OFICIAL. Toţi elevii din Bucureşti revin miercuri la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O şcoală
se închide dacă se constată că sunt mai multe cazuri de copii bolnavi din mai
multe clase sau profesori care predau la mai multe clase.
O şcoală se închide dacă se constată că sunt mai multe cazuri de copii bolnavi din mai multe clase sau profesori care predau la mai multe clase.

Autorităţile au decis ca de miercuri toate cursurile să fie reluate faţă în faţă pentru toţi elevii deoarece rata de incidenţă a cazurilor de Covid este pentru a doua zi consecutiv sub 1 la mie în Capitală. Decizia a fost luată de Comitetul Municipal de Urgenţă al Capitalei.

Prefectul Alin Stoica a făcut acest anunţ, după ce Comitetul Municipal s-a întrunit ca urmare a scăderii ratei de infectare din Capitală.

„Predictibil, având în vedere că trendul este descendent în contnuare, am rămas sub 1 la mie. Toţi elevii pot participa fizic la şcoli, începând de mâine. Acolo unde lucrurile sunt diferite, din motive de infrastructură sau alte motive, şcolile pot în mod punctual să rămână în online. Dar de mâine, toţi elevii se vor putea întoarce acasă. Copiii care prezintă certificate şi trebuie să rămână acasă, vor trebui să beneficieze de educaţie online", a declarat prefectul Capitalei, la finalul şedinţei.

Prefectul a explicat că masca este obligatorie pe o rază de 50 de metri în preajma unităţilor şcolare, fiind vorba de cei care staţionează acolo, respectiv părinţii care îşi aşteaptă copiii, nu de cei care trec prin zonă.

Dacă se constată că un copil este infectat, consiliul de administraţie al şcolii ia decizia de a trece clasa respectivă în online, cu avizul DSP şi al ISMB.

O şcoală se închide dacă se constată că sunt mai multe cazuri de copii bolnavi din mai multe clase sau profesori care predau la mai multe clase.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite