How about... money?

Să vorbim economic, aşadar. Pe bani adevăraţi, adică. Poate, cine ştie, educaţia bilingvă autentică devine mai valoroasă şi la noi dacă ne gândim că bilingvii  din Canada câştigă, în medie, cu 37% mai mult decât colegii lor monolingvi. Sau că în economiile a două provincii canadiene puternic bilingve se adaugă 3,3 miliarde de dolari anual la buget, din simplul motiv că locuitorii celor două provincii pot comercializa bunuri şi servicii în două limbi.

Scriau şi pe la BBC prin 2016 că mai bine de jumătate din populaţia globului  (60-75%) vorbeşte cel puţin două limbi străine. Ei bine, am urmat şi noi trend-ul. Şi, prin 2017, a apărut. Ordinul. Cel care reglementează şi permite. Ba chiar zice că favorizează, diversifică şi extinde studiul limbilor moderne de circulaţie internaţională. Dacă nu am trece de articolul 1 al Ordinului 4797 am putea chiar să credem asta. Însă apar necruţătoare articolele 2 şi 3, care sugrumă brutal orice tentativă ar putea avea o şcoală românească să asigure elevilor săi un mediu de studiu bilingv atunci când mintea copiilor îl poate asimila fără eforturi mari, atunci când profesorii pot construi competenţe culturale şi lingvistice egale în mod real, care să coexiste la nivel de arhitectură a creierului.

Noi ratăm startul, năluci şi birocratici până în măduva oaselor, din două motive:

  1. În prezent pot fi deschise clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv de la gimnaziu şi, respectiv, bilingv, de la liceu. Nu există posibilitatea legislativă a studiului în două limbi înainte de vârsta de 11 ani (clasa a V-a) ratându-se astfel o fereastră de oportunitate importantă întrucât studiile au demonstrat că la vârste mici creierul unui copil este capabil să integreze o altă limbă ca pe un alt mijloc de comunicare, fără a trece prin procesul de traducere;
  2. Există un raport insuficient între numărul de ore alocat în planul cadru studiului în limba română şi numărul de ore alocat limbii moderne 1 (4 ore/săptămână, dintre care doar două sunt prevăzute în Trunchiul Comun). Corespunzător pentru un curriculum bilingv ar putea fi considerat raportul din actualele planuri cadru aplicabile pentru învăţământul gimnazial cu predare în limbile minorităţilor naţionale, unde numărul de ore alocate pentru limba maternă şi limba română este egal în trunchiul comun.

Ne uităm cu speranţă că vine peste noi noua lege a educaţiei. Şi pare că facem paşi mici, dar siguri, spre schimbări care pun în centru nevoile viitorilor adulţi pe care îi creştem. Că renunţăm pe cât posibil la şcoala românească cea ancorată în inflexibilitate şi neadaptare. Pare că...

Este posibil să ne înşelăm şi să fie totul doar un capot de mătase tras peste nişte haine vechi de casă cu care ne-am învăţat şi pe care în cele din urmă le vom ţine pe noi doar pentru că le ştim de atâta vreme şi îşi fac treaba: ne acoperă goliciunile şi defectele.

Dar dacă mătasea va învinge? Atunci vom avea în curând un cadru legal în care să se dezvolte şcoli cu autonomie curriculară autentică, şcoli bilingve unde copiii învaţă materii printr-o altă limbă de studiu. Ele pot funcţiona fără probleme şi ca şcoli-pilot, dacă ne e frică de schimbări prea din cale-afară. Ca-n Franţa, de exemplu. A fost prima ţară care a integrat bacalaureatul cu opţiune internaţională, cunoscut drept OIB, ca variantă specială a bacalaureatului francez, bazat pe parteneriate între Ministerul Educaţiei din Franţa şi autorităţi din alte ţări. Rezultatul este o calificare academică bine echilibrată, pe care este fundamentat un curriculum exigent şi vizionar construit pentru elevi bilingvi. Varianta britanică a acestui Bacalaureat cu opţiune internaţională o constituie o diplomă de finalizare a studiilor atestată în comun de Cambridge Assessment International Education (Cambridge) şi de Ministerul Educaţiei din Franţa. OIB britanic presupune îndeplinirea unor cerinţe academice şi lingvistice de un nivel egal în limba engleză şi limba franceză, cu intenţia ca elevii să devină atât bi-culturali, cât şi bilingvi în mod real.

Şi la urma urmei, nu trebuie să facem ca la francezi. Dar putem să facem. Punem pariu pe un fourchette de argint? 

#haicăputem 

N.B. Am decis să fac public apelul de mai sus cu acordul autoarei argumentului său de fond, Fabiola Hosu, o profesionistă incontestabilă când vine vorba de şcoală pe bune, şi al (acordul) contributoarei stilistice de conţinut, Laura Antoniu. Eu am nuanţat tacit ici-colo. Altminteri, SUSŢIN necondiţionat şi acest demers de transformare a Şcolii ca sistem în România.