Ministrul Educaţiei, acuzat că bulversează admiterea la liceu. Un ordin trimis Inspectoratelor modifică datele probelor  de aptitudini

Ministrul Educaţiei, acuzat că bulversează admiterea la liceu. Un ordin trimis Inspectoratelor modifică datele probelor  de aptitudini

FOTO: gov.ro

Calendarul admiterii la liceu va fi modificat cu câteva zile înainte ca probele vocaţionale şi de aptitudini să înceapă, potrivit unui Ordin de ministru.

Măsura este una ilegală, spun sindicaliştii din educaţie. Aceştia susţin că au primit un ordin de ministru care prevede că probele pe care elevii trebuiau să le susţină în această săptămână, începând de miercuri, se amână cu o lună.
 
Ecaterina Andronescu susţine că ordinul nu a apărut în Monitorul Oficial şi că planificarea evaluării merge mai departe. „Un ordin de ministru devine normă când apare în Monitorul Oficail. Planificarea existentă a probelor de aptitudini şi vocaţionale merge mai departe. Rămâne aşa”, a declarat ministrul, conform hotnews.ro.  
 
Sindicatele din Educaţie critică măsura ministrului, categorizând-o ca pe o lipsă de respect faţă de elevi şi părinţi.  „Ceea ce a făcut Ministerul Educaţiei este ilegal. Nu poţi să-ţi baţi joc de copii, părinţi şi cadre didactice. Sunt părinţi care astăzi s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-şi înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaţionale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în Bucureşti, de mâine, liceele ar trebui să-şi prezinte oferta. Însă, unităţile de învăţământ nu au aprobate cifrele de şcolarizare, pe care, potrivit ordinului dat în această seară, le vor primi de-abia la sfârşitul lunii mai.“, a declarat pentru HotNews.ro Marius Ovidiu Nistor,, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“. Acesta spune că actul normativ nu a fost discutat în prealabil cu niciun partener social. 
 
    
FOTO: edu.ro
 
Conform vechiului calendar, probele de aptitudini ar fi trebuit să se desfăşoare în zilele de 15-17 mai 2019. Ordinul aprobat astăzi de Andronescu şi încă nepublicat în Monitorul Oficial prevede că probele de aptitudini pentru admiterea la liceu 2019 se vor desfăşura pe 10-12 iunie 2019. Paradoxal, ordinul prevede şi decalarea perioadei de înscriere la aceste probe, înscrieri care au avut însă deja loc conform calendarului încă în vigoare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: