Bursierii României, blocaţi în ţară de incompetenţă

Bursierii României, blocaţi în ţară de incompetenţă

Autorităţile centrale au cheltuit şase milioane de euro, între 2004 şi 2006, finanţând studiile în străinătate pentru 150 de tineri cărora trebuiau să le asigure apoi locuri de muncă la instituţii de stat, unde să lucreze ca manageri. Formaţi la universităţi renumite din lume, tinerii au constatat, la revenirea în România, că instituţiile publice nu au nevoie de serviciile lor.

Mintea care vede poezia printre formule şi ecuaţii

Mintea care vede poezia printre formule şi ecuaţii

La 14 ani, băimăreanul Omer Cerrahoglu este cel mai tânăr câştigător al medaliei de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică. Elevul de clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu“, din Baia Mare, a obţinut Premiul I la concursul care a avut loc în 2009 la Bremen, Germania.

Reguli în şcoală ca în epoca feudală

Reguli în şcoală  ca în epoca feudală

Regulamentul făcut de Ministerul Educaţiei are norme aberante, aşa cum e şi cea care îi face pe elevi să plătească pagube fără să fie de vină. Juriştii spun că prevederea care implică răspunderea colectivă se regăseşte numai în legislaţia feudală şi este în afara Constituţiei.

Şcolile vor fi listate la bursa performanţei

Şcolile vor fi listate la bursa performanţei

Ierarhizarea instituţiilor de învăţământ în funcţie de rezultatele elevilor este una dintre propunerile din noua lege a educaţiei. Clasificarea şcolilor ar putea fi o soluţie pentru creşterea performanţei în educaţie şi ar stimula concurenţa între instituţii, arată experţii Societăţii Academice Române.

Copilul tău învaţă lecţii de pe vremea bunicii

Copilul tău învaţă lecţii de pe vremea bunicii

Unele opere literare se învăţau la gimnaziu în 1954. Aceleaşi texte au trecut şi în programa din anii ’80 şi sunt studiate şi în prezent. Elevii claselor de gimnaziu învaţă şi acum opere literare obligatorii în urmă cu 20-30 de ani. Copiii sunt tot mai puţin interesaţi de astfel de texte, pe care nu le înţeleg.

Învăţătorul-şpriţ, scăpat pe caz de boală

Învăţătorul-şpriţ, scăpat pe caz de boală

Chiar dacă şi-a maltratat în repetate rânduri elevii, Constantin Hadarag din comuna ieşeană Golăieşti scapă de suspendare pe motiv că este în concediu medical. Dascălul se află însă şi sub lupa poliţiştilor din comună, care au deschis o anchetă după ce s-au autosesizat.

În 7 septembrie, trei şcoli-pilot şi-au văzut publicate ordinele în baza cărora pot funcţiona altfel. În 21 septembrie, celelalte trei au intrat în posesia aceloraşi documente oficiale, toate şase O.M. fiind emise în 31 august. Acest sextet birocratic istoric de top, acum în M.O., marchează începutul erei subsidiarităţii curriculare în sistemul public al Educaţiei din România. Adică desprinderea Şcolii ca sistem de paradigma sa comunistă.

luna trecuta · comentarii (0)

Debutul anului şcolar s-a aflat, să recunoaştem, mai viu în atenţia administraţiei şi cu acest prilej îmi face plăcere să subliniez zbaterea –  acesta e cuvântul – profesorului Sorin Cîmpeanu, ministru al Învăţământului, pentru afirmarea rolului hotărâtor al şcolii în societatea noastră, sufocată de orgoliul patimilor politice.

luna trecuta · comentarii (0)

N-ar trebui să stricăm atmosfera de sărbătoare din multe familii, prilejuită de deschiderea unui nou an şcolar. Mă adresez în special autorităţilor, care sunt prinse, a câta oară, nepregătite. Dacă pandemia va închide şcolile, vom avea al patrulea semestru de şcoală pierdut. Cu cele trei pierdute anterior, doi ani de şcoală pierduţi! Iar elevii îşi continuă şcoala, deşi nu inţeleg mai nimic.

luna trecuta · comentarii (11)

În 32 de judeţe, la concursul pentru ocuparea funcţiilor de coordonatori judeţeni în cadrul Programului naţional de educaţie remedială a fost un candidat pe un loc, care a obţinut la proba de dosare 80-90-100 de puncte dintr-un foc. (Antonia Pup pentru România Curată)

acum 2 luni · comentarii (2)

Un Preşedinte. Un prim-ministru. Un consilier prezidenţial. Doi miniştri ai Educaţiei, trei secretari de stat, un secretar general şi o echipă de funcţionari de rang înalt din acelaşi minister – toţi, în clipele lor de graţie. O colecţie superbă de directori şi profesori din şcoli curajoase. Cohorte de prieteni profesionişti minunaţi, de dincoace şi de dincolo de Prut. Focus şi lobby 24/7, ani şi ani – ultimii doi, la blană. Ca la carte. Done!

acum 2 luni · comentarii (2)

Învăţământul este acum exact în situaţia în care l-au lăsat guvernările PSD. Nici guvernul Orban, nici guvernul Cîţu n-au catadicsit să vadă dacă trebuie schimbat ceva. Au aşteptat, probabil, România Educată a preşedintelui Iohannis, care a adus o „viziune”, pentru anul 2030. Şi până atunci ce facem? Stăm pe loc? Rezultatele examenelor din vara aceasta ne arată situaţia proastă în care se zbate educaţia la noi.

acum 3 luni · comentarii (14)

Aşa se pare, dacă se vor aplica măsurile prevăzute în proiectul România Educată (RE). RE desfiinţează şcolile profesionale, toţi elevii vor face liceul, vor trece de un simulacru de Bacalaureat general, comun tuturor filierelor, după care vor merge în universităţi, reanimând fabricile de diplome universitare.

acum 3 luni · comentarii (11)

Am scris un articol, link-ul mai jos, despre întrebările pe care le ridică funcţionarea şcolilor pilot. N-am primit niciun răspuns la întrebările ridicate, nu neapărat eu, ci şcolile care se gândeau să aplice pentru acest proiect. De aici şi reticenţa şcolilor de se înscrie în proiect. Nu sunt clare consecinţele unui asemenea demers. Au fost dezbateri zilele acestea, inclusiv pe tema şcolilor pilot.

acum 3 luni · comentarii (13)

Adică (şi) înţesată de reţele de feude, letale până în măduva fiinţării noastre ca naţie, ca societate. Cangrena politică din Educaţie, înstăpânită cvasi-metastazic, vă e de ajuns ca exemplu de feudalizare ucigătoare? Ea consfinţeşte prezenţa elefantului uriaş în bătătura Şcolii fascinantei Românii. Miza de securitate naţională nu e de a face cam altceva, cam altfel sau la fel ca până acum. Miza noastră vitală este de a face ALTFEL, ALTCEVA.

acum 4 luni · comentarii (6)

Au apărut în spaţiul public o fişa de sinteză a proiectului România Educată şi declaraţiile consilierului prezidenţial Ligia Deca. Multe dintre prevederile prezentate sunt neclare, necesită explicaţii suplimentare, pe care sperăm să le obţinem de la forma finală a proiectului România Educată (RE). Urmează un memorandum adoptat de Guvernul României, probabil mai lămuritor şi mai concret în privinţa punerii în operă a proiectului prezidenţial.

acum 4 luni · comentarii (15)

S-au anunţat rezultatele de la Bacalaureat 2021 şi dincolo de comunicatul triumfalist al ministerului Educaţiei să vedem şi faţa reală a rezultatelor. Ca de obicei, ministerul face abstracţie de elevii existenţi în clasa a XII-a, dar care n-au aşteptat să cadă la examen. Nu s-au prezentat, pur şi simplu. Elevi pentru care noi, contribuabilii, am plătit salarii şi cheltuieli de funcţionare, dar care nici nu s-au încumetat să dea Bacalaureatul.

acum 4 luni · comentarii (5)

Cifrele sunt cifre. Nu pot minţi. Din 147.650 de elevi înmatriculaţi în clasa a VIII-a, 83.000 au luat la matematică medii peste 5. Adică 56%! Şi asta în condiţiile în care media 5 se obţinea dacă ştiai cele patru operaţii aritmetice şi câteva formule de arii şi volume. Ceva e putred în şcoala românească, dar cei care au puterea de a schimba ceva nu văd, nu vor sau nu pot să facă ceva.

acum 4 luni · comentarii (58)

Fiecare e liber să scrie ce vrea. Pe cât ştie despre subiect. Şi pe câtă bună-credinţă are. Iată ce am scris şi am recomandat eu în 2016. Sine ira. Retrospectiv, cu mintea de azi, aş fi putut avea atunci altă poziţionare decât cea a delimitării clare de soluţiile establishment-ului oficial? Nu. M-aş fi disociat de grupul “dizidenţilor curriculari”? Nu. E rezolvată sănătos, acum, chestiunea curriculară la români? Nicidecum!

acum 4 luni · comentarii (0)

Aceiaşi oameni din instituţiile statului care erau dojeniţi, luna trecută, de Comisia Europeană cu privire la arhitectura Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă îşi propun astăzi să rescrie Legea educaţiei naţionale, având o nouă viziune: ,,nu lăsăm pe nimeni în urmă” şi ,,statul investeşte în betoane”.

acum 4 luni · comentarii (4)

Se anunţă finalizarea discuţiilor asupra proiectului România Educată şi câteva opinii izvorâte din experienţa de o viaţă în instituţii de învăţământ mi se par utile. Am avut o strategie în perioada 2007-2011, elaborată de Comisia prezidenţiala condusă de Mircea Miclea şi finalizată cu Legea Educaţiei Naţionale (LEN), Legea 1/2011, elaborată de Daniel Funeriu.

acum 4 luni · comentarii (8)
Postari Recente
Modifică Setările