Peste 100.000 de copii au fost înscrişi la grădiniţă în prima etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
102.387 de cereri de înscriere la grădiniţă au fost admise
102.387 de cereri de înscriere la grădiniţă au fost admise

Peste 95 la sută din 107.140 de cereri depuse de către părinţi pentru a-şi înscrie copiii la grădiniţă au fost acceptate, potrivit Ministerului Eduaţiei, în prima etapă a înscrierilor. Un număr 4.753 de solicitări nesoluţionate trebuie redepuse în a doua etapă, programată între 27 iunie şi 29 iulie.

„În prima etapă a înscrierilor în învăţământul preşcolar (23 mai - 17 iunie) au fost admise 102.387 (95,56%) de cereri din totalul celor 107.140 de cereri depuse. Cele 4.753 de solicitări nesoluţionate vor putea fi redepuse în a doua etapă, programată între 27 iunie şi 29 iulie”, arată un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ).

Potrivit Ministerului, în situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv criterii de departajare şi criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşt

Criterii de departajare

Criteriile generale de departajare stabilite de Minister sunt: existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimileaza situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învatamânt respectivă; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

La început vor fi repartizaţi copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile mentionate anterior, apoi copiii care îndeplinesc doua dintre criterii si, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile mentionate.

Criteriile specifice de departajare sunt aplicate după epuizarea departajării pe baza criteriilor generale menţionate anterior. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învatamânt va indica documentele doveditoare pe care parintele trebuie sa le depuna în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere. 

Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări (1 - 31 august).

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite