Pericolul vizionării materialelor pornografice: subiect la orele de educaţie sexuală în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicatele profesorilor şi guvernul britanic vor să combată pornografia în rândul minorilor   FOTO: Arhiva Adevărul
Sindicatele profesorilor şi guvernul britanic vor să combată pornografia în rândul minorilor   FOTO: Arhiva Adevărul

Sindicatele profesorilor din Marea Britanie au cerut ca elevii să fie învăţaţi, de la vârsta de zece ani, despre pericolul vizionării de pornografie pentru a nu avea "aşteptări nerealiste" despre sex.

O dezbatere publică despre blocarea accesului minorilor la site-urile de pornografie a stârnit o reacţie din partea sindicatelor profesorilor, care vor să promoveze educaţia sexuală în şcoli pentru ca tinerii să nu aibă o viziune nerealistă asupra sexului, scrie the Telegraph.

Subsecretarul de stat Liz Truss, de la Ministerul britanic al Educaţiei, consideră că şcolile ar trebui să-şi  înveţe elevii despre pericolele pe care le prezintă vizionarea pornografiei pe internet. Truss a ridicat, în Camera Comunelor, problema predării lecţiilor despre pornografie la „vârsta corespunzătoare”.

„Guvernul vrea ca toţi tinerii să aibă parte de  lecţii de calitate despre sex şi relaţii, dar la o vârstă potrivită. Prin aceste lecţii, copiii ar putea învăţa la şcoală despre pericolele pornografiei, care este o problemă în creştere în instituţiile noastre de învăţământ”, a declarat subsecretarul de stat.

Un studiu publicat luna trecută arată că din ce în ce mai mulţi  tineri de 11 ani sunt dependenţi de pornografia pe care accesează pe internet, ajungând să aibă „aşteptări nerealiste” despre sex.

În iunie 2012, un băiat de 14 ani, care a violat o fată de nouă ani în 2010, după ce vizionase filme  porno on-line, a scăpat de închisoare. Avocatul său a declarat că băiatul, care avea doar 12 ani la momentul atacului, a vrut să se simtă ca un adult.

Educaţia sexuală în şcolile din România

În România a fost iniţiat un proiect de educaţie sexuală la Focşani, care se desfăşoară pe parcursul a şase luni, începând din octombrie 2012. Proiectul a fost realizat de Biblioteca Orăşenească Mărăşeşti în parteneriat cu Bibliotecile comunale Bogheşti, Broşteni şi Homocea şi se adresează adolescenţilor, cu vârsta între 12 şi 18 ani, având ca scop creşterea nivelului de informare cu privire la educaţia sexuală.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite