Olimpicii nevăzători
0
Copiii cu deficienţe de vedere ştiu că şcoala e drumul cel mai scurt spre independenţă şi-l măsoară în premii la olimpiade.
În România există şapte şcoli speciale pentru copiii cu deficienţe de vedere, dintre care două se află-n Bucureşti: o şcoală generală şi un liceu. În fiecare an, copiii de aici participă la olimpiade şi concursuri, fie între ei, fie alături de copiii din şcolile de masă. Când merg la olimpiadele obişnuite, sunt însoţiţi de un profesor interpret care, într-o sală separată, le citeşte subiectele şi transcrie răspunsurile.
Anul acesta, copiii s-au întors cu nouă premii de la concursurile naţionale: la Română, la Matematică, la şah şi la Lectură rapidă în Braille (sistemul de scriere prin puncte folosit de cei cu deficienţe de vedere, în care literele sunt compuse din combinaţia a şase puncte ieşite în relief).Olguţa Stan are 15 ani şi a luat locul III la concursul de citire rapidă organizat în luna mai la Arad. „Am scos 2 minute şi 5 secunde, dar acum pot mult mai repede. A fost foarte strâns şi emoţionant pentru mine una. Citirea rapidă am dobândit-o prin faptul că citesc foarte mult."
Copiii nevăzători au făcut origami la târgul de Moş Nicolae
Olguţa e pasionată de Istorie şi de Română. I-ar plăcea să devină profesoară de Limba Română, iar pentru asta vrea să meargă la un liceu teoretic din Cluj-Napoca. „Citesc foarte multe cărţi de literatură. Romanul meu preferat e «Singur pe lume». Nu prea le am cu romanele vesele", glumeşte Olguţa.
O pasiune epuizantă
Când eşti nevăzător, o pasiune ca lectura e cam epuizantă. Asta pentru că o pagină de carte obişnuită înseamnă aproximativ trei pagini în Braille. Noroc că există cărţile audio. „Acum ascult «Singur pe lume», chiar dacă l-am citit deja", spune Olguţa.
Şi colegul ei Eduard Leancă (14 ani) e filolog. În clasa a V-a a participat la Olimpiadele Cunoaşterii şi a ieşit pe locul II la proba de Limba Română. Pe Edi, cum îi spun prietenii, e posibil să-l ştiţi de la televizor pentru că e şi mare cântăreţ de muzică populară şi a fost invitat la diverse emisiuni. „Am cântat prima dată într-o televiziune la 9 ani. Am participat la concursul «Vreau să fiu mare vedetă» şi l-am câştigat."
Cubaritmul e folosit la calcule matematice
În ciuda succesului său, Edi nu suferă de „vedetisme". De fapt, e un copil timid. Vorbeşte cu voce aproape şoptită, priveşte mereu în jos şi nu-şi asumă succesul. „Dumnezeu m-a ajutat să câştig", spune băiatul. „Adevărul e că ai fost şi de câştigat, îmi pare rău să-ţi zic", sare Olguţa când îl aude că invocă divinitatea. „Şi colega mea a participat la acest concurs...", explică Edi. „N-am avut norocul tău!", i-o taie Olguţa, însă Edi îşi continuă ideea, neperturbat: „...dar e bine că a trăit o experienţă".
Meserii pierdute
Pe brailetă copiii învaţă alfabetul
Majoritatea nevăzătorilor au ureche muzicală, de aceea, în trecut, se puteau angaja ca acordori de piane, explică Felicia Lucaci, directoarea Şcolii pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti. Meseria aceasta nu le mai este disponibilă acum. Odată cu desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii, s-au pierdut şi multe dintre calificările pe care le puteau urma. De pildă acelea de tapiţer şi plăpumar. La Centrul Şcolar Regina Elisabeta, cealaltă şcoală specială din Capitală - cu învăţământ liceal -, copiii pot opta doar pentru meseria de tâmplar dacă aleg filiera tehnologică.
Plăcuţa Braille, pentru scris
Liceul are însă şi o filieră teoretică, iar cei care o urmează pot merge după aceea la orice facultate doresc. „În general fac Filologie, Istorie, Psihologie, Engleză, Română, dar şi Matematică sau Informatică. Au acces la toate facultăţile", spune Liliana Cosmulescu, director adjunct al liceului.
Nu sunt rare cazurile în care tinerii s-au întors în şcoală ca profesori. „Avem foşti elevi care acum sunt colegi cu noi", spune Felicia Lucaci. Georgiana Pârvuleţ e un astfel de caz. „A fost eleva mea şi mă mândresc cu această fată. Cât timp a fost în şcoală, toate olimpiadele la Română le luam cu ea. A mers până la faza naţională unde a obţinut premiul I", îşi aminteşte directoarea şcolii. „Copiii sunt foarte ambiţioşi, au o voinţă de fier."
Cum se scrie în Braille
Şi Mădălina Vâlcu a fost elevă a şcolii, iar acum s-a întors ca psihopedagog şi îi învaţă pe copii să scrie şi să citească în Braille. „Plăcuţa Braille e baza de la care pornesc. Se pune o foaie dedesubt, se scrie de la dreapta la stânga, se întoarce foaia şi se citeşte de la stânga la dreapta", explică Mădălina.
Instrumentele de lucru pentru scris şi citit sunt: plăcuţa Braille (o plăcuţă dreptunghiulară, din plastic, împărţită în căsuţe egale), braileta (o cutie de lemn cu găuri), maşina Braille (o maşină de scris cu şapte taste) şi cubaritmul (un cub miniatural cu puncte în relief, folosit la exerciţiile de matematică).
„Braileta foloseşte la învăţarea alfabetului şi pentru orientarea în spaţiu restrâns. Când sunt mici, îşi mai însuşesc şi nişte concepte verbale, un limbaj comun care-i ajută la orientare, de pildă simbolul ceasului - ora 12 înseamnă sus, ora 6 - jos, şi tot aşa. Apoi trec la orientarea în spaţiu mare, pe stradă, cu bastonul", explică profesoara.
Mădălina este total independentă. Noile tehnologii o ajută mult în acest sens. De pildă, foloseşte singură internetul şi telefonul mobil. Atât calculatorul cât şi telefonul au instalate programe de voce sintetică, prin care utilizatorului îi sunt citite informaţiile de pe ecran. Copiii învaţă de mici să folosească aceste programe.
În fiecare an, la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti vin în jur de 200 de copii, din toată ţara. Elevilor li se predau aceleaşi materii ca la şcolile obişnuite, iar cei cu deficienţe asociate beneficiază de planuri de intervenţie personalizate. După orele de dimineaţă, toţi copiii fac meditaţii după-amiaza cu profesorii preparatori care îi ajută la teme şi le dau sfaturi. Aproximativ o treime dintre profesori sunt la rândul lor nevăzători.
7 şcoli speciale există în acest moment în toată ţara pentru copiii cu deficienţă de vedere.
Poftiţi, vă rog, în camera magică!
Echipa „Adevărul" a făcut un tur al Şcolii pentru Deficienţi de Vedere. Am intrat prin clase, am iscodit dulapurile, ne-am amestecat cu copiii care pregăteau târgul de Moş Nicolae. Când am ajuns la mansardă, o muzică delicată ne-a atras către o încăpere a cărei uşă era întredeschisă. „Intraţi, intraţi!", s-a auzit dinăuntru vocea unei femei. Înăuntru era întuneric. Un laser umplea pereţii de inimioare şi steluţe colorate care se roteau hipnotic.
Adela Vâlcu, psihopedagog, ne-a invitat în „camera polisenzorială" - aşa se numeşte - şi ne-a propus un joc. Legaţi la ochi, am încercat să potrivim texturile de pe nişte cilindri de lemn cu cele de pe o planşetă. A fost greu. „Aveţi anxietate de performanţă", zice Adela, văzându-ne cum pipăim cilindrii, apoi planşeta şi ezităm. „Nu-i nicio problemă dacă greşiţi." Până la urmă, am nimerit jumătate.
Adio, teamă de necunoscut!
„Se spune că nevăzătorii au o tactil-kinestezie foarte bună şi o discriminare auditivă la fel, dar le au pentru că le exersează, iar noi, în general, nu le avem pentru că nu le folosim. Ne bazăm pe vedere, dar nici pe aia n-o folosim ca lumea. Mergem cu autobuzul şi ne uităm în gol", spune Adela.
În camera polisenzorială copiii învaţă jucându-se
Camera polisenzorială a fost construită iniţial pentru copiii cu deficienţe asociate, precum Sindrom Down sau autism, însă s-a dovedit foarte folositoare pentru toţi copiii. De pildă, nevăzătorii şi-au depăşit teama de necunoscut aruncându-se în bazinul cu mingi de plastic şi trecând prin tunelul circular. Camera mai este dotată cu o saltea cu apă şi cu multe jocuri pentru stimularea tuturor simţurilor.
Citeşte şi:
Licitaţie cu opere de artă şi rochii de colecţie la balul caritabil pentru copiii cu deficienţe
Se încarcă comentariile...
