Ministerul Educaţiei n-a reuşit să tipărească broşura pentru admiterea la liceu nici cu 5 zile înainte de Capacitate

Ministerul Educaţiei n-a reuşit să tipărească broşura pentru admiterea la liceu nici cu 5 zile înainte de Capacitate

Elevii de clasa a VIII-a au încheiat cursurile şi se pregătesc pentru Evaluarea Naţională fără să fi consultat broşura pentru admiterea la liceu care le spune pe câte locuri concurează şi care a fost ultima medie de admitere anul trecut.

Absolvenţii de gimnaziu au intrat în vacanţă, iar în mai puţin de o săptămână vor susţine Evaluarea Naţională însă nici până la această oră nu au reuşit să intre în posesia broşurii pentru admiterea la liceu. Mai exact, mii de adolescenţi care în câteva zile susţin primul dintre cele mai importante examene din viaţa lor nu ştiu nici azi pe câte locuri concurează şi nici care a fost ultima medie de admitere anul trecut la liceul dorit. 

Reamintim că broşura pentru admiterea la liceu conţine informaţii despre admitere, numărul de locuri şi clase la fiecare unitate de învăţământ, profilul şi specializarea, precum şi mediile ultimilor admişi de anul trecut. Astfel, elevii de clasa a VIII-a se pot orienta uşor, pentru a intra la profilul dorit. Broşura îi putea ajuta pe copii în sensul în care îi motiva să înveţe şi să lupte pentru un liceu bun, spun profesorii. „Acest ghid oferea un reper copiilor, îi informa şi îi ambiţiona să înveţe. Când au dat simularea, copiii trebuiau să fi avut deja broşura”, consideră diriginta Jeana Manta de la Şcoala gimnazială nr. 3, structura şcolii gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, din Giurgiu. 

Inspectoratele şcolare se scuză spunând că zilele trecute au publicat broşura pe site-urile instituţiilor. De ce nu ţin cont mai marii de la inspectorate este faptul că nu toţi elevii au acces la internet, la un telefon sau la un calculator. 

Nepăsarea sistemului versus neputinţa copiilor

„Copiii şi părinţii sunt foarte debusolaţi şi stresaţi. Mai ales părinţii, sunt tare nemulţumiţi şi îngrijoraţi. Şi ieri au venit la şcoală mai mulţi părinţi şi m-au luat la întrebări, aproape m-au certat, iar eu am ridicat din umeri, ce puteam să le zic? Le-am spus că pot face rost de o broşură de anul trecut, dar care nu mai corespunde pentru ca s-a tăiat din numărul de locuri de la liceu. Situaţia aceasta nu este normală, copiii trebuiau să aibă broşura de mult timp, mai ales că s-au tăiat locuri de la licee şi ei au nevoie de informaţiile acestea. Elevii stau cu teamă, mai ales elevii cu rezultate bune, pentru că nu ştiu dacă prind sau nu loc la liceul dorit. Eu, ca dirigintă, mă simt neputincioasă pentru că nu am cum să îi ajut. Cred cu tărie că schimbarea regulilor în timpul jocului nu ar trebui să fie permisă atunci când este în joc binele şi viitorul elevilor”, este de părere diriginta Carla Ioniţă, de la Şcoala nr. 4 din Săcele, Braşov. 

Şi psihologii confirmă că situaţia de faţă îi afectează negativ pe copiii de clasa a VIII-a, aflaţi în febra pregătirii pentru examene, broşura fiind un reper aşteptat şi important pentru aceştia. „Deşi broşura nu schimbă nivelul de cunoştiinţe, era utilă pentru elevi. Ei au nevoie de repere pentru că îi ajută la setarea unor standarde la care să se raporteze şi cu care să îşi compare cunoştiinţele acumulate şi performanţele posibile. Dacă elevii nu au aceste repere, le creşte anxietatea şi teama de eşec”, atrage atenţia psihologul Keren Rosner. Broşura era un element care ar fi oferit o siguranţă psihologică elevilor, spun şi consilierii şcolari. „Copiii de clasa a VIII-a suferă de anxietatea specifică examenului de Evaluare Naţională lor, aşa că broşura le-ar fi oferit linişte. Era util ca ei să aibă toate informaţiile privind numărul de clase şi ultima medie de intrare din anul anterior. Am mulţi elevi de clasa a VIII-a care vin la terapie şi toţi mi-au spus că nu înţeleg de ce nu apare broşura”, arată şi consilierul şcolar, psiholog, Diana Ioaneş.             
                                   
Nu de aceeaşi părere este ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care susţine că broşura pentru admiterea la liceu nu a ajuns cu întârziere la elevi, ei având nevoie de acest ghid doar după Evaluarea Naţională, atunci când ştiu ce medie au şi spre ce liceu să se orienteze. „Broşura este necesară în momentul în care s-a încheiat examenul de Evaluare şi fiecare elev şi familia lui ştiu care este media cu care intră în competiţie şi cam ce fel de opţiuni trebuie să facă. Acela este momentul în care este necesară broşura”, a declarat recent Ecaterina Andronescu. Asta în condiţiile în care, potrivit calendarului şcolar, broşura trebuia să ajungă pe băncile elevilor de clasa a VIII-a la mijlocul lunii mai.
 
Absolvenţii de clasa a VIII-a urmează să susţină Evaluarea Naţională pe 18 şi 20 iunie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: