Ministrul vrea proşti, cât mai mulţi (cu diplome). Păcatele Ordonanţei!

FOTO argumentpress.ro

Afirmaţiile şi răspunsurile domniei sale m-au făcut să înţeleg că educaţia în România este, din păcate, la mâna câtorva personaje fără viziune şi competenţe şi care sunt influenţate doar de interese meschine ce urmăresc profit şi confort.

97 de modificări izvorâte peste noapte în ordonanţa publicată în 30 iunie a.c. ne-a adus alte necazuri în educaţie. Peste noapte căci nici fostul ministru Ecaterina Andronescu nu avea habar de ea, după cum reiese din însăşi declaraţia domniei sale, deşi a subliniat că „procedura a fost respectată”! Păi, coniţă dacă nu ai ştiut de ea, dacă nu ai citit-o, cum de îţi permiţi să te pronunţi?

Luni, la ora prânzului, am răspuns cu viu interes invitaţiei echipei Adevărul Live de a participa la o discuţie cu domnul Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ superior.

Afirmaţiile şi răspunsurile domniei sale m-au făcut să înţeleg că educaţia în România este, din păcate, la mâna câtorva personaje fără viziune şi competenţe şi care sunt influenţate doar de interese meschine ce urmăresc profit şi confort. „Am discutat cu rectorii” mă avertiza domnul ministru. Ei, şi?! De parcă rectorii păstrează principiile sacre şi n-ar fi interesaţi de mărirea veniturilor personale. NU, nu beneficiarul, studentul este intersul rectorului, ci propria maşinărie de diplome contracost.

DOCTORAT LA F.F. (art 140, al 4)

Nu ne-a ajuns întregul scandal terminat prost şi ruşinos cu plagiatul ştiţi-voi-cui că ordonanţa merge şi mai departe oferind celor doritori să fie oricând doresc ei, orice făcând doctoranzi la f.f. Domnul ministru însuşi este doctorand, deşi susţine că şi-a suspendat „cercetarea”. Din CV-ul domniei sale de pe saitul guvernului nu putem cunoaşte nici când a început studiile doctorale şi nici când le-a suspendat. Inginer de meserie, dumnealui, primeşte o distincţie pentru lupta antidrog şi face un doctorat în Managementul Sistemului de Învăţământ. Unde? La Facultatea de Ştiinte ale Educaţiei? Nuu, La Politehnică. Interesantă plurispecializarea. Deşi lector universitar este ales rector şi deşi fără doctorat, adică fără o experienţă serioasă proprie în cercetare, tot dumnealui este cel care se ocupă de doctorate şi de cercetarea ştiinţifică la nivelul României. Curat murdar, coane Cosmin! Nici chiar aşa!

Că s-a suspendat din studiile doctorale e de luat în seamă. JUST! Aceasta a fost şi soluţia mea. Oricine doreşte să aibă un doctorat, şi doctorat nu înseamnă doar redactarea/plagierea unei teze, ci un program de cercetare de minim trei ani, poate face aceasta într-un singur mod: să-şi înceteze orice activitate profesională, să iasă din producţie şi să se dedice 8-10 ore per zi doctoratului. Aşa se întâmplă în universităţile de top. Aşa mi s-a spus şi mie când am fost admis la doctorat în Marea Britanie. Doctoranzii sunt cercetători care îşi petrec de la 8 la 15 ore pe zi în biblioteci, laboratoare şi institute de cercetare. Cercetarea primează, teza rămâne ultimul lucru. În România doctorii nu-şi amintesc conţinutul tezei deoarece nu ei sunt autorii lor. Cu câteva sute de euro se rezolvă.

Ordonanţa vine în sprijinul lor şi facilitează plagiatul şi mediocritatea. Ce se uită, că doctoratul implică şi o parte importantă de formare profesională. Te formezi ca cercetător, deprinzi metodologia pentru ca doctor fiind să ajungi la un grad înalt de expertiză într-un segment bine limitat, te pregăteşti într-un departament de cercetare, într-o echipă alături de alţi doctoranzi şi sub conducerea profesorului coordonator, participi la cercetarea de profil şi ai obligaţii ca asistent de cercetare. E de fapt o profesie, un job solicitant pentru trei ani. Iar cei ce fac asta îşi dau seama că este chiar extrem de solicitant. Şi o fac pentru că le va fi de folos pentru cariera lor academică, nu o fac ca pe un moft, cum vedem în România că de atâta ipocrizie şi orgoliu diverşi indivizi îşi trag câte un titlu în faţa numelui „hai să am şi un doctorat”. Ei nepracticând niciodată ce au învăţat. 

Ori tot art 164 (1) precizează „doctoranzii de la frecvenţă redusă nu au obligaţia de a fi încadraţi ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari”. Deci n-au aceste obligaţii. Foarte bine să stea acasă.

Fiecare Universitate precum pofteşte

Cel de-al doilea nou alineat art 140 (4) zice: „obligaţiile referitoare la frecvenţă şi frecvenţă redusă sunt stabilite de către conducerea universităţii”. Perfect! Asta înseamnă că pot să-mi aleg universitatea în funcţie de obligaţiile care-mi conving. Poate nu la Bucureşti că e mai greu, poate la Valahia în Târgovişte că acolo vor fi obligaţii mai puţine. Nu ştim ce înseamnă „frecvenţă redusă” : o zi pe an, zece zile, niciuna?

BAC la nesfărşit, Ministerul vă sprijină, nu vă stresaţi, se rezolvă!

Toate acestea vin în contextul în care elevii de pe băncile gimnaziului şi ale liceului vin prost pregătiţi. Şi dacă ei sunt aşa, sunt pentru că, sistemul le permite şi ministrul Pricopie le promite pe Facebook că „ vor fi sprijiniţi pentru a obţine performanţă în viitor. Ei nu sunt şi nu trebuie să se simtă abandonaţi.” (6 iulie)  

Un elev care nu a reuşit să obţină un 6 la BAC oricât de mult ar fi susţinut de minister nu va face performanţă în viitor. Nu, nu este vorba de a fi părăsit, ci e vorba de rigoarea şi seriozitatea unui examen. Nu ne măsurăm performanţa în funcţie de câti elevi au luat BAC-ul la a doua, sau a treia prezentare, nu e corect o cifră ca la cartofi per hectar. Astfel de „şanse” nu sunt valabile în occident. Nu poţi susţine la nesfârşit examene. Ori art 9 (2) şi art 78 (11) născoceşte cursuri de pregătire pentru BAC. BAC-ul devine un scop şi atât. Să-l iau şi gata. Ori BAC-ul reflectă pregătirea elevului în anii de liceu nu e  doar o simplă medie obţinută în urma unor cursuri organizate de MEN.

Măsura încurajează mediocritatea şi gândirea gen „oricum nu mă stresez, nu învăţ, că mai dau o dată şi de câte ori vreau şi tot iau”. Măsura descurajează performanţa si descurajează pregatirea pe parcursul anilor. Un elev care ştie ca la final de 4 ani il va astepta un examen exigent şi serios va adopta o altă disciplină a învăţatului pe parcursul liceului.

Mediocrii da, performanţă nu dorim, nu încurajăm!

În schimb pentru elevii performanţi, art 57 (4), nu se face mai nimic stimulativ şi meritoriu. Se rezumă la „tabere de profil şi simpozione.” Cât despre stimulente financiare nici vorbă, aflu că la Olimpiada de Geografie din acest an de la Bacău premiul I a fost de 120 lei şi menţiune 50 lei. Jignitor! De aceşti tineri speciali, inteligenti şi muncitori nu ne interesează, domnule ministru! Ei pot aduce performanţă la nivel înalt!

Alte bucurii:

1.Primarul sau reprezentatul lui face parte din consiliul de administraţie care conduce şcoala (art 96(2)) ceea ce înseamnă că tot politicul decide şi la şcoală. Peste tot. Elevii, prin reprezentantul lor, pot participa la şedinţe aşa simbolic, adică „cu statut de observator”. Asta da, transparenţă.

2. Deşi legea spune clar că instituţiile de învăţământ sunt apolitice( art 114 (4)), cunoaştem că inspectorii sunt numiţi politic, şi vedem că primarul, care tot o culoare politică are, este membru în conducere, şi atunci cum sunt şcolile apolitice şi cum se respectă legea?

3. Art 122 (3) se adaugă că oricine poate fonda o universitate inclusiv o persoană fizică, un grup de persoane fizice, o fundaţie, o asociaţie şi chiar o biserică (cult). Măsura merge şi invers în sensul că i se recunoaşte calitatea de fondator şi celor care au creat până acum Universităţi-de-cartier şi dacă este fondator, fondatorul are şi drepturi materiale, drepturi la bunurile investite şi beneficii.

4. Rector veşnic. Pe modelul episcopilor care nu pensionează niciodată şi rectorii care îşi întreţin clientela şi reţelele de influenţă pot să-şi prelungească mandatul pe o perioadă nelimitată. Un rector onest şi eficient va face tot posibilul ca în cele două mandate de patru ani să atingă performanţă şi să lase pe altcineva în locul lui. Ceea ce vedem că nu se încurajează. Dimpotrivă, se încurajează hegemonia clanurilor din universităţi şi tirania unei singure persoane!

Nu pot să mai cred într-un viitor onest al educaţiei în România!