Neapărat încinse, obligatoriu marcate de teze şi de antiteze între elitişti şi sindicalişti. Dar şi de acuze şi de dezvinovăţiri deoarece fără ele ar scădea nepermis de mult audienţa şi ar scădea şi publicitatea ce le asigură televiziunilor în cauză supravieţuirea. Discuţii care, dincolo de intensitate, de cantitatea de vorbe grele ori chiar de incriminări rămân la joasă altitudine şi cu rezultat practic zero.

Ce aflăm, de pildă, din ştirile şi din dezbaterile tv despre Bacalaureatul din iunie-iulie 2015? Că procentul de promovare ar fi fost mai mare decât în anii precedenţi. Semn că - şi aici intră în funcţiune noua limbă de lemn - şi elevii, şi profesorii, şi părinţii „s-au mobilizat”, au „realizat” şi „conştientizat” că cu bac-ul nu e de glumit şi că istoria nu se mai întoarce înapoi. Mai exact şi mai pe româneşte spus că, în pofida faptului că nimeni nu mai ştie nimic despre soarta fostului ministru Daniel Funeriu, învăţătura şi fapta lui de om de neînduplecat, atunci când vine vorba despre cinste şi calitate în şcoala românească, sunt vii, iar rata  de promovare nu e sau nu mai e obiect de tranzacţii politice .

Or, se prea poate ca rata să nu fie politizată, dar promovarea e cu siguranţă. Urmând, fără doar şi poate, să fie transformată în subiect de campanie electorală. Căci numai aşa se explică de ce nu se prea spune, în primul rând de frica Opoziţiei care contabilizează tot şi, la rându-i, interpretează tot cum îi e ei convenabil, că doar 72%, ceea ce înseamnă vreo 50.000 de elevi, dintre cei ce figurau la 15 septembrie 2014 ca începând clasa a XII a s-au înscris în iunie 2015 la examenul de maturitate.

Puţinii profesori adevăraţi invitaţi în platou, oameni care chiar ştiu ce înseamnă clasă, elev, catalog, examen şi performanţă netrucată, îşi iau totuşi inima în dinţi şi spun că procentul de posesori de certificate de „maturi” din iulie 2015 e mai mare numai şi numai fiindcă numărul celor înscrişi la Bacalaureat a fost anul acesta mai mic, comparativ cu anul trecut. Mai spun profesorii în cauză, spre supărarea doamnei Ecaterina Andronescu, eterna susţinătoare a reuşitelor pesediste în învăţământ, şi a colegilor de partid ai domniei-sale că îngrijorător de mulţi înscrişi la probele orale nu s-au mai prezentat şi la cele scrise şi aceasta de teama iminenţei eşecului. Că sunt şi şcoli, şi profesori, şi directori de licee care îşi sfătuiesc cu mult timp înainte de examen absolvenţii, deşi promovaţi, să nu se prezinte la Bac deoarece văd în ei candidaţi siguri la nereuşită. Or, nereuşita lor ar da prost la capitolul imagine. Cu toate aceste precauţiuni, peste 50 de licee româneşti, majoritatea din sistemul de stat, nu au nici măcar un singur absolvent care să fi promovat examenul.

Mai aflăm că profesorii au ţinut meditaţii colective neplătite nici de Stat, nici de părinţi şi că elevii le-au luat în fine în seamă, onorându-le cu prezenţa. Cu alte cuvinte, e foarte adevărat că din pactul naţional pentru educaţie s-au ales praful şi pulberea, dar, iată, în locul lui a fost pus un pact al bunăvoinţei şi silinţei între dascăli şi învăţăcei. Drept pentru care şi unii, şi alţii sunt şi mai învăţaţi, şi mai implicaţi. O altă minciună pioasă pe care Ministerul şi statistica lui o înghit pe nemestecate fiindcă ea dă bine la televizor.

Mulţi profesori şi surprinzător de mulţi candidaţi, fie ei reuşiţi ori picaţi, prea mulţi ca să nu le dăm crezare, afirmă că subiectele din acest an au fost, per ansamblu, mai uşoare decât cele din anii anteriori. Pactul  naţional al edulcorării funcţionează şi de data aceasta aproape impecabil.

Chiar dacă ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, şi etern nervosul sindicalist şef Marius Nistor neagă, primul mai rezervat, cel de-al doilea vehement din cale afară, acest lucru. Pentru amândoi, totul a fost bine şi o să fie şi mai bine. Numai când vine vorba despre împărţirea meritelor nu se prea înţeleg cei doi. Dl. Câmpeanu laudă meritele Ministerului care a organizat, dres şi făcut, dl. Nistor vrea ca rezultatele, cosmetizate în bună tradiţie românească, să fie tezaurizate în folos sindicalist, declinând inflaţionist şi transpirat, substantivul dascăl.

Or, câtă vreme, din motive pe care le ştim cu toţii foarte bine, Universităţile continuă să socotească nota de la Bacalaureat ca fiind criteriul dacă nu unic, măcar fundamental la admitere şi la ocuparea locurilor bugetate, cei prejudiciaţi şi sacrificaţi pe altarul mulţumirii naţionale cvasi-generale sunt elevii buni, performanţi, elitele din rândul cărora tot mai puţini elevi doresc să îşi continue studiile universitare în ţară.

Din repertoriul corurilor reunite ale Ministerului şi Sindicatelor nu lipseşte nici cântecul ce proslăveşte creşterea cinstei şi a integrităţii. Cântec ce nu s-ar cuveni prea mult deranjat de glasurile disonante celor ce dezvăluie şi numai cu jumătate de gură rafinarea metodelor de furt şi de copiere ori aduc în discuţie fraude de proporţii cum pare să fi fost cea de la Colegiul Tehnic din Ştei. Care, în cazul în care se dovedeşte, nu poate fi scuzată de nimeni şi de nimic, nici măcar de salariile mici ale profesorilor supraveghetori, salarii care sunt o realitate cu micimea lor cu tot .   

Mă întreb pe cine păcăleşte şi cui foloseşte minciuna ce ni se serveşte zilele acestea la ceasuri de seară de responsabilii cu şcoala medie românească.

De ce ne facem că înghiţim denaturarea conjugată cu edulcorarea. De ce băgăm în seamă demagogia Opoziţiei care nu a făcut nici ea nimic bun pentru învăţământ pe vremea când era la putere. De vreme ce ştim că din iulie 2014 şi până în iulie 2015 nu s-au schimbat nici programele, nici manualele, nici calitatea corpului profesoral, nici retribuirea acestora, de vreme ce conştientizăm că învăţământul românesc e tot mai defectiv de cadre didactice performante şi că nici mentalitatea elevilor nu e fundamental alta. Elevi cărora, în România de azi, le e tot mai neclar sensul zicalei „ai carte, ai parte” şi care se arată a fi tot mai neîncrezători în adevărul ei. Iar cei ce sunt îşi caută partea dincolo de graniţe.