Modificări în topul celor mai bune 10 colegii din Capitală. Inspectoratul Şcolar a publicat broşura pentru admiterea la liceu 2016-2017

Modificări în topul celor mai bune 10 colegii din Capitală. Inspectoratul Şcolar a publicat broşura pentru admiterea la liceu 2016-2017

La Colegiul German „Goethe” s-a înregistrat o creştere a mediei de admitere cu aproape un punct faţă de 2015

Notele foarte mari obţinute de elevi ca urmare a subiectelor uşoare de la Evaluarea Naţională de anul trecut au modificat topul liceelor din Bucureşti. Astfel, unele licee au înregistrat creşteri spectaculoase ale ultimelor medii de intrare. Concret, top 10 colegii din Bucureşti cuprinde acum 15 licee, printre care şi colegiul german Goethe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a publicat broşura privind admiterea în învăţământ liceal pentru anul şcolar 2016 – 2017, iar majoritatea liceelor au disponibile acelaşi număr de locuri. 
 
Cu toate acestea, principala modificare pe care o aduce această broşură este legată de topul liceelor, multe unităţi de învăţământ având creşteri spectaculoase ale mediilor de admitere.
 
Astfel, cea mai mare creştere s-a înregistrat la Colegiul German „Geothe” unde ultima medie cu care s-a intrat anul trecut este de 9,35, faţă de 8,60 cât a fost în anul anterior.
 
O surpriză o reprezintă şi Colegiul Naţional „Ion Creangă” care, după ce a creat o clasă de Matematică - Infomatică bilingv engleză, a ajuns la performanţa de a avea ultima medie de intrare de 9,41.
 
De altfel, psihologul Mihai Copăceanu declara anul trecut după examenul de Capacitate că au scăzut standardele pentru subiectele date pentru admiterea la liceu. 
 
„Pierd foarte mult liceele foarte bune. Un elev care a luat 9,80 în 2015 este mai slab pregătit decât unul care  a luat 9,50 acum doi ani. Nu ştiu dacă acesta este obiectivul Ministerului Educaţiei“, a explicat Copăceanu, adăugând că diferenţa de 10 procente este una forţată.
 

Noul top al liceelor din Bucureşti

Vă prezentăm mai jos noul top al celor mai bune licee din Capitală, realizat în funcţie de ultima medie de intrare la specializarea Matematică - Informatică:
     
1.     Colegiul Naţional „Sfântul Sava”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică – Infomatică a fost de 9,87, faţă de anul 2014 când s-a intrat cu 9,71. Acum instituţia are disponibile 252 de locuri, la fel ca în anul precedent. Acestea sunt împărţite astfel: 168 la specializarea Matematică – Informatică, 28 la Matematică – Informatică – biling limba engleză, 28 la Ştiinţele naturii şi 28 la Filologie.
 
Pe specializări ultima medie de admitere a fost anul trecut de 9.87 la Matematică – Informatică – bilingv limba engleză, de 9,78 la Ştiinţele Naturii şi de 9,65 la Filologie.
 
În plus, anul acesta Sava are şase clase de matematică - informatică, faţă de cinci câte au fost în anul anterior, conducerea colegiului decizând să renunţe la o clasă de Ştiinţe ale Naturii. La restul specializărilor s-a păstrat acelaşi număr de clase, respectiv una la Matematică – Informatică – biling limba engleză şi una la Filologie.
 
2.     Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,80, faţă de anul 2014 când s-a intrat cu 9.69. Acum instituţia are disponile 252 de locuri, distribuite după cum urmează: 84 la specializarea Matematică - Informatică, 84 la Ştiinţe ale Naturii, unde ultima medie a fost 9,75, 28 la Filologie (9,68) şi 56 la Ştiinţe Sociale (9,65).
 
Numărul de clase a rămas acelaşi la fel ca anul trecut, nouă, fiind trei clase la Matematică – Informatică, trei la Ştiinţe ale Naturii, una la Filofogie şi două la Ştiinţe Sociale.
 
3.     Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,61, faţă de anul 2014 când a fost 9,44. Unitatea de învăţământ are acum acelaşi număr de locuri ca şi în anul anterior, respectiv, 252 de locuri. Acestea sunt împărţile în nouă clase de Matematică – Informatică. 
 
4.     Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,58, faţă de 9,19 cât a fost în 2014. Acum sunt disponibile 280 de locuri, la fel ca în anul şcolar 2015/2016. Acestea sunt distribuite cum urmează: 252 la specializarea Matematică – Informatică şi 28 la Ştiinţe ale Naturii, unde anul trecut s-a intrat  cu cel puţin 9,65.
 
Numărul de clase este acelaşi ca şi anul trecut, respectiv 10, împărţite astfel: nouă clase de Matematică – Informatică şi o clasă de Ştiinţe ale Naturii.
 
4.  Tot pe locul 4 este şi Colegiul Naţional „Spiru Haret”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică fiind de 9,58, faţă de 9,36 cât a fost în 2014. Acum sunt 224 locuri la admitere, la fel ca şi anul precedent. Acestea sunt împărţite în cinci specilizări: 56 la Matemtatică – Informatică, unde ultima medie de admitere a fost 9,54, 28 la Matematică – Informatică – bilingv limba engleză, unde ultima medie de admitere a fost 9,58, 56 la Ştiinţe ale Naturii, unde ultima medie a fost 9,52, 28 la Filofogie, unde ultima medie a fost 9,42. 
 
La Ştiinţe Sociale, unde anul trecut s-a intrat cu cel puţin 9,43, sunt disponibile 56 de locuri.
 
Cele 224 de locuri sunt împărţite în opt clase, dintre care două de Matematică – Informatică, o clasă de Matematică – Informatică – bilingv limba engleză, două de Ştiinţe ale Naturii, una de Filologie şi două de Ştiinţe Sociale.
 
5.     Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,57, faţă de 9,34 cât a fost în 2014. Şi în acest an sunt tot 224 de locuri disponibile. Acestea sunt împărţine la trei specilizări: 140 la Matematică – Informatică, 56 la Ştiinţe ale Naturii, unde cea mai mică medie de admitere a fost 9,63, şi 28 la Filologie, unde ultima medie a fost 9,53.
 
Având opt clase ca şi anul trecut, acestea sunt împărţite astfel: cinci la Matematică – Informatică, două la Ştiinţe ale Naturii şi una la Filologie.
 
6.     Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,51, faţă de 9,26 în anul anterior. Unitatea oferă 168 de locuri, la fel ca în anul şcolar 2015/2016, şi două specializări: Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză, cu 84 de locuri, şi 84 de locuri la Filologie - bilingv  limba engleză, unde s-a intrat cu cel puţin 9,33.
 
Acesta are tot şase clase, la fel ca în anul şcolar 2015/2016, câte trei clase pentru fiecare specializare.
 
6. Tot pe locul 6 se situează şi Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică - Informatică a fost de 9,51, faţă de 9,22 în anul 2014. Unitatea are mai multe locuri în acest an, respectiv 252, faţă de anul trecut când au fost 224 de locuri. 
 
Dintre acestea, 56 sunt la Matematică – Informatică (9,45), 28 la Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză (9,51), 28 la Ştiinţe ale Naturii (9,46), 84 la Filologie (9,24), 28 la Filologie – bilingv limba spaniolă (7,24) şi 28 la Filologie – bilingv limba engleză (9,32).
 
Colegiul are în acest an nouă clase, faţă de opt cât avea în anul şcolar 2015/2016, după ce a fost adăugată încă o clasă la Filologie, anul acesta fiind trei. Matematica are două clase, Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză are o clasă, Ştiinţe ale Naturii are o clasă, Filologie – bilingv limba spaniolă are o clasă, iar la Filologie – bilingv limba engleză este o clasă.
 
7.     Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,49, faţă de 9,19 cât a fost în 2014. Colegiul are disponibile 168 de locuri, faţă de 140 câte au avut în anul şcolar 2015/2016. 
 
Acestea sunt împărţite astfel: 112 de locuri la Matematica – Informatică, unde anul trecut s-a intrat cu minim 9,41, la Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză sunt 28 de locuri, ultima medie de admitere fiind 9,49, în timp ce la Ştiinţe ale Naturii sunt dispobile 28 de locuri, ultima medie fiind 9,40.
 
O altă diferenţă este legată de numărul de clase, anul acesta fiind şase după ce a fost dăugată încă o clasă la Matematică – Informatică. 
 
Astfel, la Mate – Info sunt acum patru la clase, la Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză este o clasă, iar la Ştiinţe ale Naturii este o clasă.
 
8.     Colegiul Naţional „Ion Creangă”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,41 după ce a fost înfiinţată o clasp de Matematică – Informatică – bilingv limba engleză. 

Unitatea de învăţământ are diponibile 224 de locuri, la fel ca anul trecut, fiind împărţite în patru specializări după cum urmează: 56 la Matematică – Informatică (9,33), 28 la Matematică – Informatică - bilingv limba engleză (9,41), 56 la Ştiinţe ale Naturii (9,27) şi 84 la Filologie (9,08).
 
Şi aici s-a păstrat acelaşi număr de clase ca şi anul trecut, opt în total, împărţite astfel: două la Matematică – Informatică, una la Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză, două la Ştiinţe ale Naturii şi trei la Filologie.

8.     Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” se află tot pe locul 8. Aici anul trecut s-a intrat cu 9,41, faţă de anul 2014 când s-a intrat 9,08. Acum sunt disponibile 280 de locuri, împărţite astfel: 84 la Matematică - Informatică, 28 la Matematică-informatică - bilingv germană, 28 la Matematică-informatică - bilingv engleză, 56 la Filologie, 28 la Filologie - bilingv germană şi 28 la Filologie - bilingv engleză. Instituţia a decis ca în acest an să înfiinţeze şi o clasă de 28 de elevi pentru specialziarea Ştiinţe sociale.

Numărul de clase a rămas la fel ca în anul precedent, respectiv 10, fiind însă desfiinţată o clasă de Filologie, pentru anul şcolar 2016/2017 fiind două clase pentru această specializare. De asemenea, a fost înfiinţată o clasă de Ştiinţe Sociale.

Unitatea de învăţământ mai are trei clase de Matematică-informatică, o clasă de Matematică-informatică - bilingv germană, o clasă de Matematică-informatică - bilingv engleză, o clasă de Filologie - bilingv germană şi o clasă de Filologie - bilingv engleză.
 
8.     Tot pe locul 8 se află şi Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,41, faţă de anul 2014 când s-a intrat cu 9,05. Liceul are 140 de locuri, dintre care 28 sunt la Matematică – Informatică (9,41), 28 la Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză (9,37), 28 la Ştiinţe ale Naturii (9,32), 28 la Filologie (9,05) şi 28 la Ştiinţe Sociale (9,1).
 
Aceste locuri sunt împărţite astfel: o clasă de Matematică – Informatică, o clasă Matematică – Informatică -  bilingv limba engleză, o clasă Ştiinţe ale Naturii, o clasă Filologie şi o clasă Ştiinţe Sociale.
 
9.     Colegiul German „Goethe”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,35, faţă de anul 2014 când s-a intrat cu 8,60.  Acum sunt disponibile 96 de locuri împărţite în trei specilizări: 40 la Clase speciale - profil real - Matematică-informatică - matern limba germană (9,35), 28 la Ştiinţe ale naturii – matern limba germană (8,59) şi 28 la Filologie – matern limba germană (8,12).
 
Conducerea unităţii a scos în acest an clasa de Matemtică Informatică – matern limba germană şi a făcut două clase speciale – profil real Matematică Informatică – matern limba germană. Ştiinţe ale Naturii şi Filologie beneficiază de câte o clasă fiecare.
 
9.     Tot pe locul 9 se situează şi Colegiul Naţional „Grigore Moisil”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,35, faţă de 8,60 cât a fost în 2014. Acum sunt disponibile 168 de locuri, la fel ca anul anterior. 

La Matematică – Informatică sunt 84 de locuri, la Ştiinţe ale Naturii sunt 28 de locuri, ultima medie fiind 9,34, la Filologie sunt 28 de locuri, ultima medie fiind de 9,21, iar la Ştiinţe Sociale sunt 28 de locuri.
 
În acest an s-a păstrat acelaşi număr total de clase, respectiv şase, însă a fost desfiinţată o clasă de Matematică – Informatică, acum fiind doar trei, fiind înfiinţată o clasă de Ştiinţe Sociale. La Ştiinţe ale Naturii este o clasă, la fel şi la Filologie.
 
10.     Colegiul Naţional „Matei Basarab”. Aici anul trecut ultima medie de intrare la Matematică Informatică a fost de 9,31, faţă de anul 2014 când a fost 8,95. Colegiul are şi în acest an tot 224 de locuri disponibile, împărţite în patru specializări: 112 la Matematică – Informatică, 56 la Ştiinţe ale Naturii, 28 la Filologie şi 28 la Ştiinţe Sociale.
 
Aceste locuri sunt împărţite în opt clase după cum urmează: patru la Matematică – Informatică, două la Ştiinţe ale Naturii, o clasă la Filologie şi o clasă la Ştiinţe Sociale.

Calendarul Evaluării Naţionale 2016

 
  • 15 – 17 iunie 2016 – Înscrierea la Evaluarea Naţională
  • 17 iunie 2016 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 27 iunie 2016 – Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 28 iunie 2016 – Limba şi Literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2016 – Matematică – probă scrisă
  • 1 iulie 2016 – Afişarea primelor rezultate, până la ora 16:00 şi depunerea contestaţiilor între orele 16:00 – 20:00
  • 2-4 iulie 2016 – Rezolvarea contestaţiilor
  • 5 iulie 2016 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: