VIDEO Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la Adevărul LIVE: „Anul viitor vom avea manuale digitale la clasele I şi a II-a“

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la Adevărul LIVE: „Anul viitor vom avea manuale digitale la clasele I şi a II-a“ 

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a fost prezent marţi după-amiază în platoul Adevărul Live,unde a discutat despre schimbările anunţate în noul an şcolar şi problemele cu care încă se confruntă sistemul de educaţie din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Remus Pricopie a anunţat în prima zi de şcoală, modificările prefigurate în noul an şcolar şi a pus pe tapet şi o serie de probleme ce necesită soluţii. Despre acestea şi provocările sale ca ministru al Educaţiei, în contextul mult-aşteptatei reforme în educaţie, s-a discutat astăzi, de la ora 15.00, la Adevărul LIVE.

Principalele declaraţii ale Ministrului Educaţiei:

1. Am cerut inspectorilor să organizeze conferinţe de presă în fiecare judeţ în care să prezinte adevărul aşa cum este inclusiv situaţiile cele mai sensibile cum este cea prezentată în video-ul dvs. Trebuie să înţelegem care este radiografia reală a şcolii româneşti. Sunt aprox. 76% din şcoli care au avize sanitare, adică arată la un nivel mediu. Acolo unde nu sunt avize sanitare, vorbim de comunităţi sărace unde nu au fost fonduri ca să ridice nivelul de trai.

2. Avem 1.400 de obiective la nivel naţional începute şi neterminate. Ele se pot realiza din bugetul statului sau din bugetele locale. Se pot verifica diferitele componente ale fondurilor structurale şi să mutăm banii neutilizaţi către componenta Regio pentru a construi şcoli noi sau a le reabilita pe cele vechi. În interiorul componentei Regio ar trebui să existe o subcomponentă educaţională, în valoare de 750 de milioane de euro, deşi nouă ne-ar trebui 1,6 miliarde de lei ca să finalizăm proiectele pe educaţie.

3. Infrastructura şcolară este în responsabilitatea autorităţilor locale, dar asta nu înseamnă că ministerul nu este interesat de starea şcolilor. Au fost grupuri sanitare de 70.000 de euro decontate de autorităţile locale care nu sunt funcţionale. Trebuie să investim în primul rând în canalizare şi apă curentă.

4. În momentul în care autorităţile locale vor investi în infrastructura educaţională în viitor, ministerul va face o analiză demografică, să vedem dacă avem mai mulţi copii într-un loc decît în altul şi să realizăm comasare acolo unde este cazul.

5. Întrebat de psihologul Mihai Copăceanu ce se poate face pentru mărirea salariilor profesorilor debutanţi şi angajarea de mai mulţi psihologi în şcoli, Pricopie a răspuns : „Ceea ce nu s-a făcut în foarte mulţi ani este destul de complicat să se facă într-o zi. Avem un orizont de 3-5 ani să închidem acest subiect la nivel naţional. Problema psihologilor din şcoli a fost ridicată şi de sindicate cu ceva timp în urmă. Dacă vom avea măcar un psiholog pe şcoală probabil că multe dintre problemele de violenţă şcolară, violenţă socială mai târziu. Numărul de psihologi în şcoli şi salariile profesorilor debudenţi ar creşte dacă am avea bani la buget. Intenţionăm să creştem salariile mici ale profesorilor şi să angajăm profesori acolo unde este nevoie printr-o mai bună eficientizare a resurselor pe care le avem.”

6. Întrebat de expertul în educaţie Tincuţa Apăteanu ce se poate face pentru promovarea educaţiei digitale în şcoli, Pricopie a răspuns: „Vrem să introducem în continuare opţionale noi cum ar fi Educaţia pentru sănătate.”

7. Procesul nu s-a încheiat pe zona ciclului gimnazial şi liceal, noua programă şcolară este încă un draft acolo. Am ales varianta de a respecta munca miniştrilor dinaintea mea.

8. Nu putem face schimbări peste noapte. Am făcut o radiografie şi am adunat datele de la PISA unde ştim că suntem în mod constant în coada clasamentului. Am constatat că în România avem şcoli care notează elevii şi cu şase puncte peste ceea ce obţin ei la Evaluarea Naţională. Vrem să reducem numărul de analfabeţi funcţionali, adică cei care nu reuşesc ca după opt ani de şcoală să ia 5 la Matematică şi Română la Evaluarea Naţională.

9. Ne aflăm într-un moment de cotitură. Educaţia de acum 20 de ani nu era atât de diferită de educaţia de la 1920, dar acum am intrat în era digitală. 

10. Şcoala formează înainte de toate cetăţeni, care trebuie să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, ori elemente de filosofie în ciclul primar îneamnă de fapt să construim acel simţ civic valoric al copiilor. Referitor la Educaţia financiară, copii trebuie să realizeze valoarea banului, ce înseamnă valoarea produselor, ce este o bancă, un bancomat.

11. Nu trebuie să asociem acest comerţ cu manuale auxiliare cu şcoala, nu îmi impune nimeni să învăţ după ele. Ar fi bine ca pe aceste manuale auxiliare să nu mai scrie avizat de Ministerul Educaţiei, este incorect şi imoral. Este responsabilitatea autorului să fie serios în ceea ce priveşte conţinutul materialelor auxiliarelor, piaţa decide aici. Acolo unde voi întâlni cazuri şi voi constata că se continuă cu impunerea de materiale auxiliare, voi impune legea. Am schimbat deja inspectori şi directori în baza unor evaluări şi abuzuri de acest gen.

12. Pricopie despre situaţia fondului clasei: "Legea ne dă dreptul să contribuim la orice în această ţară, putem să dăm bani la biserică, la şcoală, să dăm bani pentru o situaţie de boală, este dreptul fiecărui cetăţean, însă acest lucru trebuie să se facă într-o manieră instituţionalizată. Din punctul meu de vedere, directorul de şcoală sau dirigintele sau orice profesorul nu are voie să strângă bani sub eticheta de fond al clasei. Acest lucru poate fi făcut şi există legislaţie în acest sens, de asociaţiile de părinţi, care are personalitate juridică şi care decid că ceea ce se află în acea şcoală nu corespunde cu standardele lor şi vor să cumpere o plasmă. Foarte bine. Nu avem bani să cumpărăm plasme în toate şcolile din România, dar dacă un colectiv de părinţi decide să facă lucrul acesta, legal nu pot fi împiedicaţi, dar aceşti bani de fondul clasei nu au de ce să treacă pe la director sau pe la diriginte."

"Una dintre problemele noastre este raportarea la regulă. Revin la acele valori pe care trebuie să le cultivăm din clasele cele mai mici. Mai întâi trebuie să cultivăm respectul faţă de lege. Răspunde ministrul, inspectoratul şcolar, directorul şi profesorul. Eu ca ministru am obligaţia să trag semnalul de alarmă că a funcţionat acest sistem ani de zile, trebuie să îl scoatem la lumină.", a mai spus ministrul Educaţiei

"Părintele trebuie să informeze directorul, dacă constată că nu se întâmplă nimic la nivelul directorului, să informeze inspectoratul şcolar şi vă spun eu că după măsurile pe care le-am luat în ultimele luni, inspectoratul şcolar se mişcă înainte să apuc eu să aud. Am mai avut situaţii şi discuţii cu colegii din inspectorate că vedeam în presă diferite cazuri şi treceau o zi, treceau două şi nu se întâmpla nimic şi am pus mâna pe telefon şi am întrebat "Domnule, tu nu ai văzut chestiunea asta? Ce măsuri aţi luat? Am vorbit cu oamenii că trebuie să lucreze practic cu mine şi să îşi facă treaba", a explicat Pricopie.

13. Catalogul digital este un lucru foarte bun, dar în acest moment este dezvoltat de şcoli prin iniţiative private. În mod normal ar trebui să avem o platformă la nivel naţional care să conţină datele acestea şi în prezent lucrăm la aşa ceva. Totuşi, profesorii mi-au semnalat pierd mult timp completând rubricile din catalogul virtual. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce se întâmplă în clasă de la primul până la ultimul minut. După opt ani de şcoală constatăm că 35.000 de copii nu sunt în stare să ia nota 5, întâi şi întâi trebuie să-i învăţăm pe copii ce înseamnă să meargă la şcoală, să fie responsabioli, să înveţe.

14. Pricopie despre schimbarea privind admiterea la liceu: "De fapt, noi am revenit la o formulă care a existat până în anul 2002 inclusiv în anul 2002. Am preferat această formulă (75% Evaluarea Naţională şi 25% notele din V-VIII) tocmai pentru a nu crea alte dezbateri. Este o formulă care a mai funcţionat şi nu au fost probleme la vremea respectivă. De ce nu am lăsat numai Evaluarea Naţională? Am un răspuns al multor experţi în zona educaţiei, specializaţi pe evaluare: nu este corect ca viitorul unui copil să depindă de o probă care se dă la 14 ani. Un elev la 14 ani poate să aibă emoţii, poate să aibă probleme de sănătate şi atunci, pur şi simplu, viitorul lui este schimbat chiar dacă a fost şi este un copil de excepţie, el de fapt nu reuşeşte să facă faţă unui examen. Prin urmare, cele două într-un fel ponderează, dacă un copil are emoţii în faţa unui examen şi performează mai puţin, se compensează cu ceea ce el a făcut pe parcursul anului."

15. "Anul viitor vom avea manuale digitale. Ştiţi bine că la începutul anului am fost exagerat de optimist şi am anunţat că le vom avea de anul acesta, după care, poate că pe bună dreptate s-a spus că timpul este prea scurt şi nu avem decât o singură explicaţie că de fapt lucrurile sunt aranjate de dinainte. Nu, nu e nimic aranjat dinainte. Tocmai pentru a demonstra disponibilitatea la dialog, transparenţa, am amânat procesul cu exact atâtea luni cu cât au cerut reprezentanţii editorilor, au spus că au nevoie între 6-9 luni din momentul în care cunosc programa, care a fost aprobată în primăvară şi eu am spus ok", a spus Pricopie.

"După două dezbateri publice mai supunem a treia oară în dezbatere publică metodologia, în luna septembrie, după care sper să închidem pentru că au fost comentarii inclusiv din acestea tehnice (ce fel de soft, câte aplicaţii) şi s-au clarificat în principal şi din momentul în care eu aprob prin ordin de ministru programa respectivă, vor avea 6 luni la dispoziţie pentru depunerea de proiecte de manuale. Ei deja cunosc programa şi cerinţele, sper că lucrează deja la ele", a mai declarat ministrul Educaţiei.

"Evaluarea se va face în aproximativ o lună, prin urmare în martie-aprilie ar trebui să avem manualele câştigătoare. După ce se semnează contractul, ele pot fi încărcare pe platforma manuale.edu.ro şi va fi timp suficient pentru profesori să se uite la manuale, să se obişnuiască cu ele, în plus vom face cursuri cu toţi profesorii, deci noi estimăm ca anul viitor să avem manualele de clasa I şi clasa a II-a", a mai spus acesta.

16. "Toţi profesorii din această ţară care în toamna anului viitor vor intra la clasele I şi a II-a  vor trece printr-un program de formare pentru că este o abordare nouă şi trebuie să înţeleagă acest lucru. Nu este pentru prima dată când facem acest lucru, s-a făcut în anul pe care tocmai l-am încheiat cu cadrele didactice care au intrat la clasa pregătitoare pentru că iar era o filosofie didactică diferită".

 

Principalele noutăţi: semestre şcolare egale şi vacanţă de iarnă scurtată, evaluări naţionale în clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru toţi elevii din ţară şi fără note trecute în catalog, admitere la liceu 75% pe baza mediei de la Capacitate şi mai multe simulări pentru examenele naţionale, însemnând că cei care sunt acum în clasa a XI-a vor avea prima simulare pentru Bac chiar de anul acesta, iar cei de clasa a VIII-a pentru Capacitate.

Ministrul a recunoscut că încă avem probleme în ceea ce priveşte condiţiile precare din mii de şcoli din ţară, în special în mediul rural, dar şi a ratei abandonului de la clasa a VIII-a la liceu (8% dintre elevi nu s-au înscris la liceu, deşi în România este învăţământ obligatoriu de 10 ani, deci pprinţii riscă sancţiuni potrivit legii). Iar abandonul la 6-7 ani este de 0,5%, a mai anunşat luni Pricopie.


Elev bogat, elev sărac: ţinute demne de catwalk şi cu şcoli fără toalete şi fără apă potabilă

Încă de dimineaţă, elevii din toată ţara s-au înarmat cu ghiozdane şi rechizite, pornind cu avânt în întâmpinarea noului an şcolar. Cu haine moderne şi telefoane de ultimă generaţie sau cu uniforme modeste, copiiu au luat cu asalt şcolile şi liceele din întreaga ţară.

Start în anul şcolar cu emoţii şi noutăţi

Deschiderea anului şcolar a venit cu emoţii şi optimism, atât pentru elevii şi dascălii din instituţiile de renume, cât şi în cele cu rezultate nu foarte bune. Noul an şcolar aduce schimbări pentru sistemul de învăţământ românesc.

Remus Pricopie: testele din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, introduse ca urmare a rezultatelor slabe ale elevilor

La deschiderea anului şcolar 2013-2014, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a fost prezent la Grădiniţa numărul 52 din Capitală, unde a făcut mai multe declaraţii legate de schimbările care vor avea loc începând cu acest an şcolar. Ministrul a explicat şi situaţia şcolilor care an de an nu îndeplinesc condiţiile de funcţionare.

 
Aproximativ 3,2 milioane de elevi încep luni cursurile noului an şcolar 2013 - 2014, în cele peste 7.000 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, de stat şi private, din ţară. Aceştia vor avea parte de câteva schimbări: semestre şcolare egale şi vacanţă de iarnă scurtată, evaluări naţionale în clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, admitere la liceu 70% pe baza mediei de la Capacitate şi mai multe simulări pentru examenele naţionale.
 

Prima zi de şcoală: mii de unităţi fără autorizaţie de funcţionare, măsuri sporite de siguranţă ale autorităţilor

Cele mai multe judeţe încă au probleme cu şcolile înainte de inaugurarea oficială a noului an şcolar, care va avea loc luni, 16 septembrie. Mii de instituţii din preuniversitar nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a-i primi în clase pe elevi, situaţie repetată an de an. Între timp, autorităţile anunţă intensificarea măsurilor de siguranţă în zona şcolilor în ziua festivităţilor.

Modificări în structura noului an şcolar: semestre egale şi două zile libere în plus

Anul şcolar 2013 - 2014 începe pe 16 septembrie 2013 şi se termină pe 20 iunie 2014, având 36 de săptămâni de studiu (176 de zile de lucru), cu două zile de lucru mai puţine ca anul trecut. De asemenea, cele două semestre ale noului an şcolar au fost egalizate prin scurtarea vacanţei de vară şi lungirea perioadei de studiu a primului semestru.

Noutăţile anului şcolar: „percheziţii“ şi interdicţii pentru elevii din Bucureşti

Noul an şcolar, care începe luni, 16 septembrie, vine cu reguli mult mai stricte pentru combaterea violenţei în şcoli, cel puţin la nivelul Capitalei: elevii vor fi controlaţi în ghiozdane şi dulapuri pentru a nu aduce arme, alcool, droguri şi/sau brichete, trebuie să aibă vestimentaţie decentă şi nu vor avea voie cu telefon sau walkman în şcoală. Fumatul nu este permis şi nici chiulul de la orele de sport.

VIDEO Luni începe şcoala. Modificările din noul an şcolar şi ce trebuie să ştie părinţii - la Adevărul Live

Profesori şi experţi în educaţie au dezbătut, la Adevărul Live, noutăţile anului şcolar care începe luni, 16 septembrie, pentru aproape trei milioane de elevi.

Remus Pricopie: „Prioritatea anului şcolar 2013-2014 este inspecţia la clasă“

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat marţi, în cadrul unei întâlniri cu directorii de şcoli din Ilfov, că prioritatea în anul şcolar viitor trebuie să fie monitorizarea orelor de la clasă şi felul în care elevii sunt notaţi, prin inspecţiile şi evaluările periodice ale elevilor.

Calendarul Admiterii la liceu 2014. Cum se calculează media de intrare

Anul şcolar 2014-2015 începe luni, 16 septembrie, iar elevii care intră acum în clasa a VIII-a vor termina cursurile pe 13 iunie, având în vedere că pe 23 iunie încep probele la Evaluarea naţională 2014. Faţă de 2013, notele la acest examen naţional reprezintă 75% din media de admitere la liceul dorit. Ministerul Educaţiei a publicat calendarul admiterii şi noua metodă de calcul.

Se modifică metodologia admiterii la liceu. Notele din clasele V-VIII vor conta doar în proporţie de 25%. Funeriu: "Măsura este o cârpeală binevenită"

Ponderea notelor din clasele V-VIII va conta numai în proporţie de 25%, în timp ce media de la Evaluarea Naţională va conta în proporţie de 75% la admiterea la liceu de anul viitor, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că măsura este "o cârpeală binevenită", însă mai corectă era măsura din lege, în care este prevăzut si un examen de admitere la liceu.

Şcolile unde sunt diferenţe mari între notele la simulări şi cele la examene vor fi monitorizate de Ministerul Educaţiei

Începând cu noul an şcolar, vor fi introduse controale care vor urmări prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. Ministrul precizează că primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi şcolile unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale.

Calendarul Evaluării Naţionale 2014, publicat de Ministerul Educaţiei

Examenele de la următoarea Evaluare Naţională din 2014 încep pe 23 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, în timp ce pe 1 iulie 2014 să se afişeze rezultatele finale. Calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 6 septembrie. La fel ca în acest an, candidaţii vor fi supravegheaţi atât de profesori, cât şi de camere video, care vor fi instalate în sălile de concurs.

Metodologia pentru noile manuale şcolare, finalizată până la 1 septembrie

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a explicat joi că introducerea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a respectă ultimul calendar convenit cu editorii: metodologia va fi gata până la 1 septembrie 2013, urmând ca în termen de şase luni să fie gata şi primele manuale-pilot. Ceea ce înseamnă că noua generaţie de şcolari va învăţa după manualele de anul trecut.

Pricopie: „Lucrăm la modificarea programei şcolare, urmează materia de gimnaziu şi de liceu“

Ministerul Educaţiei a finalizat noua programă pentru învăţământul primar şi urmează cea pentru gimnaziu şi liceu, documente ce vor fi puse în dezbatere publică, în paralel cu actualizarea manualelor şcolare învechite şi cu introducerea celor digitale, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la o conferinţă organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: