Ministrul Educaţiei susţine propunerea Patriarhiei ca elevii să depună cerere de participare la ora de Religie, valabilă pe un întreg ciclu de învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine propunerea Patriarhiei făcută Camerei Deputaţilor şi obţinută în exclusivitate de "Adevărul", în care Biserica Ortodoxă Română (BOR) propune ca cererea de participare la ora de Religie pe care o vor depune elevii să fie valabilă pe toată perioada şcolarizării, nu doar pentru un an şcolar.

"Susţinem ideea să se facă cerere pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu, primar, gimnazial liceal, cu excepţia acestui an, când se impun măsuri tranzitorii", a spus ministrul Educaţiei pentru Mediafax.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, după decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind participarea elevilor la ora de Religie, Ministerul Educaţiei va stabili şi modul în care va fi reglementată noua prevedere. El spune că aceasta va fi pusă în aplicare abia din septembrie 2015, însă decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial la sfârşitul lunii ianuarie, fiind deja în vigoare. Asta înseamnă că părinţii trebuie să depună de pe acum cerere de participare la ora de Religie.

"Din septembrie 2015, orele de religie sunt obligatorii pentru Ministerul Educaţiei şi pentru şcoli, şi opţionale pentru elevi. Aşadar, modificarea face referire la faptul că, în noul an şcolar, elevii vor trebui să facă opţiuni cu privire la participarea la ora de religie, faţă de anul trecut, când au făcut opţiuni cei care nu au vrut să facă religia. Locul disciplinei este acelaşi", a declarat Cîmpeanu. Astfel, elevii care nu au făcut cerere în septembrie 2014 că nu doresc să participe la orele de religie, vor merge în continuare la aceste cursuri până la sfârşitul anului şcolar actual.

ASUR: Dacă Parlamentul adoptă propunerea BOR, se revine la situaţia de dinainte

Mai multe ONG-uri au trimis vineri o scrisoare deschisă parlamentarilor români, prin intermediul căreia le solicită să respecte decizia Curţii Constituţionale privind statutul orelor de Religie în şcoli.

“Biserica Ortodoxă incită Parlamentul României să încalce o hotărâre a Curţii Constituţionale. O astfel de prevedere, dacă ar fi adoptată de către Parlament, ar însemna o revenire mascată la principiul acordului prezumat privind studierea religiei, în contradicţie flagrantă cu litera şi cu spiritul deciziei Curţii. De ce se teme Biserica de libera opţiune a părinţilor? De ce incearcă Biserica să-i constrângă pe elevi să accepte orele de religie?” a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR.

Până în prezent, scrisoarea deschisă a fost semnată de: Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, Asociaţia Mame pentru Mame, Centrul FILIA, Asociaţia Umanistă Română, Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) şi Societatea Academică din România (SAR), GRADO, Asociaţia Elevilor din Constanţa.

Scrisoare Deschisa 2015.02.13 - Apel Catre Parlament - Respectati Decizia Curtii Constitutionale! Aparati C...

 Ce scrie în propunerea Patriarhiei pentru schimbarea Legii Educaţiei

Oficialii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) susţin că pentru participarea la ora de Religie ar trebui să se depună solicitarea o dată, pentru toată perioada şcolarizării, în loc să se depună la începutul fiecărui an. Însă, dacă elevii se răzgândesc şi nu mai vor să urmeze ora de Religie, ei sau părinţii lor vor fi nevoiţi să formuleze o cerere de retragere. Curtea Constituţională a decis, însă, că tocmai depunerea unei cereri pentru retragere de la ora de Religie este neconstituţional, referindu-se la articolul din Legea Educaţiei care spune că "La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de Religie".

"Patriarhia Română propune ca înscrierea la disciplina Religie să se facă la începutul şcolarizării, pentru toată perioada acesteia, de către elevul major ori părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor, care va semna o cerere-tip de înscriere a elevului pentru frecventarea orelor de Religie pe toată durata şcolarizării. O eventuală retragere a elevului de la orele de Religie sau o reînscriere a celor care au renunţat pe parcursul şcolarizării se va face tot prin cerere scrisă, la începutul anului calendaristic, pentru anii şcolari următori", se arată în propunerea conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), obţinută în exclusivitate de "Adevărul".

Propunere Patriarhie, ora de Religie

Motivarea Curţii Constituţionale

În motivarea publicată în Monitorul Oficial, judecătorii Curţii Constituţionale spun că modul în care legiuitorul a reglementat oferta educaţională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. "Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituţionale referitorare la libertatea conştiinţei şi a religiei aplicabile în domeniul învăţământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză, persoana este prezumată ca manifestând deja opţiunea de a studia, fiind nevoită să acţioneze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu. Or, o atare reglementare nu reprezintă altceva decât o constrângere a persoanei în manifestarea unei opţiuni, cee ce de plano (automat), contravine libertăţii conştiinţei consacrată de Constituţie", se arată în motivarea CCR.

Judecătorii au luat această decizie, în unanimitate, în urma unei sesizări depuse de un profesor din Buzău, Emil Moise, care nu a considerat că este normal ca fata lui să depună cerere de retragere de la ora de Religie. „Credeam că o să pierd procesul şi când am aflat că de fapt am câştigat a fost un şoc foarte puternic. Fata mea, care este studentă acum şi care m-a susţinut în toată lupta, m-a felicitat şi ei îi dedic această victorie, dar şi copiilor care au suferit de pe urma predării Religiei la şcoală“, a spus Moise.


Patriarhia: Şcoala trebuie să respecte toate condiţiile pentru desfăşurarea orei de Religie

EXCLUSIV Tertipul prin care BOR încearcă să menţină religia obligatorie în şcoli

Profesorul care a desfiinţat impunerea mascată a Religiei în şcoli ameninţă Ministerul Educaţiei cu plângere penală

Povestea profesorului care a învins binomul Stat-BOR şi a anulat metodele de impunere a Religiei în şcoli

Şcoala fără religie. Efectele deciziei Curţii Constituţionale

Patriarhia: Profesorii de religie şi părinţii trebuie să sesizeze cazurile în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie

Curtea Constituţională schimbă regula orei de Religie în şcoli: părinţii trebuie să depună cerere pentru ca elevii să participe la această materie

Patriarhia se zbate să păstreze Religia obligatorie în şcoli

VIDEO Adevărul Live. Dispută între Remus Cernea şi preoţi pe statutul orei de Religie în şcoli: e sau nu obligatorie?

Profesorul care a desfiinţat obligativitatea Religiei insistă ca decizia CCR să fie aplicată imediat

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite