Nu s-au priceput!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o cadenţă de două proiecte depuse lunar doar anul acesta, Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 este, probabil, una dintre cele mai modificate legi din România, în Parlament. Ceea ce, dincolo de succesiunea ameţitoare a miniştrilor învăţământului – aproape 30 în 31 de ani,– explică oarecum situaţia în care se află şcoala românească.

Nu e vorba, aşadar, numai de subfinanţare (mai ţineţi minte Pactul pentru educaţie, care prevedea şi 6% din PIB alocat domeniului?) sau de discrepanţa uriaşă dintre şcolile din mediul rural şi cele orăşeneşti. Şi nici exclusiv de resursa umană deficitară, de dezinteresul copiilor pentru materii prezentate într-un stil preţios şi aglomerat, de goana părinţilor după şcoli de elită şi note cât mai mari, cu orice preţ. Sigur, sunt şi toate astea, dar mai există şi o suprapunere de viziuni nu neapărat convergente, care transformă şcoala într-un câmp de luptă.

O simplă interogare a bazei de date a Parlamentului arată că intenţiile înnoitoare în privinţa educaţiei au depăşit cu mult suta, în zece ani. Numai în 2021 s-au înregistrat 23 de iniţiative, din care două au devenit deja legi: Legea nr. 249/2021, referitoare la transportul public gratuit pentru elevi, efectuat de către regiile din subordinea primăriilor, şi organizarea de „curse şcolare” special pentru elevi, în oraşele cu peste 50.000 locuitori, şi Legea nr. 271/2021, care prevede posibilitatea ca, după trei ani de la închiderea unei şcoli, destinaţia să-i poată fi schimbată fără avizul Ministerului Educaţiei, în baza unei hotărâri de Consiliu Local. Preocupările aleşilor vizează însă şi subiecte din sfera socială, şi măsuri justiţiare (de pildă, suspendarea raporturilor de muncă ale cadrelor didactice în cazul săvârşirii unor fapte penale incompatibile cu funcţia - PL-x nr. 213/2021, aflat în comisii la Camera Deputaţilor) dar şi aspecte marginale ale domeniului, precum salarizarea contabililor şi auditorilor din inspectoratele şcolare, care ar trebui aliniată cu cea a bibliotecarelor şi secretarelor din şcoli (Pl-x nr. 269/2021 – adoptat de deputaţi, înaintat la Senat), decalarea pe zone geografice şi pe ani de studiu a începutului vacanţei de vară (Pl-x nr. 159/2021 – respins de deputaţi, înaintat la Senat) sau degrevarea parţială de norma didactică a liderilor sindicali din învăţământ (Pl-x nr. 177/2021 – adoptat de Camera Deputaţilor, înaintat la Senat).

De mare interes atât pentru Legislativ, cât şi pentru Guvern şi Preşedinţie s-a dovedit problema conducerii şcolilor, chiar înaintea desfăşurării concursului naţional de specialitate. Şeful statului a retrimis în Parlament – invocând unele neclarităţi – proiectul care prevedea că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori, interimarii să fie numiţi de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi nu de inspectoratele şcolare (Pl-x nr. 215/2021). Supărat, iniţiatorul, senatorul USR Ştefan Pălărie, a catalogat decizia preşedintelui Iohannis drept o încercare „de a ţine captive şcolile în mâinile filialelor politice de judeţ”. Proiectul se află acum pe ordinea zi a plenului Camerei. Iar propunerea Guvernului de a lărgi baza de selecţie pentru posturile de director/director adjunct în unităţile de învăţământ prin includerea şi a celor care nu au calitatea de membru al Corpului naţional de experţi în managementul educational (PL-x nr. 226/2021) a trecut de Camera Deputaţilor şi a ajuns la Senat.              

La primul său mandat de ministru, în 2015, actualul deţinător al portofoliului, Sorin Câmpeanu, susţinea necesitatea unei noi legi a educaţiei, „pentru a asigura coerenţa cu alte reglementări legale, a asigura coerenţa între articolele aceleiaşi legi şi a asigura coerenţa cu cerinţele sistemului de educaţie, care trebuie să fie legate strâns de cerinţele mediului socio-economic". Această nouă lege nu a ajuns să se concretizeze, din păcate, până acum, contextul politic schimbător fiind şi el neprielnic construcţiilor de durată. Ca dovadă avalanşa de proiecte din Parlament, care intervin continuu asupra unui domeniu şi aşa greu încercat de vremuri. Bunele intenţii ale parlamentarilor, prezumate ca atare, nu reuşesc totuşi întotdeauna să modifice în bine legea educaţiei. Fie pentru că intervenţiile vizează doar aspecte secundare ale educaţiei, fie pentru că destui dintre iniţiatori – ca să-l parafrazăm pe Coşbuc- „Nu s-au priceput”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite