Noutăţile anului şcolar: „percheziţii“ şi interdicţii pentru elevii din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţa în şcoli, limitată prin reguli mai dure pentru elevi
Violenţa în şcoli, limitată prin reguli mai dure pentru elevi

Noul an şcolar, care începe luni, 16 septembrie, vine cu reguli mult mai stricte pentru combaterea violenţei în şcoli, cel puţin la nivelul Capitalei: elevii vor fi controlaţi în ghiozdane şi dulapuri pentru a nu aduce arme, alcool, droguri şi/sau brichete, trebuie să aibă vestimentaţie decentă şi nu vor avea voie cu telefon sau walkman în şcoală. Fumatul nu este permis şi nici chiulul de la orele de sport.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis şcolilor un nou model de regulament şcolar care include, ca noutate, un capitol special dedicat siguranţei şcolare, susţin reprezentanţii instituţiei în documentul oficial. 

Inspectorul şcolar general Constantin Trăistaru a spus vineri că, în urma dialogului avut cu reprezentanţii Poliţiei, a primit acest îndrumar, pe care toate şcolile sunt obligate să-l parcurgă şi să insereze din el în Regulamentul lor de ordine internă. "Scopul a fost de a se asigura un cadru legal", a precizat Trăistaru, potrivit Mediafax.

Regulile sunt valabile pentru şcolile din Bucureşti, dar astfel de modificări au fost solicitate de Ministerul Educaţiei în regulamentele şcolare din toată ţara pentru a preveni şi a reduce cazurile de indisciplină şi de violenţă şcolară: aproape 5.000 înregistrate în ultimul an, din care aproape jumătate infracţiuni grave.

Astfel, elevii vor avea parte de reguli mai dure în perioada cât sunt la şcoală, iar instituţia va putea monitoriza mult mai atent cazurile de indisciplină şi vor transmite Poliţiei rapoarte privind incidentele din şcoală.

Aproape 250.000 de copii din Bucureşti încep luni şcoala, a anunţat vineri şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru, potrivit Mediafax. Dintre aceştia, aproape 40.000 sunt în învăţământul preşcolar, peste 73.000 în învăţământul primar, peste 53.000 în gimnaziu, în jur de 70.000 în învăţământul liceal, aproape 900 în cel profesional şi peste 3.700 în învăţământ postliceal.

Care sunt regulile şcolare generale:

În timp ce reprezentanţii şcolii trebuie să asigure ”condiţii de curăţenie” în instituţie, elevii au parte de o serie de reguli stricte:

  • Comportamentul elevilor va fi întotdeauna corect, atât în relaţiile cu ceilalţi elevi, personalul şcolii şi restul cetăţenilor. În cadrul tuturor activităţilor legate de şcoală, aici fiind incluse şi deplasarea zilnică spre şi dinspre şcoală, se aşteaptă din partea elevilor un comportament corespunzător, conştientizând faptul că acest comportament este legat de numele şcolii
  • Elevii se vor asigura că nu vor crea disconfort pentru locuitorii din zona şcolii, nici în pauzele dintre ore şi nici după încheierea orelor de curs
  • Deţinerea, păstrarea si/sau utilizarea  instrumentelor prin care o alta persoană poate fi vătămată, alcool, droguri şi/sau brichete este interzisă  în  şcoală
  • Insultarea şi/sau hărţuirea persoanelor este interzisă  în  şcoală
  • Fumatul este interzis în incinta şcolii.
  • În interiorul şcolii este interzisă  utilizarea mijloacelor sonore (de exemplu, walkman, telefon mobil)
  • Elevii trebuie să respecte ţinuta vestimentară propusă/acceptată de şcoală
  • Elevii trebuie să cunoască şi să respecte regulile şi consecinţele acestora în privinţa absenţelor, întârzierilor şi exmatriculărilor
  • Elevii poartă răspunderea pentru bunurile lor pe parcursul întregii zile şcolare
  • Limbajul utilizat în incinta şcolii va fi politicos, nu jignitor.


Noul regulament dă dreptul conducerii şcolii să controleze ”în orice moment” respectarea acestor reguli, controale realizate de o echipă formată din două persoane numite de conducerea şcolii şi de preferat în prezenţa elevului.

Cum vor fi controlaţi sau chiar perchiziţionaţi elevii

Astfel, echipa de control poate ”solicita elevilor să-şi golească genţile şi hainele, iar atunci când există suspiciuni întemeiate poate recurge la percheziţie”, însă adaptată situaţiei. Mai mult, ei ”controlează obiectele aduse de elevi pentru a constata dacă există obiecte interzise, pe baze non-selective”, iar, acolo unde există, pot ”să  controleze dulăpioarele puse la dispoziţia elevilor în ceea ce priveşte prezenţa obiectelor interzise”.

Reguli vestimentare şi online

De asemenea, oficialii au stabilit că elevii nu pot utiliza computerele şcolii şi Internetul decât în interes şcolar (nu au voie să şteargă programe sau să schimbe setările, altfel plătesc pagubele din buzunarul lor, nu au voie să utilizeze numele şcolii pentru un site propriu, nu au voie să folosească cuvinte sau imagini pe computerele şcolii/internet pentru a jigni angajaţii şcolii). 

Cât despre stilul vestimentar la şcoală, regulamentul prevede că ”sunt interzise textele discriminatorii imprimate pe haine, ori referitoare la acestea, iar vestimentaţia ofensatoare nu este permisă  în interiorul şcolii”, fie că există sau nu uniforme.

De asemenea, ”şcoala poate interzice purtarea anumitor accesorii vestimentare, accesorii pentru acoperirea capului, ori bijuterii în timpul orelor de educaţie fizică, de discipline tehnice şi de abilitaţi manuale, aşa  după cum decide respectivul profesor. Elevii vor respecta în timpul orelor de sport cerinţele de siguranţă care au fost impuse de respectivul profesor ori instructor. Toţi elevii vor participa în mod obligatoriu la orele de educaţie fizică”.   

Ce riscă elevii

Şcoala va întocmi perioadic rapoarte către Poliţie vizavi de faptele elevilor care pot fi sancţionate penal, de la obiecte interzise până la incidente violente. Potrivit legii, copiii sub 14 ani nu răspund penal, dar sunt luaţi în evidenţa autorităţilor, în timp ce elevii între 14 şi 18 ani riscă să ajungă la o şcoală de corecţie până la 18 ani, iar apoi eventual să-şi ispăşească pedeapsa ca adult.

Însă, regulamentul prevede şi aplicarea de măsuri administrative şi disciplinare, care merg de la teme în plus, până la eliminarea definitivă din şcoală:

  • efectuarea unor teme drept pedeapsă 
  • exmatricularea de la oră (dacă împiedică desfăşurarea orei, o întrerupe) 
  • recuperarea lecţiilor pierdute
  • curăţarea mizeriei făcute
  • munca de întreţinere a curăţeniei obligatorii
  • munca în folosul comunităţii şcolare
  • avertisment/mustrare
  • exmatriculare
  • eliminare definitiva din şcoală 


În ce situaţii poate fi exmatriculat elevul (nu însă în lipsa audierii elevului şi a părinţilor):

  • dacă reprezintă o ameninţare pentru siguranţa celorlalţi elevi si/sau a personalului şcolii
  • dacă are un comportament de intimidare, discriminare ori jignitor
  • dacă sustrage bunurile altor persoane
  • dacă aduce daune ori distruge bunurile altor persoane
  • dacă recurge la utilizarea, ori deţine alcool, droguri etc
  • dacă aprinde artificii ori are la el artificii (este aplicabil şi dacă se afla în împrejurimile şcolii)
  • dacă are la el arme şi/sau face uz de arme
  • dacă acumulează numărul de absenţe nemotivate, respectiv motivate, prevăzute în regulamentul şcolar pentru exmatriculare.

Indrumar Pentru_ Regulament Ordine Interioara_ Bucuresti

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite