
Ministerul Educaţiei şi Cercetării lansează o invitaţie către organizaţiile non-guvernamentale din domeniul educaţiei, dar şi către reprezentanţii elevilor şi părinţilor, precum şi către instituţiile abilitate pentru a se înscrie în Grupul de lucru care va stabili normele de aplicare a legii anti-bullying.
Legea anti-bullying a intrat în vigoare pe 22 noiembrie, iar Ministerul Educaţiei are un termen de 90 de zile din momentul intrării în vigoare a noilor norme legale pentru a elabora normele metodologice de aplicare, aprobate ulterior prin ordinului ministrului Educaţiei.
Problema bullying-ului în România şi ce prevedere noua lege
Legea vorbeşte despre o definire clară a fenomenului, conştientizare, prevenire, combatere dar nu şi sancţionare. Totuşi, o „reparare” a comportamentului de bully este prevăzută în lege. Profesorii vor avea obligaţia să reacţioneze atunci când li se aduce la cunoştinţă sau asistă la un caz de bullying în cadrul şcolii. Aceştia trebuie să îi ducă pe copiii implicaţi (victimă şi aggressor/i) la consilierul psihologic. Aici intervine însă o piedică bine cunoscută şi atotprezentă în şcoli şi anume numărul insuficient de consilieri şcolari. Spre exemplu, la finele anului trecut, în Capitală, exista un consilier la 1.200 de copii. În alte zone din ţară, situaţia este şi mai gravă - un consolier la 2.400 de elevi.
De altfel, România se situează pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte bullying-ul, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Trei din zece copii sunt excluşi din grupul de colegi, trei din zece copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către alţi colegi de clasă sau de şcoală, iar unu din patru elevi a fost umilit în faţa colegilor, arată un raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: