Mesajele sfâşietoare ale copiilor izolaţi de pandemie: „Am devenit şi mai nedorită decât eram“/ „Niciun copil să nu mai treacă prin ce am trecut eu!”
0
Zeci de copii de toate vârstele din şcoli de la ţară au simţit nevoia să aştearnă pe hârtie, în tot atâtea scrisori adresate autorităţilor, gândurile şi trăirile lor din timpul pandemiei. Cei mai mulţi împărtăşesc momentele extrem de grele prin care au fost nevoiţi să treacă în ultimul an.
Au vârste cuprinse între 8 şi 18 ani şi locuiesc în cele mai sărace şi mai izolate zone ale României. În ultimul an, din cauza pandemiei, au făcut şcoală aşa cum au putut, şi-au domolit energia, au respectat restricţii, şi-au pus întrebări la care au găsit sau nu răspunsuri, au căutat să-şi păstreze speranţele de mai bine şi visurile. Toate acestea ni le împărtăşesc acum, nouă.
„Cred că am pierdut foarte multe momente frumoase din copilăria mea!“
Patricia are 8 ani şi este din satul Salcia, judeţul Dolj. Este elevă în clasa I şi i s-a adresat direct ministrului Educaţiei într-o scrisoare emoţionantă. „Domnule ministru, Ultimul an a fost tare greu pentru mine. Am fost foarte tristă pentru că a trebuit să stau numai în casă şi nu am putut merge la şcoală să îmi văd colegii şi să mă joc cu ei. Mi-a fost foarte greu să înţeleg ce ne explica domnul învăţător, iar de multe ori nu mergea internetul. Cred că am pierdut foarte multe momente frumoase din copilăria mea! Îmi doresc ca niciun copil să nu mai treacă prin ce am trecut eu. Vreau să vă gândiţi mai mult la noi pe viitor! Mulţumesc!”
„Vă rog să nu mai închideţi şcolile!“
Şi Giulia, elevă în clasa a II-a, în Băileşti, Dolj, i-a scris ministrului. „Domnule ministru, când a început pandemia eram în clasa I A şi mi-a părut foarte rău atunci când s-a închis şcoala, iar eu nu am mai putut să mă întâlnesc cu doamna învăţătoare şi cu colegii mei. Am început şcoala online care a fost o adevărată aventură. La început nu aveam conexiune la internet şi nici dispozitive. Apoi, mulţumită Fundaţiei World Vision, am primit o tabletă frumoasă care m-a ajutat să particip la lecţii. Atât eu, cât şi doamna am avut probleme cu internetul şi cu dispozitivele, aşa că mi-a fost greu să înţeleg anumite lucruri. În acest an dificil, am simţit că sunt pedepsită să stau în camera mea, fără să am voie să mă joc cum vreau cu prietenii mei sau să merg la plimbare cu părinţii mei. Am observat că şi oamenilor mari le-a fost destul de greu. Îmi doresc să se încheie cât mai repede această situaţie dificilă, să nu mai fie atâtea restricţii, oamenii să fie sănătoşi şi fericiţi. În încheiere, vă rog să nu mai închideţi şcolile, că nouă ne place la şcoală! Mulţumesc! Cu drag, Giulia!”
„M-am simţit ca o pasăre în colivie!“
Florina, o adolescentă de 18 ani, dintr-un sat din Vaslui, spune că ultimul an din viaţa ei a fost unul încărcat de tristeţe, singurătate, sentimente de neputinţă şi insecuritate. „Sper că vă întrebaţi de ce? Pentru că în cele ce urmează veţi afla că nu am avut în permanenţă cele necesare mersului la şcoală, întotdeauna trebuia să renunţ la anumite cheltuieli pentru a-mi lua măşti, dezinfectant sau altele de-acestea, al căror preţ a crescut considerabil. Am fost obligată de împrejurări să învăţ în mediul online, mod care a îngreunat felul în care reţineam şi înţelegeam lecţia de obicei, fiind nevoie de două-trei ore în plus decât obişnuiam pentru a înţelege lecţia. (…) am devenit mai puţin comunicativă şi mai nedorită decât eram şi asta mă afectează profund; uneori nu am putut să-mi cumpăr cele necesare pentru că mijloacele de transport nu mai circulau, iar oraşul se află la o distanţă considerabilă de locul unde stau; am avut probleme de sănătate din cauza monotoniei, a lipsei de comunicare, de aer proaspăt. M-am simţit ca o pasăre în colivie! (...) Cei din anii terminali suferă cel mai mult: din martie 2020 am avut foarte puţin acces la şcoală fizic, iar în format digital este foarte dificil să înveţi; din examenul de Bacalaureat s-a scos foarte puţină materie, având în vedere că s-au făcut foarte puţine ca noi să recuperăm ce am pierdut, lucru oricum imposibil de realizat în întregime. Închei prin a spune că se vede că nu aţi analizat în detaliu situaţiile în care ne-aţi băgat pe noi toţi şi că se găseau metode mai convenabile de abordare a situaţiei. Semnat: un copil care are dreptul la cuvânt, la decizie”.
„Aceste scrisori sunt vocea lor“
Aceste scrisori arată lumea în care trăiesc aceşti copii, arată cât de complicată este viaţa lor, care este nevoia de ajutor spusă sau nespusă, comentează Mihaela Nabăr, directoarea executivă a Fundaţiei World Vision România. „Aceste scrisori vin din comunităţile în care noi avem programe şi proiecte. Principala lor problemă în acest an a fost şcoala, faptul că nu au avut acces permanent în pandemie. După ce s-au întors la şcoală ne-au spus că se adaptează foarte greu şi că toată lumea le cere să dea teste, să facă ba una, ba alta, pentru încheierea mediilor, dar nimeni nu-i întreabă: voi cum vă simţiţi, voi de ce aţi avea nevoie?”, explică directoarea felul în care a pornit iniţiativa ca elevii să-şi spună opiniile în scris.
Copiii îşi doresc să aibă consilieri, psihologi, oameni aproape de ei în şcoli, adaugă Nabăr: Toate aceste scrisori sunt, practic, vocea lor. Şi sunt de o maturitate extraordinară. Vin cu soluţii şi îşi asumă, lucru care mi se pare extraordinar. Noi ar trebui să învăţăm de la copiii noştri ce înseamnă asumarea, ce înseamnă să facem lucruri împreună şi care sunt obligaţiile fiecăruia dintre noi”.
Roxana Asavei, 16 ani, (foto sus) elevă în clasa a X-a, la Liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, face parte din Consiliul Consultativ al Copiilor este cea care a triat scrisorile, împreună cu ceilalţi elevi din Consiliu, scrisori care mai apoi au fost făcute publice. Roxana spune că şi-ar dori iniţierea unor activităţi de educaţie remedială pentru că materia pierdută e multă, iar vocea copiilor să fie ascultată: „Am vrea să avem şi noi un cuvânt de spus în deciziile care ne privesc şi de asemenea înfiinţarea unor comisii antibullying în şcoală”, a rezumat Roxana.
Ce spun copiii
„Anul trecut am învăţat cuvinte noi: pandemie şi coronavirus, pe care îmi doresc să nu le fi învăţat niciodată. Eram în clasa a IV-a când s-a declanşat pandemia şi la început a fost copleşitor şi dificil pentru noi toţi“
Andrei Bogdan, 11 ani, clasa a V-a, Băileşti, Dolj
„De când cu pandemia, viaţa mea s-a schimbat, iar lucrurile nu mai sunt aşa uşoare. Şcoala online e enorm de grea, să stai zeci de ore în faţa unui ecran, apoi să nu te alegi cu nimic“
Adelina, 16 ani, clasa a X-a, Gherla
„Frica şi nesiguranţa s-au instalat în mintea şi în sufletul meu. Frica de a nu reuşi ceea ce mi-am propus, să devin învăţătoare. Nesiguranţa în viaţa de afară, de lucrurile care urmează să fie“
Daria Teodora, 17 ani, Aghireşu-Fabrici, Cluj
Se încarcă comentariile...
