Ministrul de Finanţe vrea mai puţine ore la şcoală, după ce a redus bugetul Educaţiei: „Să nu mai încărcăm elevii atât de mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orlando Teodorovici captură video congres PSD

Eugen Teodorovici a declarat că există posibilitatea reducerii numărului de ore la anumite materii şcolare, spunând că acest lucru este dorit de ”părinţi, elevi şi, probabil, Ministerul Educaţiei”. O expertă în Educaţie consideră însă că aceste schimbări trebuie gândite şi realizate de către specialişti în învăţământ, nu în Economie.

„Putem agrea să reducem (numărul de ore n.r.), ceea ce şi părinţii şi elevii şi cred că şi Ministerul Educaţiei îşi doresc, ca numărul de ore pe anumite materii care nu se justifică… Să nu mai încărcăm elevii atât de mult. Cumva se doreşte acest lucru cu adevărat?”, a spus Teodorovici, potrivit Hotnews.ro. Demnitarul nu a precizat însă la ce materii se referă. 

În replică, un reprezentant al sindicatelor din Educaţie i-a reamintit că multe materii au fost introduse prin iniţiative parlamentare, considerându-se că sunt mai importante decât Chimia, Fizica sau Biologia. 

   

„Este trist dacă politicile educaţionale în România au ajuns să fie dictate de ministrul Finanţelor dintr-un evident raţionament economic. Curricula trebuie să fie realizată de către experţi independenţi, în speţă de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi în niciun caz de politicieni cu atât mai puţin de domnulTeodorovici", consideră  preşedinta Centrului pentru Politici Educaţionale, Daniela Alexe-Coteţ.

Guvernul s-a răzgândit şi nu mai oferă nici voucherele de 250 de lei pentru rechizite, cărţi şi echipament sportiv pentru elevi. Proiectul de Hotărâre de guvern „Merg la şcoală” a fost retras din dezbatere publică. Propunerea de rectificare bugetară a Ministerului Finanţelor Publice include şi diminuarea cheltuielilor de personal cu 400 de milioane de lei, argumentând că M.E.N. a făcut estimări greşite la cheltuielile de personal, şi cu 80 de milioane de lei a sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obţinute prin sentinţe judecătoreşti. În total, se doreşte să se taie de la Ministerul Educaţiei Naţionale suma de 1,03 miliarde lei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite