capăt drumului închis pe care merge educaţia acum. Nu să rezolve tot impasul în care ne găsim, dar să proiecteze un alt drum pe care îl va urma educaţia, avem pretenţii. Nu e simplu, dar PNL nu este „prizonierul” sistemului, cum era PSD. Culmea este că şi Dragnea era conştient de prăpastia spre care se îndreaptă educaţia, când a declarat:

„România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat“. Dar nu a avut puterea şi priceperea să facă ce trebuie.

Sistemele sociale, în particular cele din educaţie, sunt inerţiale şi conservative. E şi bine, e şi rău. Bine pentru că nu plonjează în aventuri cu final necunoscut, rău pentru ca atunci când este neapărată nevoie de schimbare opun rezistenţă. De aceea nu poate fi importat în România un sistem educaţional de succes, cel finlandez sau estonian, pentru că nu poate fi asimilat instantaneu de profesori, educatori, părinţi, elevi. Cultura şi tradiţia sistemelor educaţionale au un cuvânt greu de spus, când e vorba de schimbare.

Şcoala nu este bună sau rea în sine. Este bună în măsura în care serveşte interesele, cerinţele şi nevoile societăţii la o etapă a evoluţiei sale.

Problema se pune atunci cum proiectăm şi punem în operă un drum realist, asimilabil pentru masa de salariaţi din educaţie, pentru părinţi şi elevi. Chiar dacă rezultatele se vor vedea peste ani, drumul trebuie să fie proiectat şi înţeles acum.

Ministrul Educaţiei

Trebuie să fie un om din afara sistemului. Cei din sistemul educaţional sunt captivi unei culturi învechite, solidari cu sistemul, prizonierii sistemului, până la urmă. Miniştrii Miclea şi Funeriu au fost miniştri performanţi tocmai pentru că nu veneau din sistem. Noul ministru al Educaţiei trebuie să fie un bun manager, să nu cadă rapid sub influenţa „structurilor” sistemului. Să aibă puterea deplină şi independenţă pentru a face ordine în sistem. Să elimine, de sus în jos, pe toţi cei care se opun reformării sistemului. Să aducă oameni capabili, receptivi la înnoire, oameni care înţeleg sensul evoluţiei educaţiei în Europa şi în lume. Aceasta este prima condiţie a succesului viitorului ministru. Să-şi facă apoi o echipă de consilieri şi consultanţi, din experţi bine pregătiţi, care nu sunt prizonierii sistemului, şi cu care să se consulte de câte ori este nevoie. Să creeze comisii formate din experţi independenţi, care să facă radiografii pe segmente de sistem, şi să propune soluţii. Comisia de arhitectură curriculară, învăţământ profesional, măsurarea progresului şcolar, arhitectura instituţională, etc.

Legarea salarizării de performanţă

Nimic nu este mai dăunător decât filosofia comunistă care funcţionează acum în învăţământ: muncesc sau nu muncesc, acelaşi salariu primesc. Un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice, care să măsoare progresul şcolar al elevilor este absolut necesar la etapa actuală, când moştenirea comunistă este încă prezentă în minţile multora. Şi când filosofia capitalistă, să obţin foloase maxime cu eforturi minime, este prezentă în conduita salariaţilor care nu au salarizarea legată de performanţa proprie. Dacă profesorii şi educatorii ar fi plătiţi după progresul şcolar al elevilor, ar fi motivaţi să performeze şi autoformeze. Adică, formarea continuă a profesorilor se transformă în autoformare, tot suntem în epoca internetului.

Mecanisme de urmărire a eficienţei cheltuirii banilor

Poţi pompa într-un sistem oricât de mulţi bani. Ei dispar ca apa în nisip, în lipsa mecanismelor de urmărire a eficienţei cheltuirii lor. Progresul şcolar al elevilor, reuşitele la testele PISA şi alte evaluări internaţionale, la examenele de absolvire, la inserţia în piaţa muncii după absolvire, sunt tot atâtea posibile criterii de măsurarea a eficienţei chelturii fondurilor acordate de stat, de evaluare a activităţii manageriale, de avansare în cariera didactică. Este rolul ARACIP, Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Educaţie să realizeze astfel de mecanisme şi să se achite de sarcinile pentru care a fost creată şi pentru care este plătită. Nu se achită, se schimbă conducerea acestei agenţii până se găsesc oameni inteligenţi şi bine intenţionaţi care să facă ce trebuie, în caz contrar să fie schimbaţi de câte ori este necesar.

Arhitectura instituţională

Legislaţia şcolară. Trebuie să revenim la Legea Educaţiei Naţionale (LEN) din 2011, construită de echipa Miclea-Funeriu, eliminând toate pervertirile aduse de PSD prin 65 de OUG-uri. LEN trebuie completată şi îmbunătăţită în spiritul ei, cu tot ce a apărut între timp, cu o domensiune a curriculei, a salarizării funcţie de performanţă, a unei noi arhitecturi instituţionale şi alte astfel de dimensiuni. Trebuie revăzută toată legislaţia secundară pentru a fi adusă la spiritul şi litera LEN.

Există diferenţe foarte mari între şcoli, între urban şi rural, între regiuni şi judeţe, măsurate cu ocazia examenelor de absolvire. Depolitizarea managementului şi descentralizarea în educaţie sunt absolut necesare. Consiliile de Administraţie ale şcolilor, în care părinţii să aibă majoritatea, să fie legitimate prin lege să ia deciziile majore: angajarea managerilor, a profesorilor, modul în care se cheltuie banii alocaţi sau proveniţi din fonduri extrabugetare. Inspectoratele Şcolare rămân doar cu rolul de inspecţie, verificare şi control a modului în care este parcursă materia şi dacă elevii obţin competenţele stabilite prin programele şcolare. 

Începând cu clasa a V-a trebuie despărţite filiera profesională de cea teoretică, aşa cum este în Germania. Trebuie create mai multe trasee educaţionale şi pentru absolvenţii de gimnaziu, pentru ca beneficiind de o orientare şcolară şi profesională adecvată, elevii ajutaţi de părinţi, profesori şi psihologi să aleagă traseul educaţional cel mai potrivit personalităţii lor. Tot în Germania, 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale bine dotate, si ce economie are Germania în comparaţie cu România?

Trebuie rezolvată problema şcolilor supraaglomerate, care învaţă în trei schimburi, în timp ce alte şcoli sunt subpopulate şi au spaţii excedentare.

Este necesară introducerea examenului de admitere la liceu, altfel riscăm să continue situaţia din ultimii 10 ani când aproape un milion de elevi au parcurs liceul degeaba. N-au luat Bacalaureatul, sau nu s-au înscris la examen.

Acestea şi multe altele trebuie rezolvate în cadrul unei comisii de arhitectura instituţională.

Arhitectura curriculară

Trebuie să plecăm de la profilul absolventului de primar, de gimnaziu, de liceu, de şcoală postliceală, în lumina celor opt competenţe cheie stabilite la nivelul UE. Cei patru piloni pe care se sprijină şcoala ar trebui să fie: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. Iar cele patru dimensiuni ale curriculei ar trebui să fie: conceptual-teoretica, aplicativ-practica, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă. Pornind de la planurile cadru, la programele şcolare, manuale şi auxiliare curriculare, toate trebuie subsumate acestor comandamente esenţiale. Curricula şcolară trebuie să fie setată pe trei nivele de dificultate, minim, mediu şi de aprofundare, iar profesorii să capete libertatea să aleagă varianta potrivită comunităţilor de elevi cu care lucrează.

Flexibilizarea curriculară se realizează pe mai multe paliere:

  • Pe filiere: teoretică, tehnologică, vocationala, profesională
  • Alegerea curriculei de aprofundare, medii, minimale.
  • Alegerea de module 
  • Partea de curriculum la dispoziţia profesorului
  • Partea de curriculum la alegerea şcolii (CDŞ)
  • Studiul individual

Trebuie introduce disciplinele agregat, compuse din module, care să ofere un sistem coerent de cunostinţe elevilor şi reducerea numărului de materii învăţate în şcoală: ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, educaţie pentru societate.

Iată un posibil plan cadru pentru gimanziu

Aria curriculară/disciplina Clasa a V-a Clasa a VI-a Clasa a VII-a Clasa a VIII-a obs I Limbă şi comunicare 6 6 6 6   Limba şi literatura română 3 3 3 3   Limba modernă I 2 2 2 2   Limba modernă II 1 1 1 1   II Matematică şi ştiinţe ale naturii 8 8 8 8   Matematică 3 3 3 3   Informatică 1 1 1 1   Ştiinţele vieţii 2 2 2 2   Ştiinţele mediului 2 2 2 2   III Om şi societate 5 5 5 5   Educaţie pentru societate 2 2 2 2   Geografie 1 1 1 1   Istorie 1 1 1 1   Religie 1 1 1 1   IV Arte 1 1 1 1   Educaţie plastică/educaţie muzicală 1 1 1 1   V Educaţie fizică şi sport 3 3 3 3   Educaţie fizică şi sport 3 3 3 3   VI Tehnologii 1 1 1 1   Educaţie tehnologică 1 1 1 1   VII Consiliere şi orientare 1 1 1 1   Consiliere şi orientare 1 1 1 1   Număr total de ore în TC 25 25 25 25   Număr ore CDŞ 2 3 3 3               Număr total de ore 27 28 28 28  

Învăţământul Tehnic şi profesional

Soluţia o reprezintă învăţământul dual, cu condiţia ca statul să ofere avantaje financiare antreprenorilor care se implică în susţinerea învăţământul profesional dual. Liceele tehnologice, care au înregistrat zero promovare la Bacalaureat, trebuie transformate în şcoli profesionale.

Sunt multe de făcut, multe idei există în spaţiul public şi pe bloguri. Este suficient ca oameni bine intenţionaţi să adauge propriilor idei pe cele ale specialiştilor, să se constituie echipe formate din specialişti, care să funcţioneze la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, institut care a menţinut arhitectura curriculară de acum 50 de ani, şi care a dus Planul cadru la 34-36 ore pe săptămână la clasa a VII-a.

Un ministru al Educaţiei care nu este prizonierul sistemului poate organiza toate aceste sectoare din activitatea de proiectare a noului rost al Educaţiei în societate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite