Ministrul Educaţiei caută soluţii pentru decontarea navetei cadrelor didactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Educaţiei încearcă să rezolve situaţia decontării navetei profesorilor
Ministerul Educaţiei încearcă să rezolve situaţia decontării navetei profesorilor

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că decontarea navetei cadrelor didactice nu este explicată foarte clar în lege şi doreşte să rezolve această problemă prin identificarea unei surse de finanţare.

"Legea Educaţiei, legea numărul 1 asupra căreia dacă intervenim de fiecare se spune că nu trebuie să intervenim, dar dacă constatăm şi constatăm că sunt probleme de reglementare, noi totuşi trebuie să găsim o soluţie, legea numărul 1 este destul de neclară în ceea ce priveşte decontarea navetei cadrelor didactice. Nu o este normă clară privind obligativitatea autorităţilor locale de a face această decontare, ăsta e primul aspect. Al doilea aspect, nu se precizează nicăieri sursa de decontare”, a declarat Remus Pricopie, vineri, la Constanţa.

El a menţionat că sunt primării care au bani pentru naveta cadrelor didactice şi altele care nu au şi că această situaţie trebuie reglementată.

"Sunt unităţi teritorial-administrative care au bani şi care decontează, sunt unităţi teritorial-administrative care nu au bani pentru că banii nu au fost identificaţi dintr-o anumită sursă. Lucrăm şi la acest subiect, inclusiv în dialog cu sindicatele, pentru ca în anul şcolar următor lucrurile să fie clare, să se identifice sursa de finanţare într-un mod foarte clar, iar procedurile să fie respectate de toată lumea”, a explicat jurnaliştilor Ministrul Educaţiei.

El a precizat că situaţia cu naveta elevilor a fost reglementată anul trecut, prin stabilirea unui mecanism clar de decontare.

“În urmă cu aproximativ un an, un an şi ceva, au apărut o serie de probleme legate de naveta elevilor pe care în foarte mare măsură le-am rezolvat prin stabilirea unui mecanism clar de decontare pentru că ceea ce era anterior noii reglementări permitea abuzuri şi nu mai beneficiau de acest sprijin din cauza abuzului transportatorilor. Această problemă am reglat-o”, a spus Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a mai declarat că ia în calcul folosirea de fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor.

"Suntem deja la un an din momentul în care am reglat această problemă şi vrem să ne uităm să vedem care a fost impactul, dacă este nevoie să facem mici calibrări şi suntem în discuţii şi cu inspectoratele, şi cu colegii de la ministerul de Finanţe, dar şi de la Ministerul Fondurilor Europene să vedem în ce măsură putem folosi inclusiv fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor în anii şcolari următori”, a menţionat ministrul Educaţiei.

Remus Pricopie a fost prezent la evenimentul Academica BNR, derulat pentru al patrulea an consecutiv la Constanţa şi găzduit în 2014 de Universitatea Maritimă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite