După atâtea luni, nu vedem măsuri pentru scoaterea învăţământului din dezastrul în care se zbate de foarte mulţi ani. Pandemia este, se pare, scuza perfectă să nu facem  nimic pentru aducerea învăţământului pe făgaşul normal, pe care îl vedem în alte ţări performante economic şi educaţional.

Un tablou sintetic al problemelor grave cu care se confruntă educaţia în România

  1. România este ruşinea Europei,  pe ultimul loc în Europa la testele PISA;
  2. În World University Rankings QS, România este prezentă în Top 1000 doar  cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti, ambele ocupând un loc în categoria 801+;
  3. 44% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeţi funcţionali;
  4. 47% dintre absolvenţii de gimnaziu nu iau 5 la examenul de matematică la Evaluarea Naţională pentru că nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume;
  5. Doar 50% dintre elevi, înscrişi în clasele terminale,  promovează examenele naţionale;
  6. Un milion de elevi au făcut liceul degeaba, în ultimii 15 ani. N-au luat Bacalaureatul sau nu s-au înscris la acest examen;
  7. Zeci de licee funcţionează în continuare cu zero promovare la Bacalaureat;
  8. Avem 18-20% abandon şcolar, iar la trecerea de la clasa a VIII-a la liceu abandonul este de 27%;
  9. Populaţia şcolară a scăzut în ultimii 15 ani cu 1,2 milioane elevi. Scădere demografică, dar şi abandon şcolar masiv;
  10. 200.000 de elevi sunt trecuţi în scripte şi cataloage, fără să vină la şcoală. Un abandon şcolar ascuns;
  11. Doar 20% dintre elevi sunt la Şcoala Profesională, în timp ce în Germania sunt 70%. Drept urmare, au dispărut specialiştii din piaţa muncii, fapt ce afectează grav firmele româneşti şi descurajează investiţiile străine.
  12. Nu există suficiente trasee educaţionale, pentru ca şcoala să se plieze pe nevoile, cerinţele, elevilor şi societăţii. Şcoala se comportă ca un malaxor, în care intră toţi elevii şi scapă cine poate;
  13. Nu există Orientare Şcolară şi Profesională de calitate, care să îndrume elevii pe traseele educaţionale potrivite cu personalitatea lor;
  14. Nu avem un cadru legislativ limpede şi util educării şi formării profesionale a tinerilor.

 

Există şi urgenţe, în vederea anului şcolar viitor. Schimbarea planurilor cadru pentru a respecta legea care spune să avem 20, 25, 30 ore pe săptămână, la primar, gimnaziu, liceu. Şi adaptarea corespunzătoare a programelor şcolare. Nu există nicio intenţie vizibilă de  a pune noile planuri cadru în transparenţă şi dezbatere publică, lucru promis din ianuarie. Pandemia nu poate fi o scuză pentru ignorarea unei legi.

Sub noua conducere a educaţiei mă aşteptam la discuţii şi dezbatere pentru o nouă arhitectura curriculară şi instituţională. Nimic nu se vede nici în acesta direcţie.

Ministerul Educaţiei se ocupă de procurarea tabletelor pentru elevii care nu au acces la şcoala online, deşi mai sunt câteva săptămâni şi oricum se termină şcoala, iar şcoala online s-a dovedit a fi un eşec major, un mod de a ne fura singuri căciula. Asta spun majoritatea profesorilor, iar absenţa evaluării din şcoala online, a feedbackului permanent care să regleze procesele de predare-invatare, a contactului direct, nemijlocit,  dintre profesori şi elevi, explică de ce şcoala la „şcoală” nu poate fi înlocuită de şcoala online. Ne furăm singuri căciula dacă nu realizăm acest fapt evident.

În opinia mea, dacă examenele naţionale se vor desfăşura corect, cu supraveghere audio-video, se vor solda cu rezultate mult mai slabe, comparativ cu anii anteriori. Exact lunile de pregătire şi recapitulare pentru examenele naţionale au lipsit anul acesta,  din cauza întreruperii şcolilor. Dacă procentele de promovare  vor trece de 50%, ne putem considera mulţumiţi. Dar ţinând cont şi de elevii care nu se prezintă la examene, pentru că apreciază că nu sunt în stare să le promoveze. 

  Câteva acţiuni urgente necesare la nivelul învăţământului preuniversitar

  • Aplicarea Legii care prevede 20, 25, 30 de ore/sapatamana la primar, gimnaziu, liceu, cu implicaţii asupra încadrării profesorilor şi tipăririi manualelor şcolare;
  • Adaptarea programelor şcolare la noile planuri cadru;
  • Ghiduri adresate profesorilor, editurilor şi autorilor de manual, după schimbările obligatorii precizate mai sus;
  • Soluţii pentru a nu mai repeta ruşinea de a fi coada Europei la testele PISA;
  • Grade de libertate acordate profesorilor, pentru a-şi adapta munca la caracteristicile comunităţilor în care lucrează;
  • Un impuls major învăţământului profesional;
  • Schimbarea managerilor care nu au demonstrat că sunt capabili să conducă inspectorate şi şcoli;
  • Revenirea la cadrul legislativ dat de Legea 1/2011, cu adaptările necesare aduse de evoluţia şcolii;
  • Lansarea discuţiilor pentru o nouă arhitectură curriculară şi instituţională.

De 30 de ani asistăm impasibili la degradarea învăţământului românesc, de care profită doar 30% dintre elevi, cei mai buni, care au resurse proprii şi ajutoare din familie pentru a performa. Restul de 70% este sacrificat pentru că nu ştim să le oferim ce aşteaptă ei şi societatea de la şcoală. Cu consecinţe grave asupra pieţei muncii, a PIB-ului/locuitor, a nivelului de trai din România. Ne minţim, ne iluzionăm şi ne furăm căciula că şcoala merge bine, eventual cu învăţământ online. Mai nou, profităm de şocul adus de pandemie pentru a ignora şi a nu rezolva problemele grave şi grele ale învăţământului românesc. Ce facem, ne întoarcem la mistificarea, ipocrizia şi minciuna care au însoţit educaţia în ultimii 30 de ani?