Mulţi profesori îşi meditează propriii elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Clienţii“ nu primesc chitanţă pentru orele urmate în particular. Copiii spun că apelează la profesorul de la clasă pentru ore în particular ca să ia note mari. Acceptarea propriilor elevi la meditaţii nu este însă explicit sancţionată de regulile şcolare.

Cei mai mulţi elevi iau lecţii particulare la matematică, română şi engleză, arată un studiu despre piaţa meditaţiilor realizat recent de Daedelus Milward Brown la cererea Fundaţiei „Dinu Patriciu".

Aproape o treime din elevii care au făcut meditaţii au apelat la profesorul cu care făceau ore şi la clasă, în timp ce pentru 60% meditatorul era alt profesor. 8,6 % din elevi au recunoscut că au luat meditaţii pentru ca profesorul să fie mai indulgent cu ei.

„Dacă elevul face meditaţii cu profesorul de la clasă, atunci el nu mai poate fi obiectiv în evaluarea elevilor", spune Ştefan Vlaston, preşedintele Edu-Cer. Expertul mai spune că atunci când îşi meditează proprii elevi profesorii devin subiectivi şi îi supraevaluează pe copii prin calificative pentru care ei nu sunt pregătiţi.

Nu există sancţiuni

În regulamentul de ordine interioară al şcolii există o prevedere vagă ce ar incrimina meditarea propriilor elevi. Ea este însă aproape imposibil de aplicat.

„Se interzice personalului didactic să condiţioneze evaluarea elevilor sau calitatea prestaţiei didactice la clasă de obţinerea oricărui tip de avantaje, de la elevi sau de la părinţi (...). Astfel de practici, dovedite, se sancţionează cu excluderea din învăţământ", se arată în regulamentul şcolar.

„Nu există nicio prevedere explicită că nu ai voie să-ţi chmei propriul elev la meditaţii. Şi e destul de complicat să depistezi profesorii care fac ore suplimentare cu elevii de clasă, dar nu deloc etic", a spus Sever Popa, directorul Colegiului „Mihai Viteazul" din Capitală.

Cercetarea arată că 403.000 de elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani au făcut ore suplimentare la matematică, alţi peste 210.000 au luat meditaţii la engleză, şi încă aproximativ iar 200 de mii de elevi au lucrat în plus la limba română.

Buget de meditaţii pe regiuni



La engleză fac meditaţii în special copiii din clasele I-IV, în timp ce la matematică şi română merg l elevii de la gimnaziu. În total, piaţa meditaţiilor a ajuns anul trecut la 320 de milioane de euro.

image
Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite