Peste 100 de unităţi şcolare au ales scenariul roşu, iar elevii vor învăţa exclusiv în mediul online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din 7.116 şcoli merg la cursuri, iar
în alte 2.711 orele se vor desfăşura în sistem hibrid/Foto: EPA-EFE
Elevii din 7.116 şcoli merg la cursuri, iar în alte 2.711 orele se vor desfăşura în sistem hibrid/Foto: EPA-EFE

Ministrul Educaţiei Monica Anisiei a anunţat joi, după o şedinţă la Ministerul Educaţiei la care a participat şi vicepremierul Raluca Turcan, că elevii din 7.116 şcoli merg la cursuri, în alte 2.711 va fi aplicat scenariul hibrid, iar copiii din 101 şcoli vor învăţa online, precizând că încă sunt aşteptate date din unele judeţe.

În cele mai multe localităţi anul şcolar începe cu elevii în bănci. Situaţii deosebite se înregistrează în Galaţi, unde copiii încep şcoala printre schele şi muncitori. Şi în Timiş, într-o singură şcoală, la Timişoara, copiii vor învăţa online din cauza lucrărilor de renovare neterminate. În Prahova, zece cadre didactice au cerut pensionarea anticipată, de teama îmbolnăvirii de COVID-19. La Vâlcea, zece şcoli au optat pentru şcoala în sistem mixt, din cauza lipsei de spaţiu.

Dintr-un total de 159 de unităţi de învăţământ din judeţul Arad, şapte vor deschide anul şcolar online, în scenariul roşu. Alte 28 vor funcţiona după scenariul galben, alte 10 după scenariul verde - galben, iar una după scenariul galben - roşu.

Majoritatea şcolilor din judeţul Bihor deschid anul şcolar conform scenariului verde, în doar 18 localităţi fiind decisă aplicarea scenariului galben. Autorităţile din judeţ avansează ideea unui scenariu "verde deschis”, în care să facă ore online doar copiii care au probleme de sănătate sau care provin din familii în care există persoane cu astfel de probleme.

"Judeţul Bihor va deschide pe culoarea verde în cea mai mare parte din judeţ, adică cu toţi copiii în clasă. Mai avem un scenariu verde deschis, în care copiii vor fi prezenţi în clasă şi cei care din anumite motive nu vor putea să fie prezenţi la cursuri (...) vor putea fi prezenţi la cursuri în varianta online. Şi mai avem câteva comunităţi la această oră în scenariul galben”, a anunţat, joi, prefectul judeţul Bihor, Dumitru Ţiplea. El a susbliniat că în judeţ nu există "scenarii roşii” cu privire la unităţile de învăţământ.

Un număr de 97 de unităţi şcolare din judeţul Buzău vor începe cursurile în scenariul galben, iar restul de 387 în cel verde. Nicio instituţie de învăţământ nu se va afla în scenariul roşu, după ce a fost recalculată rata de infectare, fiind eliminate cazurile de COVID-19 din focare închise.

În opt unităţi de învăţământ din judeţul Cluj elevii vor învăţa exclusiv online, 98 de şcoli au optat pentru scenariul doi, iar prezenţa fizică a tuturor elevilor va fi realizată în 317 de unităţi de învăţământ, a anunţat, joi, Prefectura Cluj.

Prefectura Cluj a anunţat că, din totalul de 423 de unităţi şcolare existente la nivelul judeţului, 317 au adoptat Scenariul 1 privind începerea anului de învăţământ, adică cu participarea zilnică a tuturor elevilor în şcoli cu respectarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul 2 a fost ales de 98 de unităţi de învăţământ.

Anul şcolar se deschide conform scenariului galben în majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţul Dâmboviţa, conform deciziei adoptate, joi, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În judeţ, cinci unităţi de învăţământ, între care un liceu şi două şcoli postliceale cu profil sanitar, vor organiza încă de la debutul anului şcolar cursuri exclusiv online, conform scenariului roşu.

Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu, anunţă că elevii din localitatea Suhurlui, aflată în scenariul roşu, cu o rată de infectare de 5 cazuri la mia de locuitori, ar urma să înveţe în scenariul galben, în sistem hibrid, Direcţia de Sănătate Publică recomandând acest lucru.

Potrivit prefectului de Galaţi, Gabriel Avrămescu, localitatea Suhurlui era în scenariul roşu, conform datelor INSP, însă DSP Galaţi a recomandat ca elevii să nu rămână acasă şi să înveţe online, ci să meargă la şcoală în sistem hibrid, unitatea de învăţământ fiind pregătită pentru a-şi primi copiii.

În Galaţi, conform INSP, doar localitatea Suhurlui ar fi în scenariul roşu, şapte localităţi ar fi pe scenariul galben, cu sistem de învăţare hibrid, atât cu copii acasă, care vor învăţa de pe tabletă, cât şi cu elevi în bănci, iar restul sunt în scenariul verde. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara a adoptat, joi, hotărârea privind aprobarea scenariilor de deschidere a noului an şcolar, astfel că doar o unitate de învăţământ va funcţiona în scenariul roşu, alte 56 în cel galben, iar 65 în scenariul verde.

Două unităţi şcolare din judeţul Mureş, din care una privată, vor începe cursurile exclusiv online, conform scenariului roşu, 35 după cel galben şi 148 vor deschide anul şcolar în scenariul verde.

Peste 60 la sută dintre şcolile din Prahova deschid anul şcolar cu elevii în bănci, conform datelor transmise joi de către autorităţile din judeţ. În două localităţi aflate în aşa-numita ”zonă roşie” , dar şi în trei şcoli postliceale cu profil sanitar din Ploieşti, şcoala începe exclusiv online. Zece cadre didactice din judeţul Prahova au întocmit dosare de pensionare anticipată, decizia fiind luată din cauza riscului de îmbolnăvire cu COVID-19.

Cele mai multe dintre unităţile de învăţământ din judeţul Prahova vor începe anul şcolar cu elevii în bănci.

Astfel, dintre cele 647 de unităţi şcolare de stat, private şi postliceale din Prahova, 415 vor începe anul şcolar în scenariul 1 ”verde“, însemnând 64% dintre şcoli, 223 de unităţi didactice vor începe anul şcolar în scenariul  ”galben“, în timp ce nouă vor începe anul şcolar în scenariul 3 ”roşu“.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a stabilit, joi, scenariile după care vor începe anul şcolar unităţile din judeţ. Cele mai multe au ales scenariul verde, dar în multe locuri acesta a fost adaptat î iferite variante. 12 unităţi de învăţământ au adoptat scenariul roşu pentru începerea anului şcolar, inclusv trei licee din Sibiu, deşi municipiul nu este în zona roşie.

Două treimi dintre unităţile de învăţământ din judeţul Teleorman vor deschide anul şcolar, luni, cu elevii prezenţi în clase, conform unei decizii a autorităţilor locale. Doar nouă unităţi didactice deschid anul şcolar organizând cursurile online, informează Inspectoratul Şcolar Teleorman.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis că, din cele 600 de unităţi de învăţământ din judeţ, 348 vor începe în scenariul verde, 251 vor începe în scenariul galben şi una singură, din Timişoara, va începe în scenariul roşu, însă din cauza unor lucrări nefinalizate la clădire.

Cele mai multe dintre unităţile de învăţământ din judeţul Vâlcea vor deschide anul şcolar 2020-2021 conform scenariului verde, cu toţii elevii în bănci. Excepţie fac zece unităţi de învăţământ care sunt situate în localităţi cu rată mică de infectare şi care, deşi s-ar fi încadrat în scenariul verde, au optat pentru şcoala în sistem mixt, din cauza lipsei de spaţiu. La nivelul judeţului nu există şcoli care să se încadreze în scenariul roşu. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite