Ministrul Educaţiei nu renunţă la ora de religie în şcoli: „Trebuie să se centreze pe principiile morale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecaterina Andronescu/ FOTO Eduard Enea
Ecaterina Andronescu/ FOTO Eduard Enea

Într-un interviu pentru HotNews.ro, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, spune că prin noua lege a educaţiei nu va renunţa la ora de religie, cu toate că elevii fac religie de când intră până ies din învăţământul preuniverstar. Ministrul Educaţiei arată că prin ora de religie elevii ar trebui să dobândească principiile morale.

„Cred că ora de religie trebuie să se centreze pe principiile morale pe care orice om trebuie să-l aibă ca şi achiziţie din şcoala lui. Sunt atât de multe pilde, atât de frumoase, din care copiii învaţă că trebuie să-l tolerezi pe celălalt, că trebuie să fii bun, că trebuie să-l tolerezi pe celălalt, că trebuie să fii generos, că nu trebuie să-l ucizi pe cel de lângă tine ca ţie să-ţi fie bine, cum se întâmplă de foarte multe ori astăzi. Toate acestea ţin de ora de religie. Eu asta le cer profesorilor de la religie: să-i înarmeze pe aceşti copii cu aceste valori morale. Fără aceste valori societatea nu are cum să fie o societate confortabilă pentru fiecare dintre noi“, a declarat Ecaterina Andronescu pentru Hotnews.

Din acest an, înscrierea la ora de Religie a elevilor care vor să urmeze această disciplină se face o dată, pentru toata perioada de şcolarizare sau până la schimbarea opţiunii, si nu anual, aşa cum era în anii trecuţi. Modificarea a fost făcută de fostul ministru al Educatiei Valentin Popa.

După ce Curtea Constituţională a decis că Religia nu mai este obligatorie în scoli, s-a iscat o adevărată dezbatere referitoare la modul de înscriere a elevilor la aceasta materie. Ministerul a decis în 2015 că cei care vor se înscriu anual, însă Patriarhia a contrazis atunci Ministerul şi a spus că "inscrierea la ora de Religie se face o singură dată şi este valabila permanent până la o eventuala schimbare a opţiunii".

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite