Patriarhia Română cere Ministerului Educaţiei să intervină în disputa privind manualele de religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Patriarhiei Române susţin că profesorii nu trebuie să ceară acordul prealabil al părinţilor pentru participarea elevilor la ora de religie                                                                FOTO Mediafax
Reprezentanţii Patriarhiei Române susţin că profesorii nu trebuie să ceară acordul prealabil al părinţilor pentru participarea elevilor la ora de religie                                                                FOTO Mediafax

Patriarhia Română solicită Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să intervină pentru a clarifica condiţiile prevăzute de lege pentru predarea religiei în şcolile publice, în condiţiile în care o campanie demarată de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR), în 12 septembrie, avertizează profesorii că, dacă nu au acordul părinţilor pentru ora de religie, riscă să se aleagă cu dosare penale pentru abuz în serviciu.

”Patriarhia Română solicită Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să intervină pentru respectarea legislaţiei în vigoare, referitoare la predarea religiei în şcolile publice, în urma demersurilor neconstituţionale şi ilegale întreprinse în mai multe şcoli din ţară de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) în prima jumătate a lunii septembrie 2012”, susţin reprezentanţii Patriarhiei într-un comunicat de presă.

Aceştia arată că, într-o campanie lansată în septembrie de preşedintele ASUR, Atila Nyerges, directorii mai multor unităţi de învăţământ din ţară au primit o scrisoare în care ”sunt ameninţaţi cu dosare penale pentru abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, potrivit art. 247 din Codul Penal, dacă fac înscrierea elevilor la orele de religie fără un acord explicit din partea părintelui şi/sau elevului”.

Acord doar pentru retragerea de la ora de religie

Patriarhia Română susţine, în schimb, că ”prevederile constituţionale şi legale care reglementează statutul orei de religie în învăţământul public, „uitate” constant de ASUR în demersurile sale permanente de manipulare a opiniei publice” prevăd că nu este nevoie de o hârtie din partea părinţilor sau a elevilor majori pentru participarea la orele de religie ci doar în cazul în care se doreşte retragerea elevului de la ora de religie.

Reprezentanţii Patriarhiei enumeră şi prevederile legale în acest sens:

1. Constituţia României: ”Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege” (art. 32, alin. 7).

2. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor: ”În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute” (art. 32, alin. 1).

3. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011: ”Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. 

La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. 

În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. 

Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.” (art. 18, alin. 1-3). 

”Prin urmare, şcoala nu este obligată să ceară acordul părinţilor pentru participarea copiilor la ora de religie”, susţine Patriarhia Română.

Patriarhia cere ajutorul Ministerului Educaţiei în această situaţie şi ”îndeamnă profesorii de religie să se adreseze organismelor abilitate ale statului, atunci când le sunt încălcate demnitatea şi statutul de profesori, garantate de Constituţia României şi de legislaţia în vigoare”.

Campanie în şcoli, după scandalul manualelor de religie

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a demarat, în 12 septembrie 2012, o campanie de informare privind condiţiile de înscriere a elevilor la orele de religie, marcată printr-un document trimis către şcoli, se arată într-un comunicat oficial al ASUR.

”ASUR doreşte să atragă atenţia atât părinţilor cât şi conducerii şcolilor că înscrierea la cursurile de religie, indiferent de confesiune, se poate face, în mod legal doar cu acordul prealabil al părinţilor şi/sau elevilor, exprimat în scris la începutul fiecărui an şcolar”, susţin reprezentanţii asociaţiei.

”Responsabilitatea privind respectarea tuturor prevederilor legale revine directorilor unităţilor de învăţământ, iar înscrierea elevilor la orele de religie fără un acord explicit din partea părintelui şi/sau elevului poate duce la acţionarea în justiţie a celor în culpă în temeiul Art. 247 din Codul Penal, ‘Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi’,” a declarat Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.

Mai puţin de 1% din elevii bucureşteni, retraşi de părinţi

În Bucureşti, anual, sunt câteva zeci de cereri din partea părinţilor care-şi retrag copiii de la ora de religie, însă ei au cerut înscrierea la alt cult, care înseamnă sub 1% din totalul copiilor care frecventează învăţământul preuniversitar, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a discutat săptămâna aceasta cu patriarhul Daniel despre colaborarea celor două instituţii pentru îmbunătăţirea programei de religie, astfel încât să fie pus un accent mai mare "pe ceea ce înseamnă sistemul de valori de referinţă" şi valorile morale în societate.

În 10 septembrie, Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) a cerut Ministerului Educaţiei să retragă ”de urgenţă” din catalogul oficial manualele de religie care promovează ”intoleranţa religioasă” şi care îi agresează psihic pe copii prin repetarea obsesivă a temelor despre ”păcat”, ”iad” şi ”diavoli”, inducându-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a ”poruncilor” îi condamnă la ”osânda veşnică”.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite