Personal nu constat aceste aşteptări ca fiind îndeplinite. Mai mult, menţinerea obligativităţii parcurgerii programelor în întregime, de către toţi elevii, îi sperie pe mulţi şi nu învaţă nici ce ar putea să înveţe în alte condiţii.

Matematica a fost şi rămâne „sperietoarea” şcolii româneşti. Cine cunoaşte psihologia şcolarilor de vârstă mică, ştie că după câteva eşecuri elevii renunţă să mai înveţe, considerând că sunt incapabili să înveţe matematică, o disciplină dificilă care pune probleme chiar şi adulţilor.

Voi extrage câteva exemple din programa de matematică, şi las cititorii să aprecieze dacă respectivele concepte sunt accesibile unor copii obişnuiţi.

Clasa a V-a, elevi de 10-11 ani.

  • Efectuarea operaţiilor cu puteri utilizând regulile de calcul specific
 

Mi se pare o exagerare să înveţi copii de 10 ani să efectueze calcule cu puteri. Înmulţirea, împărţirea puterilor, ridicarea unei puteri la altă putere, puteri cu exponent zero sunt prea complicate şi greu de înţeles la clasa a V-a. Puteau fi amânate pentru mai târziu.

  • Scrierea unei fracţii zecimale cu un număr finit de zecimale nenule ca un produs dintre un număr zecimal şi o putere a lui 10; scrierea unei fracţii zecimale cu un număr finit de zecimale nenule ca un cât dintre un număr zecimal şi o putere a lui 10
 

Sunt cunoştinţe necesare, dar prea devreme introduse în programa şcolară. Pot fi şi elevi care înţeleg aceste concepte. Din experienţa mea, circa 30%. În lipsa unei diferenţieri a curriculei în variante minim, mediu de aprofundare, a obliga toţi elevii să înveţe aceleaşi concepte este contraproductiv. Elevii se blochează şi nu învaţă nici lucrurile mai simple.

  • Utilizarea limbajului adecvat pentru exprimarea unor transformări monetare (inclusiv schimburi valutare)

Această temă din programa şcolară ar însemna ca elevii de clasa a V-a să ştie să transforme euro în dolari, lei în lire sterline, dolari în ruble? Care este logica acestei competenţe, nu mai suntem în situaţia anterioară anilor 90, când exista ocupaţia de schimb valutar la colţ de stradă.

  • Estimarea mediei unui set de date; compararea estimării cu valoarea determinată prin calcule

Iarăşi un obiectiv prea ambiţios la vârsta aceasta. Dacă ar fi vorba doar de media aritmetică a două sau trei numere, ar fi rezonabil. Dar set de date? Câte date, 100, 1000?

  • Reprezentarea datelor statistice folosind softuri matematice

Alt obiectiv care depăşeşte puterea de înţelegere a elevilor.

Clasa a VI-a, 11-12 ani

  • Exprimarea unor caracteristici ale modulului, derivate din definiţia acestuia

Tema este însoţită de rezolvări de ecuaţii şi inecuaţii cu module. Este iarăşi un concept prea dificil pentru a fi înţeles de către elevi de 11-12 ani. Cu 30 de ani în urmă, conceptul acesta se învaţa la liceu, nu la gimnaziu. Aceasta este o observaţie generală. Foarte multe teme şi concepte au fost împinse în jos, de la liceu la gimnaziu şi de la gimnaziu la ciclul primar. Inteligenţa si capacitatea de înţelegere a copiilor nu s-a modificat în ultimii ani, este aceeaşi.

  • Interpretarea matematică a unei proporţionalităţi referitoare la segmente (de exemplu, interpretarea regulilor din şirul lui Fibonacci în construcţii geometrice cu segmente, pătrate şi dreptunghiuri)

Clasa a VII-a 12-13 ani

  • Determinarea valorilor pentru sinusul, cosinusul, tangenta şi cotangenta unghiurilor de 30°, 45° sau 60°

Elemente de trigonometrie se predau acum, în clasa a VII-a, deşi în trecutul nu prea îndepărtat se predau la liceu. Nu toţi elevii sunt capabili să înveţe trigonometrie la 12 ani. Sigur, se poate obiecta că rezolvarea triunghiurilor dreptunghice fără trigonometrie este dificilă. Soluţia ar fi mutarea acestor probleme în clasa a IX-a.

Problema mult mai importantă o constituie manualele şi personalul didactic.

Din experienţă şi multele exemple pe care le cunosc, profesorii nu ştiu, nu pot sau nu doresc să-şi adapteze la nivelul clasei, al copiilor, activitatea de predare, învăţare, evaluare. Am întâlnit la mulţi profesori tentaţia de a demonstra elevilor că sunt „proşti”, şi că doar ei, profesorii,  sunt capabili.

Apoi, nu particularizează cerinţele de predare-învăţare-evaluare la categorii de elevi. Nu toţi elevii sunt talentaţi la toate materiile. Dimpotrivă, foarte puţini obţin medii maxime la toate disciplinele. Şi atunci, de ce să sancţionezi elevii olimpici la matematică, cu teme grele, respectiv note proaste, la alte materii? Rezultatul este că se plictisesc, resping şcoala din cauza insatisfacţiilor şi abandonează.

Statistica ne spune că profesioniştii de succes în viaţa adultă au avut note proaste la şcoală. Deci nu notele din şcoală decid viitorul unui tânăr. Dimpotrivă. Şi asta pentru că şcoala se transformă într-un Pat al lui Procust în loc să se plieze pe nevoile şi cerinţele elevilor.

Manualele de matematică conţin exerciţii cu patru grade de dificultate, de la „invatare-exersare”, până la „super-mate”. Am întâlnit în caietele unor elevi obişnuiţi, fără talent deosebit la matematică, exerciţii din categoria „super-mate”.

Care să fie logica? Nu cumva presarea elevilor şi părinţilor să apeleze la meditaţii plătite? Dacă nu la profesorii lor de la clasă, atunci la colegii de matematică din şcoală? Directorii competenţi şi şefii de catedră ar trebui să descopere şi să sancţioneze astfel de atitudini.

Axioma care lipseşte şcolii româneşti: „toţi copiii sunt valoroşi, în felul lor”. Când vom descoperi şi valoriza această axiomă, atunci se va produce revirimentul şcolii noastre.