Pledoarie pentru Educaţie tehnologică de secol XXI

Denumirea completă a disciplinei este Educaţie tehnologică şi aplicaţii practice. Cu mâna pe inimă, recunosc: mie, novice în materie, sintagma nu mi-a transmis deloc frumuseţea reală şi relevanţa autentică a domeniului, până la o salvă lungă de semnale intense (foarte bine venite şi bine primite, deopotrivă), de a privi şi a vedea. Am privit, şi am văzut. Am citit, şi am înţeles. Mulţumesc, domnule profesor Ştefan Radu Kovacs!

Pentru conformitate, aici puteţi citi programa şcolară pentru Educaţie tehnologică şi aplicaţii practice. Eu am citit-o, împreună cu manualele aferente (clasele a V-a – a VIII-a) recomandate spre lectură de domnul Ştefan Radu Kovacs (profesor la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud), în calitatea domniei-sale de referent ştiinţific.

Primele trei aspecte care mi-au plăcut şi mi-au captat atenţia instantaneu au fost următoarele:

1. Arhitectura strategică armonioasă, relevantă inductiv (micro-macro / bottom-up), a competenţelor generale pe care disciplina are a le forma / cultiva / dezvolta elevilor:

• Realizarea practică de produse utile şi/sau de lucrări creative pentru activităţi curente şi valorificarea acestora
• Promovarea unui mediu tehnologic favorabil dezvoltării durabile
• Explorarea intereselor şi aptitudinilor pentru ocupaţii/profesii, domenii profesionale şi antreprenoriat, în vederea alegerii parcursului şcolar şi profesional

​Tema dezvoltării durabile mi-e dragă în mod particular. Conceptul, multidimensional-integrator, defineşte natura însăşi a existenţei noastre, obligându-ne să înţelegem şi să acceptăm nevoia de echilibru între resurse şi consum, dacă vrem ca planeta să ne poată hrăni şi copiii copiilor copiilor noştri. De asemenea, logica intrinsecă a competenţelor generale, operaţionalizată iniţial prin lucruri practice funcţionale şi finalizată prin orientare profesională în funcţie de aptitudini şi preferinţe are consistenţă solidă şi relevanţă naturală atât pentru profesori, cât şi pentru elevi

2. Echilibrul (în bună măsură) înţelept între teorie (noţiuni / concepte relevante) şi practică (aplicaţii / rezultate), operaţionalizat, la rândul său, în multiple feluri, dintre care accentuez aici instrumentul “fişei tehnologice”, prezent în cele mai multe locuri unde copiii au a lega practica de teorie

3. Materializarea, înţeleaptă foarte şi ea (deopotrivă pedagogic şi antreprenorial), a preceptului sacrosanct MESERIA ESTE BRĂŢARĂ DE AUR, prin punerea la dispoziţia elevilor a unor informaţii excelent sintetizate despre profesii de care aceştia ar putea fi interesaţi, care le-ar putea plăcea şi pe care le-ar putea practica în viitor. Dau aici două exemple: setul de meserii arhitect peisagist / grădinar / lucrător în cultura plantelor / agronom (explicitate la p. 30 a manualului de clasa a V-a pe care l-am citit eu) şi, respectiv, apicultor / crescător de oi montan / fermier / veterinar / pescar / dresor de animale de companie (acelaşi manual, p. 44) BRAVO – foarte tare!

În cadrul acestui feedback formulez şi trei obiecţii personale punctuale (ce aş face eu altfel):

1. Aş redenumi urgent acest corp de cunoştinţe extraordinar de frumos şi util pentru copii, ridicându-l din această nefericită chingă a limbii de lemn (educaţie tehnologică şi aplicaţii practice) către lumina pe care o merită, a unei relevanţe autentice de secol XXI; cu mâna pe inimă, încă o dată mărturisesc: dacă nu mi-ar fi fost dat să primesc multe (muuulte!... 😊 ) semnale din partea dlui profesor Kovacs, nu sunt convins că aş fi asociat vreodată cvartetul titlului (educatie tehnologică / aplicaţii practice) conţinuturilor pe care le-am parcurs, aşa cum s-ar cuveni de drept – pe cuvânt de onoare!... În opinia mea, în mod cert copiii de clasele a V-a – a VIII-a au nevoie de o cu totul altă ancoră (inclusiv de tip NLP) decât această sintagmă, de rezonanţă mai degrabă politehnist-inginerească decât ceea ce ar putea aprinde pe bune inimi şi minţi de copii aflaţi la înălţimea vârstei şi visurilor Cireşarilor, oameni buni!... Pentru conformitate, la acest punct, recunosc: m-au dus mintea / intuiţia să asociez cumva ceea ce Educaţia tehnologică propune elevilor de gimnaziu la noi, temelor aferente ariei de învăţare home economics (aici, ce face Finlanda; şi aici, ce face Irlanda) – şi atunci am înţeles, de fapt. Această obiecţie nu este deloc de formă – este de fond cât se poate de profund.

2. Aş insista într-o măsură mult mai mare pe VALORILE pe care acest tip de educaţie le cultivă copiilor, nu numai pe deprinderile practice dobîndite; recitiţi, vă rog, titlul referinţei citate, privind home economics în Finlanda: COOPERATION skills are at the CORE of Finninsh home economics teaching!... Ce spun este că setul de lucruri practice învăţate (repet, extrem de frumoase şi utile pentru învăţăcei) sunt cu adevărat relevante – sau, mai bine spus, îşi capătă adevărata relevanţă – în măsura în care, învăţându-le, copiii devin mai curajoşi, mai stăpâni pe ei, mai buni coechipieri, acţionând cu integritate şi profesionalism în vieţile şi profesiile lor. VALORI, cultivate prin ceea ce acum se cheamă Educaţie tehnologică şi aplicaţii practice!...

3. În fine, în ediţiile imediat următoare ale manualelor, aş înlocui de îndată fraza VREAU să aplic! (ex.: pp. 18-19; 31-32-33; 45-46-47; 68-69; 78 – manual clasa a V-a citat, dar şi în celelalte manuale) cu propoziţia APLIC! De ce e mai slab primul enunţ? Deoarece în fraza Vreau să aplic!, propoziţia principală este Vreau, iar ceea ce am, de fapt, de făcut, este propoziţie subordonată (completivă directă: ce vreau? Să aplic) Prin urmare, mesajul subconştient pe care fraza analizată îl transmite este că vrutul (enunţ principal) este mai important decât aplicatul (enunţ subordonat, deci secundar). La fel stau lucrurile cu enunţuri similare ca mesaj subliminal, din clasa tranzacţiilor pasive de tip copil-părinte – de genul: încerc să desenez; ne-am străduit să ajutăm; doresc să comunic; vreau să fac etc. – în care acţiunuile de fond (desenez; ajut; comunic; fac etc.) sunt de-clasate în semnificanţi de forţă inferioară (aflându-se în propoziţi subordonate) intenţiilor dezirabile (încerc să; ne-am străduit să; doresc să; vreau să etc.), acestea aflate pe post de acţiuni relevante (fiind exprimate prin propoziţii principale).

La urmă, las deschisă invitaţia la reflecţie privind chestiunea acută de fond a conversaţiei despre Educaţie Tehnologică, ET (ca şi despre multe alte domenii ale cunoaşterii, la fel de frumoase şi utile): inadecvarea structurală, organică între discipline (arii de învăţare) de secol XXI şi planuri-cadru (tabele) de secol XIX-XX. De fapt, conversaţia mea cu domnul profesor Ştefan Radu Kovacs a plecat de la neliniştea domniei-sale în legătura cu viitorul prezenţei ET în noile planuri-cadru pentru gimnaziu (să nu SE scoată ora de ET!...) iar rostul mesajului meu este de a accentua, o dată în plus, nevoia critică de a da României secolului XXI Şcoala de secol XXI de care are nevoie, şi de a clădi Şcoala de secol XXI pe arhitecturi curriculare de secol XXI, aşa cum e firesc. De ce? Pentru ca discuţia despre ceea ce copiii au a învăţa pe bune să nu înceapă fatal-imanent de la şi să se gripeze la fel de fatal instant în se scoate / nu se scoate ora de X, Y, Z, ci, de pildă, de la ceea ce le cultivă valori, le foloseşte pe termen scurt-mediu-lung şi le place în mod real elevilor, adică de la modele curriculare multiple, deschise, diverse, care, în mod necesar, au a încăpea în orele de şcoală alocate de luni până vineri, săptămână de săptămână (acum, 20 de ore = 5 zile x 4 ore, ori 25 de ore = 5 zile x 5 ore, ori 30 de ore = 5 zile x 6 ore), aşa cum scrie legea.

Aşa încât, pilda conversaţiei ET nu face decât să valideze, o dată în plus, secretul arhi-cunoscut de toţi, de sus până jos şi de jos până sus – în fapt, micul elefant roz din Educaţie, pe care avem a-l scoate repejor din încăpere: vremea cutumei curriculare one-size-fits-all (un singur tabel pentru cohorte de câte 160000-170000 de elevi!...) a trecut, iar vremea paradigmei curriculum oferit de şcoală a venit. Simplu. Este una din temele critic necesare ale nevoii de re-evaluare a unor paradigme din educaţie, aşa cum a propus chiar azi distinsul profesor Constantin Lomaca.

Aici suntem acum. Jocul cu mărgele de sticlă continuă.

Gând bun tuturor.

Ţinem aproape.