O nouă arhitectură şcolară propusă de doamna Ecaterina Andronescu

Deşi o nouă lege a educaţiei a fost promisă pentru sfârşitul lui ianuarie 2019, suntem aproape în aprilie şi nu avem nici măcar un draft al legii, pus în dezbatere publică. Avem, totuşi, declaraţiile dnei Andronescu, referitoare la noutăţile pe care le va cuprinde noua lege, în principal cele referitoare la noua arhitectură şcolară. Analizăm în articolul de faţă ideile bune şi cele mai puţin bune ce rezultă din declaraţiile menţionate.

Actualul sistem de învăţământ nu corespunde nevoilor societăţii

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună dacă răspunde nevoilor, cerinţelor, aşteptărilor societăţii la o anumită etapă a evoluţiei sale. Rezultatele de la examenele naţionale, de la recentele simulări de examene, ale testelor PISA, ale clasamentelor internaţionale ne arată o şcoală românească departe de a satisface nevoile societăţii în etapa în care ne aflăm.

Sistemul educaţional, ca şi celelalte sisteme sociale, este inerţial şi conservativ. Aşa se explică că trecerea la un nou sistem social-economic-politic din anii 90, n-a fost însoţită de schimbarea sistemului educaţional într-unul adecvat contextului nou apărut. Suntem la aprope 30 de ani de la schimbarea sistemului şi şcoala rămâne încremenită în tiparele anterioare anilor 90.

Cea mai mare provocare cu care se confruntă acum şcoala românească este abandonul şcolar, în medie de 20%. Dincolo de lipsurile materiale ale familiilor, principala explicaţie constă în faptul că şcoala nu oferă elevilor acele competenţe cerute de piaţa muncii, necesare tinerilor la angajare. Şi atunci vine întrebarea: de ce eforturi şi cheltuieli materiale, dacă la sfârşitul parcursului şcolar tinerii nu se pot angaja cu competenţele căpătate în şcoală?

Ce schimbări propune doamna Andronescu

Încă nu sunt foarte clare aceste schimbări, dar câteva concluzii se pot trage. Dacă am înţeles eu bine, structura şcolară ar fi bazată pe 6-3-4. Adică şcoală primară clasele I-VI, gimnaziu clasele VII-IX, şi liceul clasele X-XIII. De menţionat că şcoala primară începe la şase ani. Clasa a I-a, echivalentul actualei clase pregătitoare, trebuie să aibă acelaşi rol: să înlesnească trecerea de la grădiniţă la viaţa şcolară, care are alţi parametrii şi cerinţe. La recomandarea medicilor şi psihologilor, unii elevi pot merge la şcoală şi la vârsta de 7 ani, dacă dezvoltarea lor fizică şi psihică impune acest lucru.

Clasele primare, începând cu clasa a IV-a, suferă o modificare în sensul că pe lângă învăţători apar şi profesori de limbi străine, informatică, sport, posibil şi de alte discipline. Ideea este bună, avem nevoie de studii primare care să asigure elevilor competenţele esenţiale: scris, citit, cele patru operaţii, o limbă străină, cunoştinţe informatice. Esenţială va fi curricula pentru şcoala primară. Dacă este aceea de acum, ne vom trezi la evaluarea naţională cu 50% dintre elevi care nu stăpânesc cele patru operaţii şi cunoştinţe elementare de geometrie.

Pentru gimnaziu, clasele VII-IX, ar fi necesară o despărţire a filierei teoretice de filiera tehnologică, aşa cum este în Germania. Nu toţi elevii au resursele necesare pentru a asimila cunoştinţe importante de matematică, fizică şi alte discipline mai pretenţioase. Pe de altă parte, elevii de la filiera tehnologică sunt la vârsta la care pot începe formarea profesională pe care să şi-o desăvârşească în cadrul liceului tehnologic sau profesional.

La gimnaziu este obligatoriu să avem discipline agregat, educaţie pentru societate, ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, pentru ca elevul să plece din şcoală cu un sistem coerent de cunoştinţe.

Cel mai mare câştig al structurii propuse este trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, măsură conţinută de legea Miclea-Funeriu, dar respinsă de guvernarea PSD. La trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a avem un abandon şcolar de 30%, tinerii se îndreaptă spre piaţa muncii, în loc să meargă la liceele din mediul urban. S-ar putea spune că nu există vreo schimbare, clasa a IX-a fiind echivalenta clasei a VIII-a din actuala arhitectură şcolară. Totuşi, curricula, arhitectura generală şcolară, vârsta, pentru cei care ar începe şcoala la 7 ani repetarea clasei a IX-a fac diferenţa.

Dacă noua prevedere va fi transpusă în practică, avem următoarele avantaje:

• La 15-16 ani tinerii se pot îndrepta spre piaţa muncii, urmând să-şi desăvârşească formarea profesională în regim non-formal sau informal, eventual prin ucenicie la locul de muncă.
• În 9 ani cât ar dura scoala primară şi gimnaziu, este timp suficient pentru formarea unei culturi de „supravieţuire” socială, cu o limbă străină, cunoştinţe informatice, formare profesională sau conceptual teoretică, funcţie de resursele tinerilor.
• Tinerii nu mai sunt obligaţi să plece la liceu din satul natal la 14 ani, cu costuri greu de suportat de unele familii.
• La 15-16 ani, tinerii au resursele fizice necesare pentru a urma şcoala profesională şi în meserii mai dificile, sunt primiţi la instruirea practică în unităţi economice.
• Anul suplimentar, după clasa a IX-a, este benefic, pentru elevii care nu au reuşit să asimileze cultura generală de „supravieţuire” socială. După acest an suplimentar, elevii au deja 16 ani şi pot intra în piaţa muncii.  

Cel mai important lucru ar fi introducerea mai multor trasee educaţionale, din care elevii, părinţii, specialiştii să-l aleagă pe acela care se potriveşte cel mai bine tânărului. Iată o listă minimală de trasee:

La gimnaziu:

• filiera tehnologică 
• filiera teoretică

La liceu:

• filiera teoretică de ştiinţe exacte
• filieră de studii socio-umaniste
• filiera vocaţională 
• filiera tehnologică

Formarea profesională

• scoala profesională de 2-3 ani
• cursuri de formare de scurtă durată
• liceul profesional, ce permite accesul la şcoli postliceale, dedicat meseriilor mai pretenţioase.

Dispare liceul tehnologic

În actuala propunere a dnei Andronescu lipseşte liceul tehnologic de 4 ani, pentru elevii buni atât la teorie cât şi la aplicaţii practice, care să meargă apoi la facultăţi politehnice şi de inginerie. Este adevărat că liceele tehnologice se depopulează acum, dar nu pentru că nu ar fi şi elevi amatori să ajungă ingineri, ci pentru că sunt licee slabe, populate cu elevi care intră la liceu cu note de 2, 3, 4 şi 5. Aşa cum rezultă din planurile dnei Andronescu, liceul tehnologic se confundă cu „Programe liceale de ştiinţe”, cu continuare în „Studii Universitare Ştiinţe şi Ştiinţe Aplicate”. Este o greşeală. Dacă în liceu, pe filiera tehnologică, intră elevi buni şi foarte buni care-şi propun să devină ingineri, cultura tehnică generală şi instruirea practică îi ajută să se adapteze rapid la cursurile de inginerie din politehnici sau facultăţi de profil tehnic. Şi planurile de învăţământ, programele analitice la disciplinele de ştiinţe şi cultura tehnică pot fi adaptate în beneficiul elevilor care vor să devină ingineri.

Aşadar, în schema de mai jos, ar trebui adăugat un traseu „Program de studii liceale de tehnologie”, cu continuarea în „Studii Universitare Tehnice”.

Tinerii îşi continuă studiile universitare în „filiera” urmată în liceu

Din schiţa prezentată rezultă că un absolvent de studii liceale socio-umaniste nu are voie să meargă la facultăţi tehnice, de exemplu. Este foarte bine aşa, mulţi studenţi abandonează pentru că s-au dus la facultăţi pentru care nu aveau nicio chemare. Rolul psihologului în orientarea şcolară şi profesională este decisiv. Dar şi universităţile tehnice, spre exemplu, nu ar trebui să primească studenţi proveniţi de la alte filiere decât cea tehnologică.

Proba de creativitate de la Bacalaureat

Este prea subiectivă, nu poate avea programă şi itemi bine precizaţi pentru a constitui o probă la bacalaureat. Creativitatea se vede, sau nu, la celelalte discipline de examen. Nu poate fi o probă de sine stătătoare.

Sunt multe întrebări care nu-şi găsesc încă răspunsul

• Cum se va face admiterea la liceu, prin repartiţie computerizată sau prin examen de admitere? Este media de admitere în liceu de minim 5?
• Care este orizontul de timp în care se vor implementa aceste schimbări?
• Ce consecinţe pentru statutul cadrelor didactice au aceste schimbări?
• Curriculumul şcolar va fi iarăşi modificat în mod esenţial?
• Cum se va desfăşura pregătirea cadrelor didactice în vederea asimilării noilor prevederi?
• Cum se va măsura progresul şcolar al elevilor, singura măsură a eficienţei şcolii româneşti?
• Cum rămâne cu învăţământul obligatoriu de 13 ani? Au sau nu au voie tinerii să intre în piaţa muncii după clasa a IX-a, eventual completată cu încă un an suplimentar?
• Ce grade de libertate au şcolile şi profesorii pentru a-şi adapta procesul de învăţare la caracteristicile comunităţilor în care lucrează? Ce podere va avea CDŞ, Curricula la Dispoziţia Şcolii?
• Ce rol vor avea părinţii în managementul şcolar?
• Câtă independenţă au şcolile în angajarea personalului, managerilor, în stabilirea curriculei personalizate adecvată comunităţilor în care-şi desfăşoară activitatea?
• Ce surse financiare vor fi alocate educaţiei, necesare pentru a duce la bun sfârşit aceste schimbări majore?

Să vedem proiectul Legii Educaţiei şi vom continua comentariile. Ideal era să se pornească de la legea Miclea-Funeriu, care putea fi updatată şi completată.