Metode simple de învăţare şi perfecţionare a unei limbi străine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când vrei să înveţi o limbă străină nu există prescurtări. Altfel spus, “no shortcuts”! Nu s-a inventat programul magic prin care să îţi poată fi imprimat în memorie vocabularul unei limbi străine şi nici nu te vei trezi vorbind fluent dacă asculţi poveşti, în timpul somnului.

Elementele cheie, în învăţarea unei limbi străine, sunt, mai degrabă: să rămâi motivat şi să exersezi constant. Dar cum faci asta? Dincolo de magie şi de promisiunea unei învăţări rapide a limbii străine, din seria „în trei zile cât alţii într-un an”, nimic nu câştigă în faţa unei conversaţii veritabile cu un vorbitor nativ sau o carte bună citită în limba preferată, pe care să poţi spune că, în sfârşit, ai reuşit să o înţelegi în toate nuanţele ei.  

Să luăm, de exemplu, limba engleză: o poţi învăţa cel mai bine cu ajutorul unui profesor, însă, dacă asta nu este posibil, există câteva recomandări pe care merită să le iei în seamă. Dacă eşti autodidact şi ţi-ai propus să înveţi independent limba engleză sau, pur şi simplu, doreşti să acumulezi şi mai multă informaţie şi cunoaştere, într-un ritm mai alert decât ai şansa la şcoală şi la meditaţii – eşti atât de pasionat de limba engleză (dar nu numai) – iată cum poţi să avansezi în procesul de învăţare:

Stabileşte-ţi obiective realiste şi dedică un interval zilnic de timp învăţării limbii engleze. Lasă deoparte orice motiv care îţi poate sabota progresul, precum oboseala sau lipsa de chef. Nimeni nu reuşeşte să înveţe temeinic o limbă străină cu o asemenea atitudine.

Ascultă orice – în limba engleză - oricât de ciudat ar putea să pară, încearcă să asculţi, cu atenţie, orice material audio în limba engleză. Din fericire, există suficiente resurse online pentru asta – podcast-uri, audiobook-uri, emisiuni radio etc. Aceasta este metoda prin care copiii învaţă cel mai bine să vorbească, încă de dinainte să aibă acces la cărţi, să citească şi să scrie: prin ascultare, conversaţie cu părinţii, fraţii şi surorile, ori prin expunere la desenele animate preferate.

Aşadar, înconjoară-te de engleză, ascultă muzică în limba engleză, uită-te la filme, urmăreşte programele de ştiri - acestea pot fi metode excelente de învăţare care, nu doar că te vor ţine conectat la lumea din jur, ci te vor şi obişnui cu pronunţia în engleză. Astfel, vei învăţa expresii utile, în context, şi vei afla nu doar ce se spune ci şi cum se spune ceva.

Obişnuieşte-te să gândeşti în limba engleză: poate că ai observat deja că, atunci când gândeşti în limba maternă şi încerci ulterior să vorbeşti în engleză, este nevoie să faci o traducere, în gând. Acest proces este dificil, de aceea poţi simplifica treptat felul în care te raportezi la conversaţie, gândind direct în limba engleză. Începe prin a gândi acţiuni simple, în limba engleză, descrie-ţi modul în care a decurs ziua, la finalul ei.

Utilizează aplicaţii mobile de limba engleză: atunci când eşti o persoană foarte activă şi ai multe drumuri de făcut în fiecare zi, să apelezi la un set de căşti ca să înveţi engleza din mers, cu ajutorul aplicaţiilor mobile. Puţin câte puţin, vei învăţa cuvinte noi, îţi vei îmbogăţi vocabularul cu expresii folositoare şi, mai ales, poţi face asta oriunde te-ai afla, într-o pauză sau în timp ce te plimbi.

Călătoreşte, dacă ai această posibilitate: una dintre cele mai bune metode de a asimila o limbă străină este să te expui, cât mai mult, într-un mediu de vorbitori, să îi asculţi, să încerci conversaţii şi să trăieşti, măcar o vreme, printre ei.

Motivează-te şi gândeşte-te că tot efortul învăţării îţi va fi răsplătit de numeroase experienţe de viaţă pe care le vei putea accesa prin cunoaşterea limbii engleze: şansa de a-ţi face mai uşor prieteni în toată lumea, studii în străinătate, acces la cărţi în limbi străine, şanse profesionale şi de afirmare sporite.

Concentrează-te pe obiectivul tău şi nu te opri!

Cătălin Bădănău este Manager EECentre. 

European Examinations Centre (EECentre) este o instituţie autorizată de CAMBRIDGE ASSESSMENT ENGLISH, ÖSD (Österreichisches Sprachdiplom Deutsch), OET (Occupational English Test), CaMLA şi TRINITY College London - să furnizeze, în România, examene de certificare a cunoştinţelor de limba engleză şi limba germană. În cei şapte ani de existenţă, EECentre a devenit un standard de referinţă în România pentru organizarea examenelor lingvistice internaţionale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite