Ministrul educaţiei vrea să se renunţe la obligativitatea purtării măştii de către elevi în timpul orelor de educaţie fizică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine renunţarea la purtarea măştii de protecţie în timpul orelor de educaţie fizică, bazându-se pe măsurile din alte state uropene.

Sorin Cîmpeanu a declarat, miercuri, că a solicitat o analiză privind regulile din celalte state UE, iar în Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda şi Suedia nu este obligatorie masca de protecţie în timpul orelor de educaţie fizică. În Luxemburg se solicită purtarea măştii de la vestiar până la locul unde se derulează activităţile fizice, iar în Franţa nu se poartă mască, însă orele de educaţie fizică se desfăşoară exclusiv în aer liber, potrivit G4 Media.

„Am găsit un singur exemplu în Europa, în regiunea Veneto din Italia, în care se solicită purtarea măştii la educaţie fizică”, a precizat Cîmpeanu. 

Totodată, potrivit sursei citate, acesta a mai precizat că, pe baza acestei analize, Ministerul Educaţiei susţine adoptarea modelului din Luxemburg – masca obligatorie între vestiar şi locul în care se desfăşoară orele de educaţie fizică. 

„Vom avea şi punctul de vedere medical, cred că cei cu specialitatea medicină sportivă sunt cei mai în măsură să se pronunţe”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite