Ora de Religie. Elevii care vor să frecventeze această disciplină se înscriu în fiecare an. Ce se întâmplă cu ceilalţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Înscrierea la ora de Religie se va face în fiecare an, iar cererile se vor depune până în luna decembrie, pentru anul şcolar următor, potrivit metodologiei publicate joi, în Monitorul Oficial. Ministerul Educaţiei a lăsat în grija şcolilor modul în care va fi organizat timpul elevilor care nu fac Religie, reglementând însă posibilitatea ca ei să stea în bănci, fără să participe, la orele altor culte sau să facă ora de Religie direct la Biserică.

Înscrierea elevilor la ora de Religie se va relua în fiecare an şcolar, termenul pentru depunerea cererilor fiind luna decembrie, potrivit unui Ordin al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, publicat în Monitorul Oficial. În ceea ce-i priveşte pe copiii care îşi fac debutul în şcoala primară, opţiunea lor va fi bifată în cererea-tip de înscriere în învăţământ.

Cererile depuse ulterior termenelor menţionate, inclusiv după începerea cursurilor şcolare, sunt aprobate de consiliul de administraţie dacă în unitatea respectivă de învăţământ se predă această disciplină, iar elevii respectivi vor fi incluşi în formaţiunile deja existente. 

„În cazul în care elevul nu frecventează orele de Religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează pentru elevul căruia din motive obiective nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”, se arată în document.

Elevul se poate retrage şi în cursul anului şcolar

„În situaţia în care părinţii/tutorii legali instituiţi ai elevului minor, respectiv elevul major decid, în cursul anului şcolar, schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie, situaţia şcolară a elevului respectiv pe anul în curs se încheie fără disciplina Religie”, se mai arată în metodologie, însă solicitarea de retragere de la ora de Religie se va face tot prin cerere scrisă. 

Ora de Religie se organizează cu întreaga clasă, dacă cererile depuse solicită frecventarea orei de Religie la acelaşi cult. Dacă pentru un nivel de clasă s-au depus solicitări pentru frecventarea orei de Religie la culte diferite, elevii se vor grupa pe culte. Dacă numărul elevilor care au solicitat un anumit cult nu întruneşte numărul minim legal, studierea disciplinei Religie pentru acel cult se poate face şi simultan, adică se grupează elevi din ani diferiţi, dar din acelaşi ciclu de învăţământ (primar, gimnazial, liceal, profesional), cu aprobarea inspectoratului şcolar.

Soluţia nu este una fericită, consideră Horia Pătraşcu, director adjunct al Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc”, din Capitală: „Este greu de realizat aşa ceva, elevii au diferite stadii de dezvoltare, diferă modul în care le transmitem cunoştinţele ca să nu mai spun că diferă şi programa”.

Ora de Religie direct la Biserică

„În cazul în care numărul mic de cereri depuse la unitatea de învăţământ pentru frecventarea orei de Religie pentru un anumit cult sau alte motive obiective nu permit organizarea predării disciplinei Religie pentru acel cult în niciuna din situaţiile menţionate anterior, elevii cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină pot să participe la studiul Religiei în cadrul cultului propriu”, mai spune documentul.

Pentru studiul disciplinei religie în cadrul cultului propriu, inspectoratele şcolare trebuie să încheie parteneriate cu reprezentanţii instituţiilor de cult, valabile cel puţin pe durata unui an şcolar. Parteneriatul trebuie să reglementeze: locul de desfăşurare a orei de Religie, asigurarea de către cult a profesorilor de Religie, modalitatea de evaluare şi transmiterea absenţelor şi a rezultatelor şcolare către unitatea şcolară.

„Este foarte periculos să se acrediteze ideea imixtiunii Bisericii în învăţământul românesc”, este de părere Horia Pătraşcu. Pe de altă parte, profesorul buzoian Emil Moise, care a reclamat la Curtea Constituţională modalitatea de înscriere la ora de Religie, salută opţiunea oferită de Ministerul Educaţiei: „Salut decizia ministerului, Biserics este singurul loc în care ar trebui să se predea disciplina Religie”.

Elevi care ar putea să stea degeaba la orele de Religie ale altor culte

Pentru elevii care nu frecventează ora de Religie, unităţile de învăţământ stabilesc prin propriul regulament activităţile pe care aceştia le pot desfăşura, spaţiile în care se desfăşoară activităţile, precum şi responsabilităţile privind asigurarea supravegherii şi siguranţei elevilor, în perioada în care ceilalţi elevi participă la ora de Religie.  

„Această disciplină ar fi trebuit să fie transformată într-o oră de Istoria religiilor, de aici vine toată încurcătura. Este foarte dificil să asiguri spaţiu dedicat, de obicei noi îi trimitem la bibliotecă, sub supravegherea bibliotecarului. Până acum am încercat să evităm situaţia prin gruparea orelor la începutul sau la finalul orarului”, a comentat Horia Pătraşcu, director adjunct al Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc”, din Capitală.

„M-au sunat mai mulţi părinţi din ţară să se plângă de abuzurile care se fac în lipsa unei reglementări clare a activităţilor pe care le fac copiii care nu frecventează ora de Religie. Disciplina ar trebui să fie plasată doar la începutul şi finalul orarului şcolar, deoarece există o reglementare care spune că n-ai voie să-i faci elevului fereastră în orar. Programul lor şcolar trebuie să fie continuu, de la sosirea în şcoală, până la plecare”, a spus Emil Moise.

Elevii cărora nu li se pot asigura condiţiile frecventării orei de Religie la un anumit cult pot solicita să participe, în calitate de audienţi, la orele de Religie organizate în şcoală pentru elevii aparţinând altor culte. Participarea se aprobă de conducerea şcolii, la solicitarea scrisă a părinţilor/elevului major. Elevii audienţi nu vor fi evaluaţi, iar situaţia şcolară se va încheia fără disciplina Religie.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite