Ministrul Educaţiei vrea să instaleze camere de supraveghere în toate sălile de clasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Pricopie propune instalarea camerelor de supraveghere în clase pentru a combate violenţa în şcoli  FOTO: Arhiva Adevărul
Remus Pricopie propune instalarea camerelor de supraveghere în clase pentru a combate violenţa în şcoli  FOTO: Arhiva Adevărul

Ministrul Educaţiei este de părere că ar trebui instalate camere de supraveghere în toate sălile de clasă pentru a combate violenţa în şcoli şi pentru ca părinţii să poată urmări activitatea copiilor la ore.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat duminică seara, într-un interviu acordat postului de televiziune România TV, că ar trebui instalate camere de luat vederi în toate clasele din instituţiile de învăţământ pentru a combate eficient violenţa în şcoli.

"Mesajul meu este ca toţi trebuie implicaţi în eliminarea violenţei în şcoli. Directorul are responsabilitatea păstrării disciplinei în şcoli. Nu o face, pleacă. Dacă profesorul nu îşi face orele, pleacă. Şi părinţii au responsabilitatea lor”, a declarat Remus Pricopie pentru RTV.

Ca să nu mai existe înregistrări făcute de elevi, eu aş pune camere video în fiecare clasă. Ca părinte, de ce să nu intru pe internet să văd ce face copilul meu la şcoală?", a mai spus ministrul Educaţiei. 

Declaraţia ministrului a venit în urma apariţiilor pe internet a tot mai multor video-uri făcute de elevi în clase, în care tinerii au un comportament violent faţă de colegii lor, dar şi faţă de profesori.

În luna decembrie, la scurt timp după ce a fost numit ministrul Educaţiei, Remus Pricopie mai propunea o posibilă măsură de combatere a violenţei în şcoli. ”Ne gândim la pedepsele de tipul suspendării alocaţiei dacă nu reuşim să ne înţelegem nici cu copilul, nici cu părintele”, a declarat atunci Pricopie, în cadrul unei emisiuni la România TV.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite