Ministerul Educaţiei a publicat modele de teste pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a publicat vineri modele de teste pentru Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, în anul şcolar 2013-2014. Testele au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în conformitate cu reglementările legale în vigoare. În anul şcolar în curs, aceste evaluări se vor desfăşura, în două sesiuni, în luna mai, arată MEN.

„Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a constă în administrarea a trei teste vizând evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise şi evaluarea competenţelor de matematică. Elevii care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă vor susţine, pe lângă testele la limba română şi matematică, încă două probe în care le vor fi evaluate competenţele de receptare a mesajelor citite şi competenţele de producere a mesajelor scrise (ambele în limba maternă)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale. 

Ce presupun testele de evaluare a competenţelor 

În cadrul evaluării la clasa a II-a, testul de evaluare a competenţelor de receptare a mesajelor citite şi testul de evaluare a competenţelor de producere a mesajelor scrise se desfăşoară în aceeaşi zi, cu o pauză de 10 minute între ele.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a presupune un test pentru evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română şi un test pentru evaluarea competenţelor de matematică. Pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază după un curriculum în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a VI-a constă în susţinerea unui test pentruevaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Limbă şi comunicare”, respectiv a unui test pentru evaluarea unor competenţe specifice ariei curriculare „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.

Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a şi în 60 de minute la clasele a IV-a şi a VI-a.

Rezultatele nu sunt trecute în catalog 

„În urma administrării testelor pentru evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a, a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, respectiv a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a, elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare”, mai arată Ministerul Educaţiei.

După administrarea testelor la clasa a IV-a se realizează eşantionarea unităţilor de învăţământ din învăţământul de stat şi particular din întreaga ţară, evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a fiind o evaluare standardizată şi având ca scop furnizarea datelor şi a dovezilor necesare pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.

Model Cititire Evaluare Nationala cls II 2014

Model Scris Evaluare Nationala cls II 2014

Model Citit Evaluare Natioana cls. II 2014

Model Matematica Evaluare Nationala cls. II

Evaluare Nationala Clasa a IV-a

Evaluare Nationala Clasa a IV-a

Evaluare Nationala Clasa a IV-a

Evaluare Nationala clasa a VI-a

Evaluare Nationala clasa a VI-a

Evaluare Nationala clasa a VI-a

Pe aceeaşi temă:

Rezultatele de la simularea Evaluării Naţionale 2014, cauze şi soluţii, la Adevărul Live

Aproape 70% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia nota 5 la simularea de la Matematică pentru Evaluarea Naţională 2014. Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la Română, mai puţin de jumătate au obţinut medii peste 5 la acest test. Despre rezultatele acestea am discutat la Adevărul Live cu profesorii Ecaterina Stanca şi Ştefan Vlaston.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezultate dezastruoase la simulare. Mai puţin de jumătate din candidaţi au luat peste cinci

Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli.

Dezastru la simularea Evaluării Naţionale

Singurul lucru bun: începem să ştim cum stăm, nu ne mai amăgim cu ipocrizii, mistificări şi minciună. Cu camere de supraveghere video, cu profesori supraveghetori speriaţi de intervenţia SRI şi a parchetelor, iată că aflăm care este realitatea: dezastru.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezolvarea subiectelor la simularea de la Română. Elevii spun că a fost uşor

Azi elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. La Adevărul Live, profesoara Iulia Pop de la Colegiul „Sf. Sava” a arătat cum ar trebui rezolvate subiectele primite la testul de azi şi cum să se pregătească pentru examenul propriu-zis din iunie. Peste 95% din elevii Capitalei au dat simularea, despre care susţin că a fost mai uşoară decât se aşteptau.

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 VIDEO Rezolvarea subiectelor de la simularea la Matematică

Miercuri, elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au trecut prin simularea examenului la Matematică pentru Evaluarea Naţională, al doilea test după cel de la Română, de ieri, care le-a adus subiecte neaşteptat de uşoare. Profesoara Anca Davidescu de la Colegiul „George Coşbuc” din Capitală a rezolvat la tablă subiectele de la matematică la Adevărul Live. Prezenţa elevilor la simularea din Bucureşti a fost de peste 95%.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Elevii au răsuflat uşuraţi după prima simulare

Elevii de clasa a VIII-a au trecut cu bine de prima simulare pentru Evaluarea Naţională, după ce subiectele de ieri de la Română au fost neaşteptat de uşoare. Aşa susţin atât copiii, cât şi profesorii, care se aşteaptă la note mari. Astăzi are loc simularea la Matematică.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Examen mai greu la simularea de la Matematică

Testul de miercuri de la Matematică a fost un semnal de alarmă pentru unii elevi de clasa a VIII-a, mulţi considerând că subiectele au fost mai grele decât se aşteptau. Profesorii spun că problemele puteau fi rezolvate într-o oră de un elev mediu.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite